logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Bihor: O nouă premieră pentru copii, 'Elefănţelul curios' de Nina Cassian, în regia lui Iulian Bulancea

Image Imagine din galeria Agerpres

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria va prezenta duminică premiera unui nou spectacol pentru copii, "Elefănţelul curios" de Nina Cassian, în adaptarea şi regia lui Iulian Bulancea.

"Am descoperit textul când eram de vârstă şcolară, într-un volum de Nina Cassian, şi mi-a plăcut foarte mult. Ulterior am văzut mai multe spectacole şi am citit cronici despre spectacole făcute după acest text. Mi s-a părut un text foarte bun, educativ şi foarte frumos din punctul de vedere al scriiturii", mărturiseşte, în comunicatul teatrului, regizorul Iulian Bulancea.

Potrivit sursei, "Elefănţelul curios" este un text nostim, inspirat din povestirea "Puiul de elefant" a lui Rudyard Kipling. Principala temă pe care textul o dezvoltă este importanţa pe care o are curiozitatea în dezvoltarea unui copil, o calitate naturală esenţială în procesul de creştere şi educaţie, cu rezultate surprinzătoare din punct de vedere social, cognitiv şi emoţional.

Atunci când îi răsare în gând curiozitatea de a afla ce mănâncă la cină crocodilul, elefănţelul pune o sumedenie de întrebări animalelor din jur, dar acestea devin enervate de insistenţa lui şi ajung să-l evite. Însă el nu renunţă şi porneşte într-o adevărată aventură pentru a găsi răspunsul şi a descoperi lumea, în cele din urmă.

Dar povestea are mesaje şi pentru cei mari, deoarece "se transformă tiptil într-un îndemn valoros pentru părinţi: acela de a stimula curiozitatea copiilor şi de a avea răbdarea necesară să răspundă întrebărilor acestora".

Regizorul Iulian Bulancea se află deja la a treia colaborare cu Trupa Arcadia. De fiecare dată vine cu câte o propunere neconvenţională de regie, iar dacă prima dată a optat pentru teatru de umbre, a doua oară pentru un spectacol cu scenografie 2D, de data aceasta a ales să creeze un spectacol din lumini neon multicolore.

Din distribuţie fac parte actorii: Armanca Serac, Florian Silaghi, Andrei Fazecaş, Igor Lungu, Alexandru Pop şi Iulia Dinescu. Scenografia este semnată de Emese Csuri, butaforia: Răzvan Chendrean, pictura: Mădălina Baciu, regia tehnică, sunet, lumini: Peter Papp, tehnicieni scenă fiind Daniel Turcuţ şi Nicolae Porumb. AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 5

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Culte 30-04-2025 14:22

Patriarhul Daniel: Mamele creștine de astăzi pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră

Femeile, mai ales mamele creștine de astăzi, pot vedea în femeile mironosițe adevărate modele care le inspiră să ducă o viață de sfințenie și dăruire de sine, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj dedicat Duminicii Mironosițelor. 'Duminica Mironosițelor le cheamă pe toate femeile să devină 

Culte 30-04-2025 14:16

Patriarhul Daniel: Valeriu Tabără - eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe la moartea prof. univ. ing. dr. Valeriu Tabără, despre care afirmă că a fost un 'eminent om de știință, profesor și slujitor devotat al binelui comun, care și-a închinat întreaga viață formării și promovării agriculturii românești'.

Cultura - Media 30-04-2025 13:38

Harghita: 38 de biblioteci publice, transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale

Aproximativ 40 de biblioteci publice din Harghita sunt incluse într-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ce vizează transformarea acestora în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Biroul de Presă al Consiliului Județean (CJ) Harghita a anunțat, miercuri, că a fost semnat contractul de finan

Cultura - Media 30-04-2025 13:32

Filmul 'Kontinental '25' de Radu Jude - premieră în cinematografele din România pe 20 iunie

Filmul 'Kontinental '25', în regia lui Radu Jude, va avea premiera în cinematografele din România pe 20 iunie, informează un comunicat transmis AGERPRES. 'Kontinental '25' urmărește povestea Orsolyei, un executor judecătoresc din Cluj, care, după evacuarea unui om fără adăpost, este aruncată într-o criză morală p

Culte 30-04-2025 12:56

PF Daniel - întâlnire cu Patriarhul Copt al Alexandriei; au fost subliniate bunele relații dintre cele două Biserici

Patriarhul Daniel l-a primit, miercuri, pe Patriarhul Copt al Alexandriei, Preafericitul Părinte Tawadros al II-lea, prilej cu care Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat bunele relații dintre cele două Biserici. 'Relațiile între Biserica Coptă și Biserica Ortodoxă Română s-au intensificat mai ales prin prieteni

