Trupa sud-coreeană BTS a lansat un nou album înainte de marea revenire pe scena muzicală
Trupa sud-coreeană BTS a lansat vineri un nou album de studio, primul după 2020, intitulat ''Arirang'' în semn de omagiu pentru folclorul sud-coreean, înaintea unui amplu concert care marchează revenirea trupei pe scena muzicală și care va avea loc la Seul, informează AFP.
Concertul de sâmbătă seară, care va avea loc în ciuda unei accidentări la repetiții a liderului trupei, RM, în vârstă de 31 de ani, este așteptat să atragă circa 260.000 de spectatori din diferite țări în inima capitalei sud-coreene.
Cei șapte membri ai formației K-pop vor urca împreună pe scenă pentru prima dată în ultimii patru ani, după o pauză cauzată de efectuarea serviciului militar obligatoriu, și înaintea unui turneu mondial care include cel puțin 82 de concerte în 34 de orașe.
Albumul ''Arirang'', care începe cu piesa ''Body to Body'' și se termină cu ''Into the Sun'', conține 14 titluri și își trage numele de la o melodie folk care evocă nostalgia și despărțirea, considerată deseori imnul național neoficial al Coreii de Sud.
''Ascultăm cu multă atenție albumul și, pentru moment, e genial'', a spus pentru AFP Ces-Marie Hilo, în vârstă de 40 de ani.
''Regăsim elemente de la debutul lor, dar cele mai multe dintre piese au sound-uri inedite, combinând genuri diferite'', a spus acest fan originar din Statele Unite.
''Am reflectat îndelung la identitatea noastră și la cea mai bună modalitate de a ne exprima autenticitatea'', a declarat Jimin, de 30 de ani, unul dintre membri formației, cu prilejul lansării albumului.
La concertul de sâmbătă, RM, pe numele real Kim Nam-joon, va trebui să urce pe scenă în ciuda accidentării, însă medicii i-au recomandat să poarte un ghips și să ''reducă la minimum orice efort fizic'', a precizat Big Hit Music, casa de discuri a multinaționalei HYBE.
Potrivit unui comunicat al casei de discuri, cântărețul a insistat să fie prezent, chiar dacă ''participare lui RM la anumite elemente din spectacol, cum ar fi coregrafia de pe scenă, va fi limitată''.
Fani din Peru, Filipine
La Seul, hotelurile nu mai au demult camere disponibile, iar mii de fani vin din străinătate, ilustrând imensa popularitate internațională a acestei trupe care cântă în principal în coreeană.
Străzile sunt ornate cu banderole violet cu albastru care proclamă ''Bun-venit BTS&ARMY'', o referire la numele pe care îl poartă comunitatea de fani. Hanorace cu glugă, portofele și figurine cu efigia BTS sunt vândute în magazine temporare și în supermarketuri.
Mara Cristia Yao și Rodessa Ericka Bonon, două fane originare din Filipine, au venit la Seul chiar dacă nu au reușit să-și procure bilete pentru concertul de sâmbătă.
''Ne gândim unde să ne așezăm mâine'', mărturisește Mara Cristia Yao pentru AFP, după ce a făcut câteva fotografii în apropierea palatului Gwanghwamun, unde este în curs de a fi montată o scenă imensă.
''Văd oameni veniți din lumea întreagă. Este cu adevărat genial. Am venit cu toții pentru BTS. Pentru a le susține revenirea pe scenă, dar și pentru a le asculta noile melodii'', a spus cu entuziasm Araceli Cahua, de 27 de ani, originară din Peru.
''Scrisoare de dragoste'' pentru Coreea de Sud
Noul album al trupei a fost înregistrat în timpul unei călătorii la Los Angeles, în Statele Unite, potrivit mai multor surse.
Chiar dacă albumul include colaborări cu autori-compozitori și producători occidentali, titlul ''Arirang'' ''le reamintește fanilor internaționali că BTS este, înainte de toate, un grup coreean'', a subliniat Grace Kao, profesoară de sociologie la Universitatea Yale.
Pe când se aflau în perioada lor de glorie, înainte de a lua o pauză, BTS se număra printre artiștii cei mai ascultați pe Spotify, alături de Taylor Swift și Justin Bieber.
După ce a vizitat Casa Albă și a susținut concerte în locuri emblematice de pe glob, trupa a ales un decor plin de semnificații istorice pentru a reveni pe scena muzicală: vasta piață Gwanghwamun din Seul, în apropierea palatului regal Gyeongbokgung.
Gigantul de streaming Netflix va difuza concertul în direct în circa 190 de țări.
Acest nou album ''seamănă cu o scrisoare de dragoste pentru țara lor natală'', a spus Jeff Benjamin, cronicar K-pop pentru revista Billboard. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












