Poeta Ana Blandiana va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București
Universitatea din București (UB) va acorda, în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi, distincția de Doctor Honoris Causa poetei Ana Blandiana, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane și o 'personalitate emblematică a spațiului public românesc'.
'Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București, poeta Ana Blandiana obține recunoașterea comunității UB nu doar pentru valoarea unei opere literare de prim rang, ci și pentru dimensiunea civică și morală a unei personalități care a marcat decisiv cultura română și viața publică din România, o forță civică și un reper de conștiință în fața dictaturii', afirmă reprezentanții universității într-un comunicat remis presei.
Autoare a 35 de cărți publicate în limba română și a peste 100 de volume apărute în 27 de limbi, Ana Blandiana s-a impus drept una dintre figurile esențiale ale literaturii române contemporane printr-o operă care cuprinde poezie, proză, eseuri și literatură pentru copii.
'Licențiată a Facultății de Filologie a Universității 'Babeș-Bolyai' din Cluj-Napoca, Ana Blandiana s-a format și s-a afirmat într-un context istoric marcat de constrângeri ideologice și cenzură. După debutul literar din revista 'Tribuna', în 1959, a fost supusă, de-a lungul anilor, la trei interdicții de publicare, între anii 1959 și 1964, deoarece era fiica unui deținut politic, apoi în 1985, pentru publicarea a patru poezii în revista 'Amfiteatru', și, din nou, între anii 1988 și 1989, în urma publicării unei parodii a dictatorului Nicolae Ceaușescu sub forma unei poezii pentru copii. Chiar și în aceste condiții, scrierile sale au continuat să circule și să exercite o puternică influență publică, inclusiv prin ceea ce a rămas cunoscut drept unicul samizdat românesc', se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, după 1989, Ana Blandiana a avut un rol esențial în reconstrucția societății civile din România. În martie 1990 a reînființat Asociația Internațională 'PEN Clubul Român', a cărei președintă a fost în perioada 1990 - 2004, iar, în noiembrie 1990, a fost una dintre inițiatoarele Alianței Civice, pe care a condus-o între 1991 și 2001. Alături de Romulus Rusan, a inițiat în 1993 și a realizat, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet (Maramureș), primul de acest fel din lume, iar în 1994, a întemeiat Fundația 'Academia Civică', organizația care administrează și astăzi memorialul.
În paralel, opera sa literară a cunoscut o amplă recunoaștere internațională. De-a lungul anilor, Ana Blandiana a susținut numeroase lecturi publice, conferințe și dialoguri cu cititorii în universități, academii, organizații culturale și festivaluri de poezie în numeroase țări din Europa, America Latină, precum și în Statele Unite ale Americii și Africa de Sud. Traducerile operei sale în 27 de limbi au făcut posibilă o circulație internațională excepțională a scrierilor sale și au consolidat prezența literaturii române în spațiul cultural mondial.
Numeroase premii literare confirmă forța și relevanța unei opere care a mizat constant pe autenticitate, originalitate și armonia dintre expresia artistică și responsabilitatea morală: Premiul Internațional 'Herder' (1982), Premiul Internațional Vilenica (2002), Premiul internațional 'Giuseppe Acerbi' pentru poezie (2005), Distincția și Premiul 'Poetul European al Libertății' (2016), Griffin Lifetime Recognition Award (2018), 'Cununa de Aur' de la Struga (2019), Premiul 'Jan Smrek' (2019), Premiul Internațional 'Fondazione Terzo Pilastro' (2020), Premio 'Princesa de Asturias de las Letras' (2024) și Premiul de poezie al orașului Pescara (2025).
Parcursul său public a fost însoțit și de numeroase distincții, printre care, în România, Ordinul Național 'Pentru Merit' în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Național 'Serviciul Credincios' în grad de Mare Cruce (2008), dar și titlul de Chevalier de la Legion d'Honneur (2009) al Republicii Franceze și distincția 'Femei curajoase din întreaga lume', acordată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. AGERPRES/(A - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












