VIDEO Bad Bunny a scris istorie la cea de-a 68-a gală Grammy Awards
Bad Bunny, un star al stilurilor muzicale reggaeton și trap latino, a devenit duminică primul cântăreț recompensat cu premiul Grammy la categoria 'albumul anului' cu un disc înregistrat în limba spaniolă, în cadrul unei ceremonii în care el și numeroși alți artiști au criticat represiva politică anti-imigrație a președintelui american Donald Trump, informează AFP.
Artistul portorican, în vârstă de 31 de ani, a obținut în total trei trofee, inclusiv pe cel mai prestigios al galei - 'albumul anului' - pentru materialul discografic 'Debi Tirar Mas Fotos', care acordă un loc important ritmurilor tradiționale și evocă politica de colonizare a insulei Puerto Rico din Marea Caraibilor, aflată sub jurisdicție americană din 1898.
Rapperul american Kendrick Lamar, în vârstă de 38 de ani, a obținut cinci premii, la fel ca anul trecut, inclusiv la categoria 'înregistrarea anului', care a recompensat discul 'Luther', înregistrat în duet cu cântăreața americană SZA.
O altă favorită a galei, Lady Gaga, a trebuit să se mulțumească cu două premii, care i-au fost decernate pentru albumul său electro-pop 'Mayhem'.
Pe scena galei Grammy Awards 2026, organizată la Los Angeles, Bad Bunny a criticat în mod direct Poliția americană împotriva imigrației (ICE), cerând ca aceasta 'să fie eliminată'. Acel slogan - 'ICE out' - a fost afișat și pe insignele purtate de muzicienii canadieni Justin Bieber și Joni Mitchell.
'Nu suntem niște sălbatici. Nu suntem animale. Nu suntem străini. Suntem oameni și suntem americani', a continuat cântărețul Bad Bunny, îndemnând publicul să nu se lase 'contaminat' de 'ură'.
Reîntâlnire la Super Bowl
Duminica viitoare, el se va întâlni din nou cu publicul american în pauza galei Super Bowl, finala intens mediatizată a Ligii Naționale de Fotbal american.
Concertul său programat în pauza galei a stârnit deja critici - încă înainte de a avea loc - din partea fanilor lui Donald Trump, care îi reproșează că interpretează cântece în spaniolă și că a vorbit în favoarea imigrației și a drepturilor persoanelor LGBT+.
Cetățean american în baza statutului oficial al insulei Puerto Rico, Bad Bunny a decis, de altfel, ca turneul său mondial pe care îl efectuează începând din noiembrie 2025 să nu treacă prin Statele Unite, pentru a-i proteja astfel pe spectatori de potențiale raiduri ale ICE.
Triumful său de la Grammy Awards 2026, însoțit de accente politice, ar trebui să relanseze starea de indignare în rândul mișcării MAGA.
Recompensată cu premiul Grammy la categoria 'cântecul anului', care îi premiază pe autori și compozitori, pentru single-ul ei 'Wildflower', cântăreața americană Billie Eilish a lansat un apel public prin care a cerut 'să continuăm să luptăm, să ne exprimăm și să protestăm'.
Alți artiști le-au adus un omagiu imigranților. Ei 'au construit această țară', a strigat pe scenă Shaboozey, ai cărui părinți sunt originari din Nigeria și a cărui muzică reprezintă o combinație între hip-hop și country. Născută dintr-un tată englez și o mamă jamaicano-guyaneză, britanica Olivia Dean, desemnată învingătoare la categoria 'cel mai bun artist debutant', în vârstă de 26 de ani, a lăudat 'curajul' imigranților.
'Peisaj muzical diversificat'
Prezentatorul principal al galei, umoristul Trevor Noah, a ironizat contextul politic din Statele Unite, declarând că single-ul 'Anxiety' al interpretei rap Doechii reprezintă 'noul imn național' american.
Recompensat cu un Grammy pentru 'cea mai bună coloană sonoră a unui film' pentru documentarul 'Music by John Williams', regizorul american Steven Spielberg a intrat duminică seară în clubul extrem de select 'EGOT', ce desemnează artiștii care au câștigat toate cele patru mari premii americane din industria de divertisment (Emmy pentru televiziune, Grammy pentru muzică, Oscar pentru cinematografie și Tony pentru teatru).
În schimb, cântăreața în plină ascensiune Sabrina Carpenter a plecat acasă fără niciun premiu.
Single-ul Kpop 'Golden', extras de pe coloana sonoră a filmului de animație 'Kpop Demon Hunters', produs de Netflix, a câștigat premiul Grammy pentru 'cel mai bun cântec compus pentru un suport vizual'.
Prezența stilurilor reggaeton, rap și K-pop în palmaresul galei Grammy reflectă mai degrabă adaptarea acestei ceremonii la 'climatul actual' din industria muzicală decât voința 'de a impulsiona o schimbare', a declarat muzicologul Lauron Kehrer.
The Recording Academy, instituția care decernează aceste trofee, a invitat în rândurile sale 3.800 de noi membri, cu obiectivul de 'a reflecta vitalitatea peisajului muzical diversificat de astăzi', a declarat președintele său, Harvey Mason Jr. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tom Cruise va primi un premiu pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film
Actorul Tom Cruise, cunoscut pentru roluri din filme precum ''Risky Business'' și ''Top Gun'', va fi recompensat cu un premiu pentru întreaga carieră acordat de Institutul American de Film (AFI) cu prilejul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood în aprilie, au anunțat miercuri organizatorii, potrivit Reuters. A
VIDEO Smiley lansează piesa 'Melancolie', inclusă și pe coloana sonoră a lungmetrajului 'Vacanță All Inclusive'
Smiley a lansat, joi, 'Melancolie', piesa redescoperită și refăcută după 27 de ani de la compunerea și înregistrarea ei pe o casetă audio din 1999.
