Lorde susține un concert surpriză la Festivalul Glastonbury
Cântăreața neozeelandeză Lorde a susținut un concert surpriză la Festivalul Glastonbury din Anglia, vineri, ziua lansării mult așteptatului său album ''Virgin'', al patrulea din discografia artistei, relatează agențiile AFP și Reuters.
Participanții la festival au ajuns miercuri la faimoasa Worthy Farm, domeniul agricol unde se desfășoară, până duminică, evenimentul muzical.
Artiștii principali, Alanis Morissette, The 1975 și Supergrass, care figurează pe afișul festivalului, sunt programați să urce pe scenă vineri. Organizatorii țin, însă, secrete unele apariții.
Lorde, care a înregistrat un succes imens în adolescență cu albumul ''Pure Heroine'' (2013) și cu single-ul ''Royals'', și-a făcut apariția pe scena ''Woodsies'' vineri la prânz, îmbrăcată complet în alb.
''Vă mulțumim foarte mult că sunteți alături de noi'', a spus ea. ''Pentru mine e o nebunie, n-aveți idee''.
Organizatorii au fost nevoiți să restricționeze accesul pe terenul de lângă cortul unde a cântat artista din cauza mulțimii mari de fani.
''A fost absolut incredibil, este o artistă extraordinară'', a declarat Jamie Pringle, în vârstă de 26 de ani, care tocmai a ajuns la scenă înainte ca porțile să fie închise.
Emma și Jacob Lovestead, care s-au căsătorit sâmbătă, s-au declarat ''dependenți'' de Glastonbury după ce au participat pentru prima dată la festival anul trecut, precizând că și-au programat nunta pentru a nu rata evenimentul muzical. ''Suntem atât de fericiți, este cel mai bun mod de a fi soț și soție'', a spus Emma în timp ce se îndrepta spre scena pe care urma să cânte Lorde.
Participanții la festival sperau, de asemenea, să-l vadă pe cântărețul scoțian Lewis Capaldi, vineri, pe faimoasa scenă ''Pyramid'', într-un interval marcat drept ''TBA'' (care urmează să fie anunțat).
''A trecut mult timp'', a scris cântărețul pe Instagram, vineri, marcând lansarea noii sale piese ''Survive'' și marea sa revenire.
În urmă cu doi ani, el și-a suspendat turneul mondial. Artistul în vârstă de 28 de ani are sindromul Tourette, o tulburare neurologică caracterizată prin ticuri motorii și vocale.
În acel an, el a cântat la Glastonbury, însă a fost nevoit să apeleze la ajutorul fanilor deoarece și-a pierdut vocea. Miile de spectatori prezenți au cântat melodia sa emblematică, ''Someone You Loved'', imaginile surprinse în acest moment emoționant făcând înconjorul lumii.
La ediția din acest an, spectatorii au ocazia să danseze pe melodiile idolilor pop Olivia Rodrigo și Charli XCX. Veteranii Neil Young și Rod Stewart vor cânta, de asemenea, la festival, la fel ca și The Prodigy, Snow Patrol, Burning Spear și Raye.
Sâmbătă este programat un concert al trioului rap din Belfast Kneecap. Acest spectacol a atras critici, inclusiv din partea prim-ministrului laburist Keir Starmer, care a declarat că este ''nepotrivit'' ca acest grup să cânte la festival.
Unul dintre membrii Kneecap, Mo Chara, este acuzat că a afișat în timpul unui concert un steag Hezbollah, mișcare islamistă clasificată drept organizație teroristă în Regatul Unit. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












