Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani
Cântărețul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunțat marți familia sa într-un comunicat.
'Cu o tristețe pe care cuvintele nu o pot exprima, trebuie să anunțăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit în această dimineață. A fost înconjurat de familie și iubire', au scris soția sa Sharon și copiii, conform AFP.
Cântărețul, supranumit 'Prințul întunericului', suferea de boala Parkinson de mai mulți ani.
Solistul primei trupe de heavy metal din istoria muzicii, Black Sabbath, Ozzy a fost o personalitate controversată căreia i-a plăcut să atragă atenția prin gesturi extreme făcute pe scenă dar și prin o viață privată plină de droguri, alcool și excese.
Cunoscut drept 'prințul întunericului' sau 'nașul genului heavy metal', Ozzy Osbourne a rămas în istorie drept unul dintre cei mai reprezentativi soliști ai lumii metal.
Și-a început cariera în 1968, alături de Tony Iommi (chitară), Geezer Butler (bass) și Bill Ward (baterie) în formația Black Sabbath, cu care a devenit rapid celebru datorită unor hituri precum 'Paranoid', 'War Pigs' sau 'Sabbath Bloody Sabbath'.
Albumul de debut eponim al formației Black Sabbath din 1970 s-a plasat în top 10 în clasamentul muzical britanic și a deschis drumul pentru succes. Formația a fost introdusă în Rock And Roll Hall of Fame în 2006, iar Ozzy a primit pentru a doua oară această distincție anul trecut.
Perioada Black Sabbath dar și perioada solo de mare succes din anii '80 l-au propulsat la statutul de legendă vie a muzicii heavy metal și i-au adus vânzări de peste 100 de milioane de albume.
Riff-urile imposibil de uitat și subiectele întunecate abordate în piesele sale, de la depresie la război și apocalipsă, toate combinate cu un adevărat instinct pentru puneri în scenă voit șocante, undeva la granița dintre horror și vodevil, l-au consacrat pe Ozzy la rangul de legendă a scenei heavy metal.
Muzica și concertele sale l-au transformat într-o țintă pentru grupurile religioase și conservatoare care susțineau că apariția sa are un impact negativ asupra publicului tânăr. Ozzy a recunoscut mereu execesele din viața sa dar a râs pe seama celor care-l considerau un adulator al diavolului.
'Am făcut unele lucruri rele în viața mea. Dar nu sunt diavolul. Sunt doar John Osbourne: un puști din clasa muncitoare din Aston care a renunțat la slujba sa din fabrică și a dorit doar să se distreze', susține el în biografia sa din 2010.
John Michael Osbourne a fost cel de-al patrulea din șase frați care creșteau la Aston, Birmingham din centrul Angliei. S-a născut la 3 decembrie 1948. La vârste fragede s-a luptat cu dislexia și a părăsit școala la 15 ani. Au urmat câteva locuri de muncă modeste și a petrecut puțin timp după gratii pentru o spargere. Un golan din Birmingham. Apoi în viața lui Ozzy a apărut Black Sabbath.
'Dacă atunci cânt eram un puști, m-ai fi pus la zid împreună cu alți puști de pe strada mea și ne-ai fi întrebat pe toți care dintre noi va ajunge la vârsta de 60 de ani, cu cinci copii și patru nepoți și cu case în Buckinghamshire și California, nu aș fi pariat pe mine sub nicio formă'.
În 2002, deja îmbătrânit, Ozzy s-a reinventat ca star de reality show în seria 'The Osbournes'. Împreună cu soția sa, Sharon, cu care s-a căsătorit în 1982 și cu care are trei copii, Aimee, Jack și Kelly, Ozzy a devenit rapid și un star de televiziune. Ozzy mai are doi copii, Jessica și Louis, din prima sa căsnicie, cu Thelma Riley.
Camerele îl urmăreau pe celebrul rocker oriunde mergea prin casa sa imensă, și-l ascultau când se pronunța, cu puternicul său accent de Birmingham, asupra unor evenimente publice sau asupra întâmplărilor din familia sa, ceea ce i-a câștigat o nouă legiune de fani.
În 2020 Ozzy Osbourne a dezvăluit că a fost diagnosticat cu maladia Parkinson și în 2023 a luat o pauză de la turnee după ce a suferit o intervenție chirugicală pe coloana vertebrală.
