logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Marele Premiu al Galei Tânărului Actor - HOP, câştigat de actriţa Cătălina Romaneţ

Image

Premiul "Ştefan Iordache", Marele Premiu al celei de-a XXVII-a ediţii a Galei Tânărului Actor - HOP, a fost câştigat de actriţa Cătălina Romaneţ, în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, promoţia 2021.

Cătălina Romaneţ a fost prezentă în secţiunea Individual cu momentul "Linişte" după monodrama "Umami" de Teodora Savu, iar la proba impusă a prezentat "Helena" din "Visul unei nopţi de vară", actorul 1, scena 1.

 

Premiul i-a fost înmânat de preşedintele UNITER, scenograful Dragoş Buhagiar.

"Frumos ar fi ca această atmosferă să fie şi peste 20 de ani. (...) Cred că tema asta, pe care a lansat-o Erwin (Erwin Şimşensohn, directorul artistic al Galei HOP - n.r.), este o temă majoră, cu identitatea actorului, cu amprenta actorului, nu sunt cuvinte mari. E important. Cred că este momentul. Dincolo de imagine, dincolo de aparenţe, cred că este important să cultivaţi un tip de etică la locul de muncă, între voi, şi atunci atmosfera asta frumoasă, cu siguranţă, poate fi şi peste 20 de ani", a spus Dragoş Buhagiar înainte să anunţe câştigătorul Marelui Premiu.

Marele Premiu al Galei este susţinut de sora lui Ştefan Iordache, în memoria marelui actor, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un apropiat al acestui eveniment şi un susţinător al tinerilor la început de carieră. Dacă iniţial, începând cu ediţia 2009, acesta a fost acordat pentru cel mai bun actor la secţiunea Individual, începând din anul 2013, organizatorii au decis ca Premiul "Ştefan Iordache" să devină Marele Premiu al Galei.

Premiul pentru cea mai bună actriţă la secţiunea Individual a fost acordat ex aequo actriţelor Antonia Scutaru şi Catinca Hanţiu.

 

 

Catinca Hanţiu 


Antonia Scutariu, în vârstă de 23 de ani, din Botoşani, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, promoţia 2023, a prezentat la secţiunea Individual momentul "Botoşani", după "Genul Acuzativ" de Mimi Brănescu, iar la proba Impusă a prezentat "Viola" din "A douăsprezecea noapte" actul II, scena 2.

 

 

Antonia Scutaru 


Catinca Hanţiu, în vârstă de 22 de ani, din Constanţa, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, promoţia 2023, a prezentat la secţiunea Individual momentul "Fata cu flori din soare", text propriu, adaptare după "Vara în care mama a avut ochii verzi" de Tatiana Ţinuleac, şi "Viaţa ca un peron" de Octavian Paler, iar la proba impusă a prezentat "Helena" din "Visul unei nopţi de vară", actul I, scena 1.

Premiul pentru cel mai bun actor la secţiunea Individual a fost acordat, de asemenea, ex aequo actorilor Darie Doklean şi Bogdan Ifodi.

 

 

Darie Doklean 


Darie Doklean, în vârstă de 26 de ani, din Serbia, absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, în anul 2022, a prezentat în secţiunea Individual momentul "Murdărie" adaptare după "Sex, Drugs, Rock&Roll" de Eric Bogosian, iar la proba impusă a prezentat "Macbeth", actorul II, scena 1.

Bogdan Iftodi, în vârstă de 23 de ani, din Republica Moldova, absolvent al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, în anul 2023, a prezentat în secţiunea Individual momentul "#m-amnăscutdinnou" adaptare după un scenariu de Aleksandr Petrov, iar la proba impusă "Shylock" din "Neguţătorul din Veneţia", actorul III, scena 1.

