Dincer Geafer (DRI): Expoziţia 'Imaginile diversităţii' de la ProEtnica, concept unic la nivel internaţional
Expoziţia "Imaginile diversităţii" din cadrul Festivalului Intercultural ProEtnica XX, realizată de Fundaţia Inter-Art din Aiud în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice, este unică la nivel internaţional prin faptul că la aceasta şi-au adus aportul artişti provenind din rândul tuturor minorităţilor naţionale din România, în cadrul unor tabere de creaţie, susţine subsecretarul de stat din DRI, Dincer Geafer.
"Expoziţia reuneşte un număr mult mai mare de lucrări decât am expus la Sighişoara şi ne bucurăm că aceşti artişti, care provin din rândul minorităţilor etnice, au răspuns afirmativ la invitaţia organizatorilor, luând parte la această tabără de creaţie organizată de Fundaţia Inter-Art Aiud. Expunem 22 de picturi şi două sculpturi la Festivalul Intercultural ProEtnica. Sunt doar o mică parte din colaborarea noastră şi a celor de la Fundaţia Inter-Art. Dânşii organizează din doi în doi ani o tabără internaţională, iar între aceste tabere se intercalează taberele naţionale la care participă minorităţile naţionale alături de majoritate. Ne bucurăm că România este dată ca exemplu pozitiv. Din acest punct de vedere mi-am dorit foarte tare ca expoziţia să ajungă anul acesta la Tabăra Internaţională, ca să pot lua contact cu artiştii veniţi din alte ţări, din diferite culturi. Pentru ei a fost un eveniment de noutate şi tocmai organizarea şi modul în care această tabără îşi propune să prezinte toate aceste bogăţii ale minorităţilor naţionale din România este una unică şi la nivel european şi la nivel mondial", a declarat, pentru AGERPRES, subsecretarul de stat din DRI, Dincer Geafer.
Reprezentantul DRI a arătat că există o colaborare foarte bună între Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Fundaţia Inter-Art din Aiud şi că acest concept unic, prin care au fost reunite toate minorităţile etnice din România într-o expoziţie de artă, a fost prezentat în urmă cu un an la Consulatul României de la Los Angeles şi la Parlamentul României, cu ocazia zilei minorităţile naţionale de anul trecut.
Expoziţia "Imaginile diversităţii" a fost prezentată, vineri, de Ştefan Balog, preşedinte Fundaţia Inter-Art, Aiud, la Sala Sander de lângă Turnul cu Ceas al Cetăţii Medievale Sighişoara. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat; medalii 'George Enescu' pentru personalități italiene
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat pe 5 noiembrie, printr-o gală găzduită de Ambasada României în Italia, prilej cu care ambasadorul Gabriela Dancău a înmânat, în numele ministrului Culturii din România, medaliile culturale 'George Enescu' unor personalități italiene care au susținut programul.
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
INTERVIU/Regizorul Radu Jude: 'Jurnalul unei cameriste' e un film care s-a născut diferit de alte proiecte
Regizorul Radu Jude dezvăluie, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, cum a luat naștere filmul 'Jurnalul unei cameriste', primul său lungmetraj vorbit preponderent în limba franceză și realizat majoritar în afara României. ''E un film care s-a născut diferit de alte proiecte ale
Ministerul Culturii: Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat
Managerul cultural Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat, a anunțat, vineri, Ministerul Culturii. 'Începând de astăzi, la propunerea Ministrei Ioana Ciocan, Emil Pantelimon se alătură echipei Ministerului Culturii, în funcția de Subsecretar de Stat', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', vernisată în deschiderea Galei Excelenței în Educație.
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', a fost vernisată, vineri, La Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație. Primarul municipiului Vaslui a afirmat că a ținut în mod deosebit ca această expoziție să fie prezentată publicului vasluian pentru a marca și la nivel local performanța ob
Brăila: Clădirile publice din anii '60-'80, redescoperite prin tururi ghidate în cadrul Zilelor MuzA
Clădirile publice construite în Brăila în anii '60-'80, printre care Cinema Central, Casa Tineretului și Sala Polivalentă, vor fi în centrul unor tururi ghidate și dezbateri despre valoarea patrimoniului arhitectural și posibilitățile de valorificare a acestuia, organizate pe 14 și 15 noiembrie, în cadrul evenimentului 'Zilele MuzA la Brăi
Spectacol inspirat de universul brâncușian, la ARCUB; vor interpreta Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael
ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael, se arat
Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes
Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.
Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos
Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat
Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate
Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi
Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am
Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'
Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.
'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope
Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'
Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S











