Regizorul Lee Tamahori, cunoscut pentru ''Once Were Warriors'' și ''Die Another Day'', a murit la 75 de ani
Regizorul neozeelandez Lee Tamahori, care s-a remarcat grație lungmetrajului ''Once Were Warriors'' (1994), cât și pentru regia unui film din franciza ''James Bond'', a decedat vineri la vârsta de 75 de ani, a anunțat familia cineastului, potrivit AFP.
Este considerat una dintre personalitățile maori cele mai influente din industria de divertisment.
Cineastul a devenit cunoscut la Hollywood în 1994 grație lungmetrajului ''Once Were Warriors'' (1994), o poveste despre violență și sărăcie în sânul unei familii maori din Noua Zeelandă. Tamahori a realizat în 1995 primul său film american, ''Mulholland Falls'', cu Nick Nolte și John Malkovich în rolurile principale.
Tamahori, care a regizat și episoade din serialul ''The Sopranos'', era specializat, în ceea ce privește producțiile pentru marele ecran, în filmele de acțiune.
În anul 2002, a regizat ''Die Another Day'', un film din franciza ''James Bond'' și care îl are în distribuție pe Pierce Brosnan în rolul agentului 007 și pe Halle Berry, în rolul partenerei acestuia.
Actorul Temuera Morrison, care a interpretat rolul principal în ''Once Were Warriors'', i-a adus un omagiu sâmbătă acestui ''om extraordinar''. ''E de ajuns să vedem numărul de maori care s-au lansat în această industrie, numărul de maori pe care i-a recrutat grație audițiilor sale'', a declarat actorul la Radio New Zealand. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Actorul Tom Skerritt, cunoscut din ''Alien'' și ''Top Gun'', a murit la vârsta de 93 de ani (FOTO/VIDEO)
Actorul american versatil Tom Skerritt, care a jucat în numeroase superproducții hollywoodiene, printre care clasicul SF ''Alien'', comedia de război ''M*A*S*H'' și drama de acțiune ''Top Gun'', a încetat din viață miercuri la vârsta de 93 de ani, informează Reuters. Tom Skerrit
VIDEO Un tablou de Claude Monet, vândut cu 50 de milioane de euro la Paris, record pentru o licitație de artă în Franța
''Iris'', un tablou de mari dimensiuni pictat de Claude Monet în ultima perioadă a vieții, s-a vândut la licitație pentru suma de 50 de milioane de euro (comisioane incluse) joi la Paris, devenind opera de artă cea mai scumpă vândută vreodată la o licitație în Franța, potrivit casei de licitații Sotheby's, informează AFP.
Tom Cruise va primi un premiu pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film
Actorul Tom Cruise, cunoscut pentru roluri din filme precum ''Risky Business'' și ''Top Gun'', va fi recompensat cu un premiu pentru întreaga carieră acordat de Institutul American de Film (AFI) cu prilejul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood în aprilie, au anunțat miercuri organizatorii, potrivit Reuters. A
VIDEO Smiley lansează piesa 'Melancolie', inclusă și pe coloana sonoră a lungmetrajului 'Vacanță All Inclusive'
Smiley a lansat, joi, 'Melancolie', piesa redescoperită și refăcută după 27 de ani de la compunerea și înregistrarea ei pe o casetă audio din 1999.
Argeș: Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă
Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă, care va fi vernisată vineri, la Muzeul Județean Argeș din Pitești. Evenimentul de tradiție, ajuns la ediția cu numărul 58, este dedicat uneia dintre cele mai autentice forme de expresie artistică și reunește artiști din întreaga țară.