 

 

Bogdan Iftodi 


Premiul "Cornel Todea" - Premiul pentru cea mai bună trupă de actori a fost acordat pentru spectacolul "Obsesiv-Impulsiv", adaptare după "Sex, Drugs, Rock & Roll" de Eric Bogosian şi "Love/ Sick" de John Cariani, cu Theodora Pintilie şi Andrei Pleşa.

 



Premiul "Sică Alexandrescu" - Premiul special al juriului a fost acordat actriţei Ioana Cojocărescu, în vârstă de 27 de ani, absolventă a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, în anul 2019. Ea a fost prezentă la secţiunea Individual/Grup cu "Probă Magda", text propriu cu inserţii din "Pescăruşul" de A.P. Cehov, iar la proba impusă a fost prezentă cu "Îmblânzirea scorpiei", actorul V, scena 2.

 



Premiile publicului au fost câştigate de Cătălin Vîlcu - premiul pentru cel mai bun actor, Daria Pentelie - premiul pentru cea mai bună actriţă, şi spectacolul "Poartă-mă" de Giorgia Aimeri, cu Nicholas Bohor, Alexandra Catrina, Luca Fumuru şi Larisa Oasenegre - premiul pentru cea mai bună trupă de actori.

În cadrul galei au fost acordate şi două premii găzduite, respectiv Premiul "1/10 pentru FILM la TIFF" câştigat de Cătălina Romaneţ, şi Premiul pentru prestanţă şi rostire scenică, acordat de actriţa Dorina Lazăr, câştigat de Ileana Ursu.

 

 

Ileana Ursu 


În încheierea galei de premiere, preşedintele UNITER a transmis un mesaj de suflet pentru toţi participanţii la evenimentului.

"Suntem ceea ce suntem astăzi datorită mentorilor noştri. Aceleaşi aplauze le merită şi Ion Caramitru, şi Cornel Todea, şi Ştefan Iordache, şi toţi marii maeştri care au făcut posibil să existăm", a transmis Dragoş Buhagiar.

Juriul de specialitate al Galei a fost compus din actorul Adrian Titieni, actriţa Raluca Aprodu, regizoarea Gianina Cărbunariu, regizorii Vlad Cristache şi Andrei Măjeri şi criticii de teatru Alina Epîngeac şi Claudiu Groza.

 



Ultima zi a galei va fi deschisă, de la ora 18,00, cu spectacolul invitat "Thrill Me - Povestea lui Leopold şi a lui Loeb", un musical de Stephen Dolginoff, regia Ionuţ Grama şi Dragoş Muscalu, cu Dragoş Ioniţă şi Andrei Mărcuţă, coproducţie Touchstone Creative şi Teatrul Metropolis Bucureşti.

 



Un program permanent al UNITER, Gala HOP este un concurs ce are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic. Prima ediţie a avut loc în anul 1998, sub direcţia regizorului Cornel Todea. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa fotografiilor: galahop.uniter.ro

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Culte 21-04-2025 21:10

Clopote trase zilnic până la înmormântarea Papei Francisc, în bisericile din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș

Clopotele din toate bisericile greco-catolice din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, cea mai mare Eparhie a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, vor fi trase zilnic la ora 12:00, până la înmormântarea Papei Francisc. 'Până la înmormântarea Sfântului Părinte, în toate biser

Culte 21-04-2025 20:20

Alba: Slujbă celebrată în 'Mica Romă' pentru odihna sufletului Papei Francisc

O Sfântă și Dumnezeiască Liturghie Arhierească pentru odihna sufletului Papei Francisc a fost celebrată, luni seara, de către episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Cristian Crișan, alături de opt preoți, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj, unde, cu acest prilej, a fost expus și tronul pe care S

Culte 21-04-2025 14:27

Cardinalul Lucian: Papa Francisc, un exemplu de dăruire și credință

Memoria Papei Francisc va fi păstrată cu recunoștință în inimile tuturor celor care au găsit în cuvintele sale un îndemn spre o lume mai dreaptă, mai frățească și mai umană, a transmis, luni, Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, amintind de vizita pe care suveranul pontif a efectuat-

