Cannes 2025: La 62 de ani, Jodie Foster interpretează primul ei 'rol major' în limba lui Moliere
Deși este considerată una dintre cele mai francofile și francofone dintre actrițele americane, Jodie Foster a așteptat până la împlinirea vârstei de 62 de ani pentru a interpreta 'primul ei rol major în franceză', în filmul 'Vie Privée', prezentat în afara competiției la Festivalul de la Cannes, informează AFP.
Ea spune că 's-a temut' și că a căutat în spatele camerei de filmat 'pe cineva care să o susțină', a explicat actrița americană, protagonista filmelor 'Taxi Driver' ('Șoferul de taxi') și 'The Silence of the Lambs' ('Tăcerea mieilor'), într-o franceză perfectă într-o conferință de presă care a avut loc miercuri.
Jodie Foster a învățat limba franceză în adolescență, când era elevă la Liceul Francez din Los Angeles. Ea interpretează în filmul 'Vie privée', o dramă psihologică regizată de Rebecca Zlotowski, o producție pur franceză, o psihiatră care își pierde reperele atunci când desfășoară o anchetă ce o vizează pe una dintre pacientele sale, decedată brusc.
Vedeta americană, care a jucat în trecut alături de Robert De Niro, Mel Gibson și Anthony Hopkins, le dă replica, de această dată, unor staruri franceze: Daniel Auteuil, care interpretează rolul fostului ei partener de viață, Virginie Efira și Mathieu Amalric, în rolurile pacientei, respectiv al soțului acesteia, și Vincent Lacoste, în rolul fiului ei.
Această peliculă va fi lansată în cinematografele din Franța pe 26 noiembrie.
Este vorba despre o schimbare radicală? 'Da și nu', a răspuns Jodie Foster.
La Paris sau la Hollywood, 'există întotdeauna platouri de cinema, există întotdeauna oameni, la 03:00 dimineața, care se plâng de cafeaua lor care nu este caldă... Oameni care își povestesc tot felul de istorii, de confesiuni și care, apoi, nu se mai revăd probabil niciodată. Asta face parte din cultura cinematografiei', a declarat ea.
'Dar există și lucruri care sunt diferite. Voi (francezii - n.red.) aveți echipe foarte mici. Chiar și atunci când se fac filme independente, ele nu sunt atât de mici (în Statele Unite) cum sunt la voi. Și rolul autorului este mult mai puțin afirmat dincolo de Atlantic, în favoarea producătorului', a subliniat vedeta americană.
Jodie Foster a interpretat deja în franceză, în anul 2004, un rol secundar în filmul 'Un long dimanche de fiancailles', regizat de Jean-Pierre Jeunet. De atunci, ea a primit mai multe propuneri, dar adeseori în filme de debut, pe care le-a refuzat.
'Un adevărat film francez'
'Căutam un adevărat film francez. Nu voiam să fie un fel de coproducție franceză și americană, cu un buget mare, care vorbește despre spioni, cu rochii frumoase și tot restul...asta nu mă interesează! Voiam să fie un adevărat film de autor, cu un adevărat regizor', a explicat ea.
Fericita aleasă a fost regizoarea Rebecca Zlotowski, în vârstă de 45 de ani, care s-a remarcat atunci când i-a coordonat pe Tahar Rahim și Lea Seydoux în filmul 'Grand Central' (2013), apoi pe fosta escortă Zahia Dehar în 'Une fille facile' (2019) și Virginie Efira în 'Les enfants des autres' (2022).
Este o regizoare despre care Jodie Foster spune că nu auzise niciodată până la acest proiect, dar pe care nu a ezitat să o compare cu David Fincher (cunoscut pentru 'Seven', 'Fight Club'), cu care vedeta americană a colaborat la filmul 'Panic Room'. La fel ca în cazul lui David Fincher, 'toate alegerile sunt făcute de Rebeca Zlotowski, totul este deja gândit înainte să se înceapă filmările (...), este viziunea ei totală, în bine sau în rău. Din asta rezultă un film care are cu adevărat o semnătură'.
Jodie Foster, o americancă îndrăgostită de Franța, evită chestiunile politice care s-au impus la Cannes după discursul anti-Trump rostit de Robert de Niro în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului. Ea îl cunoaște bine pe celebrul actor newyorkez, pentru că și-a început cariera, în timp ce era adolescentă, jucând alături de el în 'Taxi Driver'.
'Toată lumea are dreptul să facă ce vrea, cu toții avem felurile noastre de a gestiona tragedia în care ne aflăm acum. El, ei bine, este un tip din New York', orașul lui Trump, a răspuns Jodie Foster, după ce a fost întrebată de jurnaliști despre discursul lui Robert De Niro. Actrița americană a adăugat că preferă să nu se exprime asupra 'unui lucru în care nu este o expertă'.
A folosit aceeași eschivă și când a venit vorba despre Mel Gibson, un alt artist apropiat ei și care a devenit un ultraconservator asumat, pe care Donald Trump l-a desemnat, în ianuarie, unul dintre 'ambasadorii' lui speciali la Hollywood. 'Faptul că Trump utilizează artiști pentru binele lui, nu reprezintă ceva complet nou', a adăugat Jodie Foster.
Cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se desfășoară în perioada 13-24 mai. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă din EANA
Agenția de presă rusă TASS a fost exclusă, vineri, din Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA), la Adunarea Generală a organizației, de la Larnaca, în Cipru, cu 19 voturi pentru și o abținere. Niciunul dintre membrii prezenți nu a votat împotrivă. Procedura de excludere a TASS a început în 2022, la solicitarea Ukrinform,
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, repatriată în Guatemala
Cenușa scriitorului Miguel Angel Asturias, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1967, a sosit joi în Guatemala după ce a fost repatriată din Franța, urmând să fie înhumată în principalul complex cultural al țării, care poartă numele acestui scriitor decedat în 1974, informează AFP. Miguel Angel Ast
Rosalia și Milo J triumfă la gala Latin Grammy
Vedeta spaniolă Rosalia și tânărul cântăreț argentinian Milo J au triumfat joi la Las Vegas, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Latin Grammy Awards, cea mai importantă gală a muzicii hispanofone și lusofone, transmite vineri AFP. Rosalia, care a deschis ceremonia cu un mix alcătuit din hiturile sale 'La perla', 'Dios es un stalker
Dezinformarea și rolul mass-media, printre temele conferinței de toamnă a EANA desfășurată în Cipru
Conferința de toamnă și Adunarea Generală a Alianței Europene a Agențiilor de Presă (EANA) s-au desfășurat joi, la Larnaca, în Cipru, reunind reprezentanți ai agențiilor de presă europene. Printre principalele teme abordate s-au numărat rolul mass-media în contextul actual, apărarea libertății de exprimare și combaterea amenințărilor hibride, a dezinformă
Actrița Nicole Kidman va primi un César onorific
Actrița și producătoarea australiano-americană Nicole Kidman, o figură cunoscută la Hollywood încă din anii 1990, va primi un premiu César onorific în cadrul viitoarei ceremonii, care se va desfășura la 25 februarie la Paris, au anunțat joi organizatorii, informează AFP. Acest premiu va 'aduce un omagiu unei actrițe și p
Pentru câștigătorul Booker Prize 2026, M. John Harrison, lumea a devenit ''un loc straniu''
Câștigătorul Booker Prize pe anul 2026, scriitorul britanic M. John Harrison, a dorit să povestească în cartea sa ''The End of Everything'' cum ''lumea devine un loc din ce în ce mai straniu'' și dificil de înțeles, a explicat scriitorul marți într-un interviu acordat AFP. Romancier
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă tinerii să nu îngenuncheze în fața 'idolilor care ne cer să-i venerăm'
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis marți celor aproximativ un milion de tineri adunați la o veghe de rugăciune în Buenos Aires că nu trebuie să îngenuncheze în fața idolilor falși, informează miercuri agenția de presă ANSA. În cadrul întâlnirii cu tinerii de la Monumento a los Espanoles, papa Leon al XIV-lea i-a îndemn
Actorul american Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la vârsta de 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, interpretul unor personaje precum detectivul Mike Hammer și romancierul Ernest Hemingway, a murit marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat soția acestuia într-un comunicat transmis revistei Variety, informează Reuters. Keach a murit în Polonia ''după o luptă lungă și dificilă cu o afecțiune cardiacă gravă
Kamel Daoud, câștigător al premiului Goncourt, condamnat la cinci ani de închisoare în Algeria din cauza romanului ''Houris''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud a fost condamnat în Algeria, în lipsă, la cinci ani de închisoare în urma unui proces intentat de o femeie care îl acuză că ''a furat'' povestea vieții sale pentru a scrie romanul ''Houris'', a anunțat marți cotidianul El Khabar, citat de AFP.
Nothing But Thieves, Gogol Bordello, Katseye și Lola Young, pe afișul Festivalului Sziget din 2027
Primele 20 de nume de pe afișul ediției din 2027 a Festivalului Sziget de la Budapesta includ artiști precum Fontaines D.C., Katseye, Lola Young, Sofi Tukker, Idles și Nothing But Thieves, informează marți agenția de presă MTI. 'Prin aceste prime anunțuri, am dorit să arătăm că festivalul își va păstra diversitatea de genuri care a d
VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic 'The End Of Everything'
Scriitorul britanic M. John Harrison a devenit luni cel mai vârstnic câștigător al premiului literar Booker Prize, la 81 de ani, informează DPA/PA Media. M. John Harrison a fost recompensat cu Booker Prize pentru romanul său distopic 'The End Of Everything', a cărui acțiune se desfășoară în viitorul apropiat, pe coast
TOP CINEMA Filmul 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul SF japonez 'Godzilla Minus Zero' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american după ce a obținut încasări de 31,6 milioane de dolari pe parcursul weekendului trecut, potrivit datelor estimative publicate duminică de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
John Malkovich testează limitele prieteniei în filmul 'Wild Horse Nine'
John Malkovich explorează profunzimile conceptului de prietenie în filmul 'Wild Horse Nine', o comedie neagră în care actorul american interpretează rolul unui spion care consideră că are dreptul să-i ceară orice partenerului său - inclusiv să îl ucidă -, un gest extrem pe care nu l-ar lua niciodată în considerare în viața reală,
Franța / Peste 200 de scriitoare denunță 'sexismul' premiilor literare
Peste 200 de scriitoare, printre care Annie Ernaux, laureată cu Nobel, Virginie Despentes și Anne Godard, au denunțat vineri ''sexismul'' celor mai importante cinci premii literare franceze, care anul acesta au recompensat doar bărbați, informează AFP. ''Ne exprimăm indignarea față de acest sistem de recompense literare al cărui mod de
Cafenelele din Paris cultivă tradiția premiilor literare franceze
La Paris - și nicăieri altundeva -, cele mai emblematice cafenele din oraș sunt spațiile în care sunt decernate premiile literare franceze, o modalitate de a cultiva amintirea unor scriitori precum Ernest Hemingway, Simone de Beauvoir și Francoise Sagan, informează vineri AFP. Les Deux Magots, La Closerie des Lilas, Wepler, Café de Flore, Lipp și












