Franța/ Prezentatorul de televiziune și producătorul Thierry Ardisson a murit la vârsta de 76 de ani
Prezentatorul de televiziune și producătorul francez Thierry Ardisson, supranumit 'Omul în negru', a murit luni, la vârsta de 76 de ani, la Paris, din cauza unui cancer la ficat, au anunțat soția și copiii săi într-un comunicat transmis agenției AFP.
'Thierry a plecat așa cum a trăit. Ca un om curajos și liber. Alături de copiii lui și ai mei, am fost uniți în jurul lui. Până la ultima sa suflare', a scris soția sa, jurnalista postului de televiziune TF1 Audrey Crespo-Mara.
Născut la 6 ianuarie 1949 în localitatea Bourganeuf din centrul Franței, Thierry Ardisson și-a început cariera în publicitate, unde a creat sloganuri devenite celebre, înainte de a opta pentru micul ecran.
Începând cu anii 1980, a zguduit peisajul televiziunii franceze, impunându-se treptat drept una dintre cele mai impertinente figuri ale sale, datorită talk-show-urilor sale de seară, devenite emisiuni de succes.
Elita politică și culturală a Parisului a trecut prin platourile emisiunilor sale, printre care 'Bains de minuit', prezentată din celebra discotecă Bains Douches din Paris, 'Lunettes noires pour nuits blanches', de la miticul club Le Palace, sau 'Rive droite / Rive gauche'.
A fost, de asemenea, gazda emisiunii 'Tout le monde en parle', un talk-show săptămânal difuzat pe France 2 între 1998 și 2006, alături de Laurent Baffie, și apoi a prezentat 'Salut les Terriens' (2006-2018) pe posturile Canal+ și apoi C8.
Îmbrăcat în negru și întotdeauna zâmbitor, prezentatorul, care adora să își provoace invitații, avea un talent aparte pentru replici memorabile.
Omul de televiziune a fost și patron de presă, a făcut radio, a produs seriale și filme, și a scris mai multe cărți, printre care și 'L'homme en noir', apărută în luna mai. Emmanuel Macron i-a înmânat Legiunea de Onoare la începutul anului 2024.
Căsătorit de trei ori, Thierry Ardisson a avut trei copii cu muziciana Béatrice Loustalan. Din 2014, era căsătorit cu jurnalista și prezentatoarea de la TF1 Audrey Crespo-Mara.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Thierry Ardisson/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Barbra Streisand critică 'ego-ul exagerat' al lui Trump și amenințarea acestuia cu privire la Centrul Kennedy
Cântăreața și actrița americană Barbra Streisand a criticat 'ego-ul exagerat' al președintelui SUA, Donald Trump, în contextul amenințărilor acestuia de a demola renumitul Centru Kennedy (Kennedy Center) din Washington, relatează vineri agenția de presă EFE. 'Este ușor de imaginat indignarea mea când văd că aceast
Irlanda nu va participa la Eurovision 2027, anunță RTE
Irlanda nu va participa la ediția viitoare a Eurovision, pentru al doilea an consecutiv, a anunțat joi postul de televiziune RTE, invocând pierderile continue de vieți omenești din Gaza, transmite Reuters. Irlanda a fost una dintre cele cinci țări care nu au participat la ediția din 2026, în semn de protest față de participarea Isr
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de distrofie musculară, conform revistei Variety, citată de agenția de presă EFE. Intitulat 'Green Lava', proiectul de 39 de minute îl prezintă pe un tânăr italian pe nume G
Tabloul 'Iris' de Monet, scos la licitație la un preț estimat la 22-30 de milioane de euro, un record pentru o pictură în Franța
Casa Sotheby's din Paris a anunțat joi scoaterea la licitație a tabloului 'Iris' al pictorului francez Claude Monet (1840-1926), la un preț estimat între 22 și 30 de milioane de euro, un record pentru o pictură în Franța, transmite agenția de presă EFE.