Cultura - Media 30-04-2025 11:14

Trupa VH2 a lansat single-ul 'Iubirea nu moare'

Trupa VH2, formație care l-a avut ani la rând solist vocal pe Gabriel Cotabiță, a lansat single-ul pop-rock 'Iubirea nu moare'. 'Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu iubirea după ce oamenii pleacă? VH2 transformă întrebarea asta într-un cântec. Un cântec despre ce rămâne nespus, dar nicioda

Cultura - Media 30-04-2025 09:59

Spectacolul 'Ludwig' de Thomas Berhnard, regia Dragoș Galgoțiu - în premieră la Teatrul Odeon, pe 10 și 11 mai

Spectacolul 'Ludwig' de Thomas Berhnard, cu regia și decorul semnate de Dragoș Galgoțiu, va avea premiera la Sala Studio a Teatrului Odeon pe 10 și 11 mai, de la ora 19:30, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Din distribuție fac parte actorii Eduard Trifa, Antoaneta Zaharia, Sabrina Iașchevici

Cultura - Media 30-04-2025 09:04

Sibiu: Alexandra-Georgiana Pițu a câștigat trofeul Festivalului Cântecului Popular Românesc 'Lucreția Ciobanu'

Alexandra-Georgiana Pițu din Giurgiu a câștigat, marți seara, trofeul Festivalului Cântecului Popular Românesc 'Lucreția Ciobanu' de la Sibiu, unul dintre cele mai importante concursuri de profil din România. 'Sunt profund emoționată și cu greu îmi găsesc cuvintele în aceste momente. Vă pot spune doar a

Cultura - Media 30-04-2025 08:31

Buzău: Stand cu mirodenii din India la 'Noaptea Muzeelor', cu cel mai scump condiment din lume

Muzeul Județean Buzău va organiza, în colaborare cu Ambasada Indiei, cu ocazia evenimentului 'Noaptea Europeană a Muzeelor', o serie de evenimente care includ, printre altele, amenajarea unui stand cu mirodenii precum cardamon, piper și șofran, cel mai scump condiment din lume. 'Noaptea Europeană a Muzeelor' va avea loc în data de 1

Culte 30-04-2025 06:02

Moaștele Sfintei Împărătese Elena - de miercuri, în România; pentru câteva ore vor fi depuse la Catedrala Patriarhală

Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse, începând de miercuri și până pe 8 mai, în pelerinaj din Veneția la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, pentru câteva ore acestea urmând să fie așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților din pro

Cultura - Media 30-04-2025 00:22

'Anul Nou care n-a fost' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo

Filmul 'Anul Nou care n-a fost', în regia lui Bogdan Mureșanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, marți seara, la Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din Capitală. Premiul a fost înmânat regizorului Bogdan Mureșanu d

Cultura - Media 29-04-2025 16:10

UNITER a dat start votului publicului pentru Gala Premiilor UNITER 2025

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a dat startul, marți, votului publicului în cadrul campaniei de promovare a artiștilor nominalizați la Gala Premiilor UNITER 2025. 'Astăzi, 29 aprilie, lansăm campania de promovare a artiștilor nominalizați - Votul publicului! Mesaje video de susținere pline de emoție, energie și creativita

Cultura - Media 29-04-2025 14:45

Mureș: Peste 400 de piese arheologice, incluzând un tezaur monetar medieval, la expoziția de la 'Potaissa la Turda'

Muzeul de Istorie din Turda în colaborare cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș au inaugurat, marți, expoziția itinerantă 'De la Potaissa la Turda. Abordări contemporane în arheologia urbană', prima itinerare a acesteia fiind University Forum UMFST. 'Expoziția reunește aici

Culte 29-04-2025 14:18

Sfânta Matrona cea Oarbă - sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari din Capitală

Sfânta Matrona cea Oarbă va fi sărbătorită săptămâna aceasta la Schitul Darvari, Paraclis Patriarhal din Capitală, care a primit recent un fragment din cinstitele sale moaşte. Programul sărbătorii va debuta joi seară, la ora 17:00, cu Vecernia şi Litia, urmate de Taina Sfântului Maslu, informează, marţi, Agenţia Basilica a Patriar

Cultura - Media 29-04-2025 14:05

Iași: Expoziția de fotografie multisenzorială 'World Unseen' s-a deschis la Palatul Culturii

Expoziția multisenzorială 'World Unseen', prin intermediul căreia fotografia devine accesibilă tuturor persoanelor cu sau fără deficiențe de vedere, a fost vernisată, marți, la Palatul Culturii din Iași, și poate fi vizitată până la sfârșitul lunii iulie. Folosind tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri aud