logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Actorii de pe Broadway se pregătesc să intre în grevă, potrivit sindicatului care îi reprezintă

Imagine din galeria Agerpres

Actorii de pe Broadway se pregătesc să intre în grevă, un demers care ar sista 32 de producții teatrale înaintea perioadei de vârf a sezonului, afirmă sindicatului care îi reprezintă, informează marți Reuters.

Actors' Equity, un sindicat care reprezintă 900 de actori și manageri de scenă de pe Broadway, a declarat că nu a ajuns încă la un acord privind un nou contract de muncă cu Broadway League, asociația care reprezintă proprietari de teatre, producători și operatori din domeniu. Negocierile continuă după ce contractul anterior, pe trei ani, s-a încheiat pe 28 septembrie.

Principala temă de negociere este asistența medicală și contribuția pe care Broadway League o face la fondul de sănătate al sindicatului.

Al Vincent Jr, director executiv și principalul negociator din partea Actors' Equity, a spus că sindicatul le cere angajatorilor de pe Broadway să mărească contribuția la fondul de sănătate, care, potrivit estimărilor, urmează să ajungă în deficit până în luna mai anul viitor. Rata contribuțiilor a rămas neschimbată de peste un deceniu, deși teatre regionale mai mici din Kansas și Idaho plătesc câteodată mai mult, a spus Vincent.

''Să le cerem angajatorilor noștri să aibă grijă de corpurile noastre și să plătească o sumă cinstită către fondul de asigurări de sănătate nu este doar responsabil și necesar, este o investiție pe care aceștia ar trebui să o facă în vederea succesului pe termen lung al afacerii lor'', a declarat pentru Reuters Brooke Shields, președinta Actors' Equity, care a adăugat că a suferit o ruptură de menisc într-un spectacol pe Broadway și a continuat să danseze ''cu durere'' timp de trei luni.

''Totul e foarte clar. Spectacolele pe Broadway nu există în lipsa actorilor și managerilor de scenă sănătoși. Iar actorii și managerii de scenă nu pot fi sănătoși în lipsa unui loc de muncă unde să fie în siguranță și a unei asigurări de sănătate stabile''.

Broadway League a transmis un comunicat în care spune că va continua negocierile pentru un acord.

''Cu toții vrem să susținem magia de pe Broadway pentru publicul nostru'', a precizat Broadway League într-o declarație pentru Reuters. ''Continuăm negocierile de bună credință cu Actors Equity pentru a ajunge la un acord corect, care să fie în avantajul spectacolelor de pe Broadway, al actorilor, echipelor și milioanelor de oameni din toată lumea care vin să vadă un spectacol pe Broadway''.

Și alte sectoare din industria de divertisment au fost marcate de conflicte de muncă, cum ar fi greva din 2023 a actorilor și a scenariștilor de la Hollywood, care au luptat pentru salarii mai mari în era platformelor de streaming TV și pentru limitarea folosirii inteligenței artificiale. De asemenea, actorii din jocurile video au fost în grevă aproape un an pentru a obține protecție împotriva inteligenței artificiale.

Actorii de pe Broadway au autorizat deja comitetul de negociere să declanșeze greva. Vineri, sindicatul a început să distribuie ''carduri de angajament pentru grevă'', prin care le solicită actorilor și directorilor de scenă să participe la grevă.

Kaylin Seckel, care face parte din distribuția spectacolului Disney's ''The Lion King'' și este dublură pentru personajele Nala și Sarabi, a spus că și-a rupt tendonul lui Ahile în timpul unui spectacol din 2022 și a trebuit să fie scoasă din scenă de partenerul ei de distribuție. A suferit o intervenție chirurgicală și terapie fizică de lungă durată pentru a putea reveni pe scenă. Deși indemnizația pentru accident de muncă i-a achitat multe dintre facturile medicale, a recurs la ajutorul sindicatului pentru a putea plăti acupunctura și alte tratamente.

''Au trecut trei ani și am nevoie și în ziua de azi de fizioterapie și proceduri care nu pot fi achitate prin indemnizația de accident de muncă'', a spus Seckel. ''Pentru artiștii și directorii de scenă din această industrie, în care munca e periculoasă, în lipsa unei asigurări medicale bune, e dificil să-ți faci meseria''.

Cea mai recentă grevă inițiată de Actors Equity datează din 1968, când, în urma unei dispute care a durat trei zile, au fost sistate 19 spectacole. Primarul New Yorkului de la acea vreme a intervenit și a ajutat ambele părți să ajungă la un acord. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 325

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura 13-11-2026 13:12

Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA

Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,

Cultura 13-11-2026 10:53

Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala

Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast

Cultura 13-11-2026 09:05

Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy

Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker

Cultura 12-11-2026 18:53

Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru

Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă

Cultura 12-11-2026 14:11

Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific

Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p

Cultura 11-11-2026 14:41

Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''

Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier

Cultura 11-11-2026 11:33

Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'

Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn

Cultura 11-11-2026 09:17

Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani

Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă

Cultura 10-11-2026 21:04

Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''

Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.

Cultura 10-11-2026 12:44

Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027

Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d

Cultura 10-11-2026 08:39

VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'

Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast

Cultura 09-11-2026 16:36

TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.  

Cultura 07-11-2026 12:44

John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'

John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,

Cultura 06-11-2026 19:48

Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare

Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de

Cultura 06-11-2026 18:17

Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze

La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și