Artistul Peter Max, figură marcantă a artei psihedelice, a murit la 88 de ani
Artistul american Peter Max, cunoscut în special pentru crearea coperții albumului 'Yellow Submarine', din 1969, al formației The Beatles, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, a anunțat miercuri fiul său la postul american ABC News, citat joi de AFP și Reuters. Născut în 1937 la Berlin și nevoit să fugă din Germania nazis
Edgar Barrera, Karol G și Rosalia domină nominalizările la Latin Grammy
Compozitorul și producătorul mexican Edgar Barrera conduce lista nominalizărilor pentru cea de-a 27-a ediție a premiilor Latin Grammy, obținând nu mai puțin de zece candidaturi. Succesul său este urmat îndeaproape de columbianca Karol G, spaniola Rosalia, uruguayanul Jorge Drexler și duo-ul argentinian Ca7riel & Paco Amoroso, fiecare având câte șa
AI/ Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra unei dependențe tot mai mari de algoritmi
Papa Leon al XIV-lea a avertizat din nou, miercuri, asupra tentației de a delega algoritmilor decizii care țin exclusiv de responsabilitatea umană, în contextul unei îngrijorări tot mai mari cu privire la riscurile utilizării inteligenței artificiale (AI), transmit agențiile AFP și EFE. 'Dezvoltarea tehnologică, răspândirea mass-media și
În fața AI, artiștii lansează etichete pentru a certifica originea umană a creațiilor lor
În contextul proliferării conținuturilor generate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), artiștii și creatorii încearcă să pună în valoare originea umană a operelor lor prin etichete concepute special în acest scop. Imagini supraîncărcate, estetică de desen animat, culori calde - pentru a promova târguri de vechi
TIFF 2026/ Helen Mirren joacă rolul scriitoarei Patricia Highsmith în pelicula 'A Talent for Murder'
Actrița britanică Helen Mirren nu-și ascunde admirația pentru scriitori și o demonstrează prin interpretarea personajului Patricia Highsmith în filmul 'A Talent for Murder', prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto TIFF, relatează miercuri AFP. Interpretarea rolului scriitoarei americane 'a fost o călătorie fascinantă &icir
BTA/ A cincea ediție a festivalului LUNAR 'Luminile Sofiei' va lumina capitala în septembrie
În cadrul celei de-a cincea ediții a festivalului LUNAR 'Luminile Sofiei', Sofia va găzdui, între 17 și 20 septembrie, o competiție internațională de video-mapping imersiv, când centrul orașului se va transforma într-o scenă de artă a luminii. Evenimentul este organizat de Primăria Sofiei și de MP-STUDIO, iar intrarea este liberă.
Festivalul de la Toronto/Actrița Cynthia Erivo speră ca filmul ''˜Prima Facie'' să stârnească discuții despre violența sexuală
Actrița Cynthia Erivo speră că pelicula ''Prima Facie'', o adaptare cinematografică după piesa dramaturgei australiene Suzie Miller, care abordează teme precum consimțământul în relații, violența sexuală și drumul anevoios prin sistemul juridic britanic în căutarea dreptății, va stârni conversații ce vor duce la schimbări semnificative
Papa Leon al XIV-lea împlinește 71 de ani
Papa Leon al XIV-lea împlinește luni 71 de ani, aceasta fiind a doua sa aniversare a zilei de naștere în calitate de pontif. Ziua va fi marcată de activități profesionale, întrucât papa își menține agenda obișnuită, cu mai multe întrevederi și inaugurarea unei expoziții dedicată apei la Biblioteca Apostolică a Vaticanului, transmite agenți
Muzeul Orsay din Paris îl omagiază pe Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății
Muzeul Orsay din Paris îl omagiază, începând de marți, pe creatorul Statuii Libertății, Auguste Bartholdi, printr-o expoziție care combină documente de arhivă și incursiuni în realitatea virtuală a acestei construcții monumentale, informează AFP. Cu ocazia celei de-a 140-a aniversări a statuii și a împlinirii a 250 de ani de la de
Filmul ''I Play Rocky'', primit cu ovații la Festivalul de la Toronto
''I Play Rocky'', un film care spune povestea tânărului Sylvester Stallone și a luptei lui pentru realizarea lungmetrajului care avea să-i schimbe viața, a fost primit cu ovații de publicul prezent la premiera mondială, sâmbătă, la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, informează AFP. Spectatorii s-au ridicat în pici
BTA/ Sofia DocuMental anunță două noi competiții pentru drepturile omului și filmul documentar bulgar
Festivalul de film documentar Sofia DocuMental, axat pe drepturile omului, a anunțat miercuri, în cadrul unei întâlniri cu presa, două noi competiții: una pentru cel mai bun film internațional despre drepturile omului și alta pentru cel mai bun film documentar bulgar. Festivalul de film documentar se va desfășura între 24 septembrie și 4 octom