Culte 21-04-2025 13:37

Arhiepiscopul Mitropolit de București: Papa Francisc a schimbat modul în care Biserica se raportează la provocările lumii moderne

Papa Francisc a schimbat fundamental modul în care Biserica se raportează la provocările lumii moderne și va rămâne în istorie ca un reformator îndrăzneț, a transmis luni Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă. ''Astăzi, în Lunea Paștelui, când sărbătorim Învierea Domnului

Culte 21-04-2025 12:15

Patriarhul Daniel: Papa Francisc - o personalitate a creștinătății contemporane; Pontificatul său lasă o amprentă profundă

Papa Francisc reprezintă o personalitate a creștinătății contemporane, Pontificatul său lăsând o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel. ''Am primit, cu adâncă tristețe, vestea trecerii din această lume a Papei Francisc, o ve

Cultura - Media 21-04-2025 10:00

REPORTAJ Timiș: O viață ca o poveste, din Cernăuți la Timișoara, descrisă în acuarelele Virginiei Baz Baroiu expuse la MNArT

Cine intră în Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) până la sfârșitul lunii iulie va descoperi o parte din istoria României, de la finalul perioadei interbelice și ce a urmat până aproape de prezent. Foto: (c)

Culte 20-04-2025 09:41

Harghita: Tradiționalul ceremonial de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc

O mulțime impresionantă de persoane s-a adunat, duminică dimineața, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc la tradiționalul ceremonial de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic, obicei instituit în urmă cu peste 20 ani și care este foarte iubit în zonă.

Cultura - Media 20-04-2025 08:13

Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu

Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ''A părăsit scena vieții în Sâmbăta Mare, ziua dintre moarte și Înviere, moment de cumpănă între întuneric și lumină, între durere și speranță. Cu o prezență scenică discretă, dar p

Culte 20-04-2025 01:28

VIDEO Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos - izvor de pace și bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie și a atras atenția asupra consumului de droguri - 'o mare primejdie pentru viața oamenilor'. 'Cuvintele 'Nu v

Culte 19-04-2025 18:46

VIDEO UPDATE/Sfânta Lumină de la Ierusalim - în România; PS Paisie: Biserica ne invită spre lumina cea adevărată, Hristos Domnul

Biserica ne invită pe toți, astăzi, spre lumina cea adevărată, care este Hristos Domnul, cel Înviat, oferindu-ne luminarea vieții noastre, prin învățătura Sa, prin prezența Sa vie, plină de Duhul cel Sfânt în viața noastră, a afirmat sâmbătă episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. 'Însă, așa cum crucea precede Lumina

Culte 19-04-2025 08:00

Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; tradiția inaugurată de Patriarhul Daniel continuă în Anul Centenar

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui

Cultura - Media 18-04-2025 21:40

Teatrul Mic: A murit actrița Julieta Szonyi

Teatrul Mic a anunțat vineri decesul actriței Julieta Szonyi, cea care a interpretat-o pe Adnana în serialul de televiziune 'Toate pânzele sus'. Julieta Szonyi s-a născut pe 13 mai 1949, la Timișoara. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'Ion Luca Caragiale' la București și a interpretat numeroa

Culte 18-04-2025 14:50

Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El. 'Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvoru

Cultura - Media 18-04-2025 12:02

Ziua Cărților Deschise la Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Potrivit unui comunicat de presă al muzeului transmis vineri AGERPRES, seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valori

Culte 17-04-2025 21:14

Dâmbovița: Calea Luminii - 2.026 de candele aprinse în centrul Târgoviștei în Joia Mare

Evenimentul Calea Luminii a avut loc, joi seara, în centrul municipiului Târgoviște, unde 2.026 de candele au fost aprinse de la Catedrala Mitropolitană până în Piața Mihai Viteazul și pe Bulevardul 'Regele Carol I'. Acest eveniment este unic în țară și are loc în fiecare an la Târgoviște, &ici