A lansat cel de-al 12-lea album de studiou 'Ordinary Man' în 2020, urmat de 'Patient Number 9' în 2022, albume care au ajuns până pe locul trei și respectiv doi în clasamentul muzical britanic.AGERPRES/ (AS - redactor: Mariana Ionescu, editor: Codruț Bălu, editori online: Simona Aruştei, Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Legendarul rockstar britanic Ozzy Osbourne s-a stins din viață (biografie)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scriitoarea Laurence Vielle, de origine belgiano-elvețiană, a câștigat 'Goncourt-ul poeziei' din Franța
Poeta și actrița belgiano-elvețiană Laurence Vielle a câștigat premiul Apollinaire, cea mai importantă recompensă atribuită în domeniul poeziei în Franța, pentru 'ansamblul operei sale prolifice', au anunțat marți organizatorii acestei distincții literare, relatează AFP. Premiul Apollinaire, adeseori prezentat ca fiin
Philippe Jaenada, câștigătorul premiului Goncourt 2026, scriitor și fin cunoscător al lumii crimelor
Recompensându-l marți pe Philippe Jaenada, premiul Goncourt 2026 a adus în prim-plan un romancier care ocupă un loc special în peisajul literar francez prin romanele sale care readuc l
O expoziție de portrete funerare din Egiptul Antic, inaugurată la Roma
Expoziția ''Egitto e Roma. I volti del Fayum'' (''Egipt și Roma. Chipurile din Fayum''), care va fi vernisată miercuri la muzeul Ara Pacis din Roma, prezintă portrete funerare sau portrete de mumii cu o vechime de 2.000 de ani, informează AFP. Portretele, de un realism uimitor, au fost pictate în perioada
Premiul Renaudot 2026, atribuit scriitorului Francois-Henri Deserable
Premiul Renaudot, ajuns în 2026 la cea de-a 100-a ediție a sa, a fost atribuit marți, 3 noiembrie, scriitorului Francois-Henri Deserable pentru romanul 'Le Palais' (editura Gallimard), cu șase voturi contra patru, la restaurantul Drouant din Paris, conform tradiției, în același loc și în aceeași zi cu
Philippe Jaenada recompensat cu Premiul Goncourt 2026 pentru romanul 'L'Inconnue du quai de Javel'
Premiul Goncourt 2026 i-a fost acordat marți scriitorului Philippe Jaenada pentru romanul 'L'Inconnue du quai de Javel', în care autorul în vârstă de 62 de ani investighează uciderea unei tinere bretone la sfârșitul anilor 1950, transmite AFP. Philippe Jaenada, care îi succede lui Laurent Mauvignier, recomp
Deep Purple își amână turneul din cauza unei probleme medicale a solistului Ian Gillan
Trupa Deep Purple și-a amânat turneul în Regatul Unit și Europa după ce Ian Gillan a avut nevoie de ''asistență medicală de urgență'' săptămâna trecută, informează DPA. Într-o declarație făcută în urma incidentului, care a dus la anularea a două concerte la Leipzig și Hamburg în weekend, arti
Italia: Ancheta privind asasinarea lui Pier Paolo Pasolini a fost redeschisă
Justiția italiană a redeschis ancheta privind asasinarea scriitorului, cineastului și jurnalistului Pier Paolo Pasolini în 1975, a precizat luni pentru AFP avocatul aflat la originea acestui demers. Stefano Maccioni, care cere de mai mulți ani o nouă anchetă, a declarat că își dorește ca redeschiderea investigațiilor 'să poată să ducă la un pun
TOP CINEMA Filmul 'You Can See Everything' urcă pe primul loc la box-office-ul nord-american
Documentarul 'You Can See Everything' al studioului A24 a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 10,6 milioane de dolari americani în cel de-al treilea weekend de la lansare, devansând la limită thrillerul horror 'Clayface' al Warner Bros., potrivit datelor publicate duminică de firma de analiză R
BTA/36 de posturi publice de radio și televiziune, pe lista participanților la Eurovision 2027 de la Burgas
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a confirmat lista celor 36 de posturi publice de radio și televiziune care vor participa la ediția din 2027 a Concursului Eurovision, organizată la Burgas, în Bulgaria. Numărul acestora este cu unul mai mare decât cel al participanților de la ediția din 2026, desfășurată la Viena. Posturile, care au împreună o
Teatrele din Regatul Unit își vor stinge luminile în memoria 'gigantului actoriei' Patrick Stewart
Teatrele din cartierul West End din Londra își vor stinge luminile în memoria 'unuia dintre cei mai mari actori de teatru', Patrick Stewart, care a murit la vârsta de 86 de ani, informează vineri DPA. Patrick Stewart, renumit pentru interpretarea căpitanului Jean-Luc Picard din serialul TV 'Star Trek: The Next Gen
Scriitorul Sebastien Lapaque, recompensat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze
Romancierul, eseistul și jurnalistul Sebastien Lapaque a fost recompensat joi cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze pentru volumul său intitulat 'Le rappel des oiseaux', publicat de editura Actes Sud, informează livreshebdo.fr. Sebastien Lapaque a câștigat acest pr
Pentru scriitorul român Mircea Cărtărescu, literatura este o mângâiere în vremuri tulburi (AFP)
În vremuri marcate de un ''rău absolut'' și de ''minciună generalizată'', scriitorul Mircea Cărtărescu, a cărui operă se inspiră din copilăria petrecută într-un regim totalitar, vede în scriitură o formă de rezistență, scrie AFP. Literatura este ''asemenea unui pansament pe o rană'&
Gioconda a dispărut din manualele școlare din Siria
Imagini cu femei care au fost șterse, vălul religios mult mai prezent, capodopere eliminate sau retușate: modificările operate în manualele școlare oficiale din Siria au stârnit critici puternice și au reaprins îngrijorările legate de islamizarea societății, informează miercuri AFP. Modificările au fost inițiate de autorități
300 de ani de la publicarea ''Călătoriilor lui Gulliver'', eveniment marcat printr-o expoziție la Trinity College, Dublin
Peste 100 de ediții ale satirei ''Gulliver's Travels'' (''Călătoriile lui Gulliver'') sunt expuse la Trinity College din Dublin cu ocazia aniversării a 300 de ani de când cartea a văzut pentru prima dată lumina tiparului, informează miercuri site-ul
Eurovision/ 36 de țări și-au confirmat participarea la ediția din 2027; EBU așteaptă răspunsul Spaniei și Sloveniei
Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organizatoarea Eurovision, a anunțat miercuri că 36 de țări și-au confirmat participarea la ediția din 2027 a concursului muzical, precizând că Spania și Slovenia au termen până în decembrie să decidă dacă vor reveni în competiție, după ce în 2026 au refuzat să participe, în semn de











