Constantin Brâncuşi - celebrat, pe 19 februarie, la Ateneul Român
Filarmonica "George Enescu" organizează, lunea viitoare, o serie de evenimente dedicate cu precădere elevilor, cu prilejul sărbătoririi a 148 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, cel care a fost supranumit "patriarhul sculpturii moderne".
Între orele 14,00 şi 16,00 va putea fi vizitată gratuit clădirea Ateneului Român, precizează miercuri Filarmonica, într-un comunicat transmis AGERPRES, iar de la ora 18,00, va avea loc concertul "Omagiu lui Constantin Brâncuşi", susţinut de Ansamblul Violoncellissimo, sub conducerea maestrului Marin Cazacu. Programul cuprinde lucrări de Astor Piazzolla, Constantin Dimitrescu, Erik Satie, Radu Sinaci.
Intrarea la toate evenimentele se realizează în baza invitaţiei rezervate pe site-ul https://ove.ro/, intrarea fiind gratuită, cu prioritatea pentru elevii care vin prin Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov.
În anul 2015, data de 19 februarie a fost declarată Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, care a devenit un prilej nu doar de a sărbători contribuţia sculptorului român la evoluţia artei moderne, dar şi unul de reflectare asupra valorilor culturii naţionale şi de celebrare a excelenţei artistice, prin organizarea, în ţară şi străinătate, a unor conferinţe, expoziţii, spectacole şi a altor manifestări artistice. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Capul Sfântului Gheorghe - adus, miercuri, în România de la Sfântul Munte la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman
Cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, va fi adus, miercuri, în România, de la Muntele Athos, de o delegație condusă de arhimandritul Alexios, cu ocazia hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman. Aflate pentru prima dată în România, sfintele moaște se vor afla la mănăstirea di
Coiful de la Coțofenești și două brățări de aur - prezentate la MNIR; de miercuri și până pe 3 mai, expuse publicului
Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări de aur, recuperate după furtul comis anul trecut la Muzeul Drents din Assen, vor fi prezentate marți la Muzeul Național de Istorie al României. În
Timiș: Festivalul Internațional 'Timișoara Muzicală', la startul ediției jubiliare de 50 de ani
Festivalul Internațional 'Timișoara Muzicală' marchează, în această primăvară, ediția jubiliară de 50 de ani, în care Opera Națională Română Timișoara (ONRT) și Filarmonica Banatul aduc spectacole lirice, recitaluri și concerte de marcă, cu interpreți ai propriilor instituții și invitați de peste hotare. 'Festivalul Internațional
Iași: Spectacolul-lectură 'Repetiție generală', o nouă premieră la Teatrul Național ''Vasile Alecsandri''
Publicul este așteptat joi, 23 aprilie, de la ora 19:00, la o nouă premieră a Teatrului Național 'Vasile Alecsandri' în cadrul proiectului 'Lecturilor la Cub', fiind vorba de spectacolul-lectură 'Repetiție generală', de Andreea Nanu. Textul a fost desemnat câștigător al lunii aprilie, în urma voturilor juriului format
Peste 60 de delegați din 48 de țări la Festivalul internațional ISCM World New Music Days
Festivalul internațional ISCM World New Music Days, considerat cel mai prestigios eveniment dedicat muzicii contemporane la nivel mondial, va avea loc la București între 23 și 31 mai, anunță Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) într-un comunicat transmis luni AGERPRES. Tema ediției din acest an, 'Col
VIDEO Alexandra Căpitănescu revine cu o versiune mai sensibilă a piesei 'Choke Me (Piano Version)'
Cântăreața Alexandra Căpitănescu revine cu melodia 'Choke Me (Piano Version)', o reinterpretare mult mai sensibilă a piesei cu care artista participă la Eurovision în Viena, versiune în care mesajul central al melodiei - iubirea ca singurul antidot pentru gândurile negative - este evidențiat mai puternic ca oricând.
Salonul Internațional de Carte Bookfest - în perioada 3-7 iunie; Bulgaria, țară invitată de onoare
Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo în perioada 3-7 iunie, are ca invitat de onoare Bulgaria, o ocazie de a redescoperi literatura bulgară contemporană și de a explora diversitatea culturală din țara vecină prin intermediul cărților, autorilor, traducătorilor și editorilor care vor lua parte la eveniment.
'Gianni Schicchi' de Giacomo Puccini - reprezentații în premieră la Opera Comică pentru Copii
'Gianni Schicchi' de Giacomo Puccini, una dintre cele mai iubite opere din repertoriul liric universal, în regia lui Cristian Mihăilescu, va avea premiera pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, luni, AGERPRES, reprezentațiile vor avea loc în perioada 24 aprilie
Principele Radu s-a întâlnit cu Patriarhul Bisericii Copte, la Cairo
Principele Radu s-a întâlnit sâmbătă, la Palatul Papal din Cairo, cu Sanctitatea Sa Papa Tawadros al II-lea. Ulterior, Alteța Sa Regală a vizitat străvechea biserică coptă aflată în apropierea Palatului Papal, precum și Catedrala Coptă Ortodoxă 'Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu'. 'Biserica ortodoxă c
REPORTAJ/Mureș: Hodac, cândva plin de fluierari, rămâne fără meșteri, după ce și-a pierdut celebrii fluierași
Comuna Hodac, renumită cândva pentru fluierele confecționate în aproape fiecare gospodărie, se confruntă acum cu pericolul dispariției acestui meșteșug, întrucât meșterii bătrâni se împuținează pe zi ce trece, iar tradiția riscă să rămână fără urmași, pe fondul interesului tot mai scăzut manifestat de tineri, fapt ce lasă comunitatea
Spectacolul 'Furia care mă va vindeca' de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor
Spectacolul 'Furia care mă va vindeca' de Renata Teodora Cule, dramaturgie și regie Mihaela Drăgan, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu, sâmbătă, de la ora 19:00. Spectacolul este realizat în coproducție de Teatrul Dramaturgilor Români și Giuvlipen, prima trupă de teatru independe
Volumele 'Coroana română în slujba națiunii' și 'Eticheta regală' de Sandra Gătejeanu-Gheorghe - lansate la Cărturești Verona
Volumele 'Coroana română în slujba națiunii. 1990-2025' și 'Eticheta regală' de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, apărute la Curtea Veche Publishing, vor fi lansate, sâmbătă, la Librăria Cărturești Verona din București. La eveniment, organizat de Curtea Veche Publishing și Librăriile Cărturești, începând
Patriarhul Daniel: Izvorul Tămăduirii este Hristos; dăruiește această putere vindecătoare și Maicii Sale
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, afirmă că Icoana Izvorului Tămăduirii ne arată foarte clar că Izvorul tuturor tămăduirilor este Hristos Domnul, însă îi dăruiește și Maicii Sale care se roagă această putere vindecătoare. Vineri, Patriarhul Daniel a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul
Brăila: Proconsul, Monica Anghel și The Motans vor susține recitaluri la Festivalul Internațional 'George Grigoriu'
Proconsul, Monica Anghel și The Motans vor susține recitaluri în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară 'George Grigoriu', informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Festivalul Internațional de Muzică Ușoară 'George Grigoriu', si
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos: Trebuie să facem un efort în plus pentru a găsi și a treia brățară
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijin van Haaften, și-a exprimat, vineri, bucuria că Poliția din țara sa a recuperat coiful de la Coțofenești și două din trei brățări dacice, dar a adăugat că trebuie făcut un efort pentru a găsi și cea de-a treia brățară furată. Aflată zilele acestea în vizită oficială în județul