Papa Leon al XIV-lea nu va avea nevoie de tratament după operația de cancer (medici)
Papa Leon al XIV-lea nu va avea nevoie de tratament după operația suferită săptămâna trecută pentru extirparea unei tumori canceroase la plămâni, au indicat medicii săi într-un comunicat publicat miercuri de Vatican, transmite AFP. Rezultatele analizelor au arătat că boala suveranului pontif, în vârstă de 71 de an
Thelyson Orelien a utilizat inteligența artificială în cel mai recent roman al său, anunță editura sa canadiană
Scriitorul canadian de origine haitiană Thelyson Orelien a utilizat într-adevăr inteligența artificială (AI) pentru a-și scrie romanul 'C'etait ca ou mourir', contrar afirmațiilor sale anterioare, a anunțat miercuri editura sa din Canada, care a decis să pună capăt colaborării profesionale cu acest autor, informează AFP. Controversa, declanșa
Woody Allen filmează cel de-al 51-lea lungmetraj al său în Madrid
Cineastul american Woody Allen a ales Madridul, oraș care speră să devină un pol cinematografic mondial, drept decor pentru cel de-al 51-lea lungmetraj al său, iar filmările au început luna aceasta, informează AFP. Miercuri, zeci de curioși s-au înghesuit să-l vadă pe veteranul cineast de 90 de ani pe străzile din centrul animat al
A doua tranșă de bilete pentru expoziția de la British Museum dedicate tapiseriei de la Bayeux, pusă în vânzare miercuri
O a doua tranșă de bilete pentru expoziția-eveniment dedicată tapiseriei de la Bayeux găzduită de British Museum a fost pusă în vânzare miercuri, ceea ce confirmă entuziasmul publicului în ciuda criticilor privind condițiile de acces pentru vizitatori, informează AFP. Fragila broderie, cu o lungime de 70 de metri, care ilustrează cuce
Papa își reia audiențele după operație și urcă în papamobil pentru a saluta mulțimea
Papa Leon al XIV-lea și-a reluat miercuri audiențele generale și s-a urcat în papamobil pentru a străbate Piața Sfântului Petru de la Vatican, printre credincioși, după ce, la 13 octombrie, a fost operat de cancer, intervenție în urma căreia i-a fost extirpată o parte din plămân, transmite agenția de presă EFE. Suveranu
O somptuoasă vilă din Pompeii va fi restaurată cu ajutorul unui donator privat
Vila lui Marcus Fabius Rufus, o somptuoasă reședință din cadrul complexului arheologic Pompeii, va fi restaurată cu ajutorul unui donator privat care investește 1,4 milioane de euro în acest proiect, informează agenția italiană ANSA. Inspirată din palatele imperiale din Roma, vila a fost construită pe ruinele zidurilor antice ale Pompeii
BTA/ Heraclea Sintica, printre cei 20 de câștigători ai Premiilor Noul Bauhaus European
Situl arheologic Heraclea Sintică și parcul tematic adiacent, situate în municipiul Petrici, se numără printre cei 20 de câștigători ai Premiilor Noul Bauhaus European 2026, selectați din peste 800 de candidaturi, a anunțat marți administrația municipală. Ceremonia de decernare a Premiilor NEB 2026 a avut loc la Bruxelles.
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', deschisă la Muzeul Regional de Istorie din Ruse
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular - Fotografie de epocă și tehnică fotografică', ce include fotografii de epocă, aparate fotografice și imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, a fost vernisată luni la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, informează Muzeul Județean 'Teohari Antonescu' din Giurgiu.
Antonio Banderas și Nicolas Cage vor fi protagoniștii celui de-al cincilea sezon al serialului TV 'True Detective'
Antonio Banderas și Nicolas Cage vor fi protagoniștii celui de-al cincilea sezon al serialului TV de antologie 'True Detective', produs de HBO și ale cărui filmări vor începe în 2027, a relatat weekendul trecut revista americană Variety. Noul sezon va fi realizat de coordonatoarea Issa Lopez, care a regizat cel de-al patrul
Gwyneth Paltrow va avea primul său rol principal într-un serial de televiziune
Actrița Gwyneth Paltrow va avea primul său rol principal într-un serial de televiziune, o dramă intitulată 'The Apology', care a primit deja undă verde pentru două sezoane pe platforma Netflix, relatează marți agenția de presă EFE. Gwyneth Paltrow, premiată cu Oscar, o va interpreta pe Evelyn Amspoker, al cărei fiu a fost ucis &i












