Moștenirea reginei egiptene Hatshepsut nu a fost distrusă din cauza genului ei (studiu)
A fost unul dintre cei mai prosperi suverani ai Egiptului Antic, o femeie-faraon care a precedat-o pe Cleopatra cu 1.500 de ani. Însă moștenirea reginei Hatshepsut a fost distrusă sistematic după moartea sa de către ginerele și succesorul ei, Tutmes al III-lea, informează AFP.
Motivele pentru care domnia ei impresionantă a fost ștearsă metodic din istorie au dat naștere la numeroase dezbateri, însă într-un nou studiu publicat luni, un cercetător de la Universitatea din Toronto consideră că s-a pus prea mult accent pe genul ei.
'Este o întrebare destul de romantică: de ce a fost atacată această femeie-faraon după moartea sa?', a declarat Jun Wong pentru AFP, explicând interesul său pentru o regină care a condus destinele Egiptului într-o perioadă de prosperitate extraordinară.
În trecut, cercetătorii au speculat că ginerele și succesorul reginei Hatshepsut, Tutmes al III-lea, a dus împotriva ei o campanie postumă de defăimare, pentru a se răzbuna, în special pentru că dorea să elimine orice idee că o femeie ar putea avea o domnie de succes.
'Modul în care domnia reginei Hatshepsut a fost înțeleasă a fost întotdeauna influențat de sexul ei', a explicat Jun Wong, referindu-se la credințele conform cărora Tutmes al III-lea ar fi putut să o considere 'un fel de mamă vitregă rea'.
Cercetarea sa, bazată pe alte studii recente și al cărei rezultat a fost publicat în revista Antiquity, susține că motivele lui Tutmes al III-lea au fost mult mai nuanțate, ceea ce aduce un dubiu suplimentar asupra teoriei privind ostilitatea față de o femeie ajunsă la conducerea statului.
Hatshepsut a condus Egiptul în urmă cu aproximativ 3.500 de ani, după moartea soțului ei, Tutmes al II-lea. Inițial, ea a servit ca regentă a fiului ei vitreg, viitorul rege, dar a reușit să își consolideze propria putere, impunându-se ca o femeie-faraon.
Experții explică faptul că ea a extins rutele comerciale și a comandat lucrări extraordinare, inclusiv un mormânt fără egal în Valea Regilor din Luxor, pe malul vestic al Nilului.
Jun Wong a reevaluat materialele provenite din statuile deteriorate și descoperite în timpul săpăturilor efectuate între anii 1922 și 1928.
Nu există nicio îndoială, spune el, că Tutmes al III-lea a încercat să înlăture dovezile realizărilor lui Hatshepsut. Dar el a fost 'probabil motivat mai degrabă de o necesitate ritualică decât de o antipatie declarată', susține autorul noului studiu.
Astfel, este posibil ca Tutmes al III-lea să fi încercat să neutralizeze puterea predecesoarei sale într-un mod practic, care era un fapt obișnuit în epocă, și nu din răutate.
Expertul a descoperit, de asemenea, că unele dintre statuile care o reprezintă pe regina Hatshepsut au fost probabil deteriorate deoarece generațiile următoare au dorit să le reutilizeze ca materiale de construcție.
'Pentru o lungă perioadă de timp s-a presupus că statuile reginei Hatshepsut au suferit un atac răzbunător', subliniază el. O nouă examinare a arhivelor sugerează că 'nu este cazul' și că, în schimb, ea a fost tratată în același mod ca predecesorii ei după ce au murit, a explicat Jun Wong. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cântăreața britanică Raye, recompensată cu Mercury Prize 2026
Cântăreața britanică Raye a primit joi prestigiosul Mercury Prize pentru albumul ''This Music May Contain Hope'', după ce s-a impus în fața celorlalți artiști nominalizați, printre care cantautoarea Olivia Dean și legendarul Paul McCartney, informează AFP. Publicul prezent la gala de decernare a Mercury Prize, organ
Grupul folcloric 'Vlăstarele cântecului românesc', concerte la Roma în cadrul unui program de promovare a culturii române
Grupul folcloric 'Vlăstarele cântecului românesc', coordonat de profesoara Valeria Arnăutu, a susținut, timp de trei zile, concerte și a participat la întâlniri dedicate promovării culturii române la Roma, potrivit unui comunicat al Fundației Române de Folclor difuzat vineri. În prima zi a programului, la 15 oc
Tabloul 'Noaptea înstelată' de Van Gogh reprezintă cerul așa cum arăta la 22 iulie 1889 (studiu)
Cercetătorii cred că ar fi reușit să identifice cerul nocturn exact care apare în pictura emblematică a lui Vincent van Gogh, 'Noaptea înstelată', transmite vineri Space.com care citează un studiu publicat joi, 22 octom
Actorul Tom Hanks revine pe Broadway, în piesa ''This World of Tomorrow''
Actorul american Tom Hanks își va face revenirea pe Broadway, cu un rol principal în piesa ''This World of Tomorrow'', după o absență de 14 ani, informează agenția de presă EFE care citează Variety.