Argeș: Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă
Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă, care va fi vernisată vineri, la Muzeul Județean Argeș din Pitești. Evenimentul de tradiție, ajuns la ediția cu numărul 58, este dedicat uneia dintre cele mai autentice forme de expresie artistică și reunește artiști din întreaga țară.
Papa Leon al XIV-lea nu va avea nevoie de tratament după operația de cancer (medici)
Papa Leon al XIV-lea nu va avea nevoie de tratament după operația suferită săptămâna trecută pentru extirparea unei tumori canceroase la plămâni, au indicat medicii săi într-un comunicat publicat miercuri de Vatican, transmite AFP. Rezultatele analizelor au arătat că boala suveranului pontif, în vârstă de 71 de an
Thelyson Orelien a utilizat inteligența artificială în cel mai recent roman al său, anunță editura sa canadiană
Scriitorul canadian de origine haitiană Thelyson Orelien a utilizat într-adevăr inteligența artificială (AI) pentru a-și scrie romanul 'C'etait ca ou mourir', contrar afirmațiilor sale anterioare, a anunțat miercuri editura sa din Canada, care a decis să pună capăt colaborării profesionale cu acest autor, informează AFP. Controversa, declanșa
Woody Allen filmează cel de-al 51-lea lungmetraj al său în Madrid
Cineastul american Woody Allen a ales Madridul, oraș care speră să devină un pol cinematografic mondial, drept decor pentru cel de-al 51-lea lungmetraj al său, iar filmările au început luna aceasta, informează AFP. Miercuri, zeci de curioși s-au înghesuit să-l vadă pe veteranul cineast de 90 de ani pe străzile din centrul animat al
A doua tranșă de bilete pentru expoziția de la British Museum dedicate tapiseriei de la Bayeux, pusă în vânzare miercuri
O a doua tranșă de bilete pentru expoziția-eveniment dedicată tapiseriei de la Bayeux găzduită de British Museum a fost pusă în vânzare miercuri, ceea ce confirmă entuziasmul publicului în ciuda criticilor privind condițiile de acces pentru vizitatori, informează AFP. Fragila broderie, cu o lungime de 70 de metri, care ilustrează cuce
Papa își reia audiențele după operație și urcă în papamobil pentru a saluta mulțimea
Papa Leon al XIV-lea și-a reluat miercuri audiențele generale și s-a urcat în papamobil pentru a străbate Piața Sfântului Petru de la Vatican, printre credincioși, după ce, la 13 octombrie, a fost operat de cancer, intervenție în urma căreia i-a fost extirpată o parte din plămân, transmite agenția de presă EFE. Suveranu
O somptuoasă vilă din Pompeii va fi restaurată cu ajutorul unui donator privat
Vila lui Marcus Fabius Rufus, o somptuoasă reședință din cadrul complexului arheologic Pompeii, va fi restaurată cu ajutorul unui donator privat care investește 1,4 milioane de euro în acest proiect, informează agenția italiană ANSA. Inspirată din palatele imperiale din Roma, vila a fost construită pe ruinele zidurilor antice ale Pompeii
BTA/ Heraclea Sintica, printre cei 20 de câștigători ai Premiilor Noul Bauhaus European
Situl arheologic Heraclea Sintică și parcul tematic adiacent, situate în municipiul Petrici, se numără printre cei 20 de câștigători ai Premiilor Noul Bauhaus European 2026, selectați din peste 800 de candidaturi, a anunțat marți administrația municipală. Ceremonia de decernare a Premiilor NEB 2026 a avut loc la Bruxelles.
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', deschisă la Muzeul Regional de Istorie din Ruse
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular - Fotografie de epocă și tehnică fotografică', ce include fotografii de epocă, aparate fotografice și imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, a fost vernisată luni la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, informează Muzeul Județean 'Teohari Antonescu' din Giurgiu.
Antonio Banderas și Nicolas Cage vor fi protagoniștii celui de-al cincilea sezon al serialului TV 'True Detective'
Antonio Banderas și Nicolas Cage vor fi protagoniștii celui de-al cincilea sezon al serialului TV de antologie 'True Detective', produs de HBO și ale cărui filmări vor începe în 2027, a relatat weekendul trecut revista americană Variety. Noul sezon va fi realizat de coordonatoarea Issa Lopez, care a regizat cel de-al patrul
Gwyneth Paltrow va avea primul său rol principal într-un serial de televiziune
Actrița Gwyneth Paltrow va avea primul său rol principal într-un serial de televiziune, o dramă intitulată 'The Apology', care a primit deja undă verde pentru două sezoane pe platforma Netflix, relatează marți agenția de presă EFE. Gwyneth Paltrow, premiată cu Oscar, o va interpreta pe Evelyn Amspoker, al cărei fiu a fost ucis &i
BTA/ Cea de-a 21-a reuniune mondială a presei bulgare se deschide la Budapesta
Cea de-a 21-a reuniune mondială a presei bulgare, organizată de Agenția Bulgară de Presă (BTA), se deschide luni, la Budapesta, având ca motto 'Mass-media și liderii'. Forumul, care se desfășoară în orașele ungare Budapesta și Esztergom, reunește participanți din 25 de țări, atât cu prezență fizică, cât și online. Printre acești
Poarta Brandenburg din Berlin va avea un nou sistem de iluminat cu leduri
Poarta Brandenburg din Berlin va fi echipată cu un nou sistem de iluminat al fațadei sale, mai eficient din punct de vedere energetic, informează DPA. Vechiul sistem de iluminat al acestui monument emblematic din capitala Germaniei va fi înlocuit cu noi lămpi cu leduri, a anunțat luni agenția de administrare a proprietăților din Berlin. Nu











