Săpături arheologice realizate în Turcia au dezvăluit o perspectivă nouă asupra societății umane din Neolitic
Pe un deal din sud-estul Turciei bătut de vânturi, noi descoperiri arheologice le-au oferit cercetătorilor posibilitatea unei incursiuni în timp cu peste 11.000 de ani în urmă, în perioada apariției primelor comunități umane, informează AFP.
Cele mai recente descoperiri, printre care se află și un chip din piatră cu buzele cusute, aduc noi informații despre credințele și ritualurile din perioada neolitică.

Foto: (c) Umit Bektas / REUTERS
'Înmulțirea sculpturilor umane demonstrează sedentarizarea societăților', a declarat profesorul Necmi Karul, directorul săpăturilor din situl Karahantepe, situat la est de orașul Sanliurfa, în apropiere de granița cu Siria.
'Pe măsură ce comunitățile se sedentarizau, oamenii s-au îndepărtat progresiv de natură și au plasat figura umană și experiența umană în centrul universului lor', a subliniat acest arheolog, arătând spre un chip uman sculptat pe un stâlp de piatră în forma literei T.
Aceste săpături se înscriu în cadrul proiectului turc 'Dealurile de piatră', o inițiativă guvernamentală lansată în 2020 în 12 situri din provincia Sanliurfa, despre care autoritățile turce spun că reprezintă 'capitala mondială a Neoliticului'.

Foto: (c) Umit Bektas / REUTERS
Proiectul include situl din Göbekli Tepe, clasat în patrimoniul mondial UNESCO, care adăpostește mai multe structuri megalitice cunoscute sub numele de 'Mesopotamia Superioară'.
'Cantitate incredibilă de informații'
În Karahantepe, Lee Clare, de la Institutul German de Arheologie, consideră că descoperirile recente pun sub semnul întrebării anumite idei anterioare despre trecerea societăților nomade de vânători-culegători la primele comunități sedentare.
Ultimii cinci ani le-au permis arheologilor să obțină 'o cantitate incredibilă de informații', a declarat Lee Clare, care coordonează proiectul 'Dealurile de piatră'.
'Fiecare așezare pe care o cercetăm ne oferă o perspectivă despre viața unei persoane de atunci (...) Aproape că putem să o atingem prin intermediul osemintelor sale, iar noi înțelegem mai bine acum credințele sale', a explicat el.

Foto: (c) Umit Bektas / REUTERS
În pofida absenței documentelor scrise - vestigiile datează dintr-o perioadă anterioară apariției scrisului -, descoperirile, făcute treptat, permit 'realizarea de analize statistice și efectuarea unor comparații pertinente', a subliniat profesorul Necmi Karul.
Potrivit acestuia, primele centre populaționale au început să apară spre sfârșitul celei mai recente perioade glaciare de pe Terra.
'Mediul înconjurător a creat condiții fertile, care le-au permis populațiilor să își acopere nevoile fără să mai fie nevoite să vâneze constant. Acest lucru a favorizat creșterea demografică și a încurajat expansiunea grupurilor sedentare în regiune', a explicat el.
'Societate extrem de organizată'
Odată cu sedentarizarea au apărut primele dinamici sociale, 'o pantă alunecoasă către lumea modernă', a subliniat Lee Clare, un fin cunoscător al regiunii începând cu anul 2013. 'Imediat după ce populațiile au produs un surplus, unele s-au îmbogățit, altele au sărăcit'.

Foto: (c) Umit Bektas / REUTERS
Continuarea săpăturilor arheologice va transforma și mai mult înțelegerea cercetătorilor asupra Neoliticului, afirmă Emre Guldogan, arheologul-șef al șantierului vecin din Sefertepe.
'Karahantepe și proiectul mai vast al 'Dealurilor de piatră' dau o voce unei societăți străvechi și extrem de organizate, echipată cu propriul său univers simbolic și cu propriile sisteme de credințe', care pun sub semnul întrebării ideile anterioare despre o lume neolitică 'primitivă', a explicat el.
Comunitățile de atunci 'împărtășeau caracteristici comune, dar au dezvoltat și diferențe culturale marcante', a mai spus Emre Guldogan.

Foto: (c) Umit Bektas / REUTERS
Astfel, la Karahantepe, simbolismul uman este omniprezent, în timp ce la Göbekli Tepe imagistica animalieră este predominantă, notează arheologii.
Recentele descoperiri arheologice au făcut să crească interesul față de această regiune a Turciei, cunoscută mai întâi ca locul în care a trăit Abraham, personalitate venerată în iudaism, creștinism și islam.
'Înainte de începerea săpăturilor de la Karahantepe și din celelalte situri, regiunea atrăgea mai ales grupuri de turiști religioși', a dezvăluit ghidul turistic Yakup Bedlek.
'Însă odată cu descoperirea noilor situri arheologice, regiunea atrage de acum un public turistic mai diversificat', a concluzionat el. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