Romancierul japonez Ryu Murakami a încetat din viață la vârsta de 74 de ani
Scriitorul japonez Ryu Murakami, ale cărui romane, marcate de sex, droguri, alienare și violență, au fost traduse în întreaga lume, a decedat la vârsta de 74 de ani, a anunțat vineri editura Gentosha, citată de AFP. ''Suntem profund îndurerați de aflarea veștii despre moartea lui Ryu Murakami, care și-a dedicat
Actorul Tom Skerritt, cunoscut din ''Alien'' și ''Top Gun'', a murit la vârsta de 93 de ani (FOTO/VIDEO)
Actorul american versatil Tom Skerritt, care a jucat în numeroase superproducții hollywoodiene, printre care clasicul SF ''Alien'', comedia de război ''M*A*S*H'' și drama de acțiune ''Top Gun'', a încetat din viață miercuri la vârsta de 93 de ani, informează Reuters. Tom Skerrit
VIDEO Un tablou de Claude Monet, vândut cu 50 de milioane de euro la Paris, record pentru o licitație de artă în Franța
''Iris'', un tablou de mari dimensiuni pictat de Claude Monet în ultima perioadă a vieții, s-a vândut la licitație pentru suma de 50 de milioane de euro (comisioane incluse) joi la Paris, devenind opera de artă cea mai scumpă vândută vreodată la o licitație în Franța, potrivit casei de licitații Sotheby's, informează AFP.
Tom Cruise va primi un premiu pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film
Actorul Tom Cruise, cunoscut pentru roluri din filme precum ''Risky Business'' și ''Top Gun'', va fi recompensat cu un premiu pentru întreaga carieră acordat de Institutul American de Film (AFI) cu prilejul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood în aprilie, au anunțat miercuri organizatorii, potrivit Reuters. A
VIDEO Smiley lansează piesa 'Melancolie', inclusă și pe coloana sonoră a lungmetrajului 'Vacanță All Inclusive'
Smiley a lansat, joi, 'Melancolie', piesa redescoperită și refăcută după 27 de ani de la compunerea și înregistrarea ei pe o casetă audio din 1999.
Argeș: Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă
Peste o sută de lucrări vor fi prezentate la ediția din acest an a Expoziției Naționale de Artă Naivă, care va fi vernisată vineri, la Muzeul Județean Argeș din Pitești. Evenimentul de tradiție, ajuns la ediția cu numărul 58, este dedicat uneia dintre cele mai autentice forme de expresie artistică și reunește artiști din întreaga țară.
Papa Leon al XIV-lea nu va avea nevoie de tratament după operația de cancer (medici)
Papa Leon al XIV-lea nu va avea nevoie de tratament după operația suferită săptămâna trecută pentru extirparea unei tumori canceroase la plămâni, au indicat medicii săi într-un comunicat publicat miercuri de Vatican, transmite AFP. Rezultatele analizelor au arătat că boala suveranului pontif, în vârstă de 71 de an
Thelyson Orelien a utilizat inteligența artificială în cel mai recent roman al său, anunță editura sa canadiană
Scriitorul canadian de origine haitiană Thelyson Orelien a utilizat într-adevăr inteligența artificială (AI) pentru a-și scrie romanul 'C'etait ca ou mourir', contrar afirmațiilor sale anterioare, a anunțat miercuri editura sa din Canada, care a decis să pună capăt colaborării profesionale cu acest autor, informează AFP. Controversa, declanșa
Woody Allen filmează cel de-al 51-lea lungmetraj al său în Madrid
Cineastul american Woody Allen a ales Madridul, oraș care speră să devină un pol cinematografic mondial, drept decor pentru cel de-al 51-lea lungmetraj al său, iar filmările au început luna aceasta, informează AFP. Miercuri, zeci de curioși s-au înghesuit să-l vadă pe veteranul cineast de 90 de ani pe străzile din centrul animat al
A doua tranșă de bilete pentru expoziția de la British Museum dedicate tapiseriei de la Bayeux, pusă în vânzare miercuri
O a doua tranșă de bilete pentru expoziția-eveniment dedicată tapiseriei de la Bayeux găzduită de British Museum a fost pusă în vânzare miercuri, ceea ce confirmă entuziasmul publicului în ciuda criticilor privind condițiile de acces pentru vizitatori, informează AFP. Fragila broderie, cu o lungime de 70 de metri, care ilustrează cuce
Papa își reia audiențele după operație și urcă în papamobil pentru a saluta mulțimea
Papa Leon al XIV-lea și-a reluat miercuri audiențele generale și s-a urcat în papamobil pentru a străbate Piața Sfântului Petru de la Vatican, printre credincioși, după ce, la 13 octombrie, a fost operat de cancer, intervenție în urma căreia i-a fost extirpată o parte din plămân, transmite agenția de presă EFE. Suveranu












