Ziua Limbii Române, celebrată în cadrul celui mai amplu exerciţiu colectiv urban
Ziua Limbii Române va fi celebrată în data de 2 septembrie, în municipiul Bucureşti, în cadrul unui eveniment neconvenţional, care va aduce în prim-plan frumuseţea limbii române şi care este considerat cel mai amplu exerciţiu urban colectiv.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul este inclus în programul proiectului outdoor "Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă urbană" şi este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Turism, Învăţământ a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Biblioteca Metropolitană a Capitalei şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.
"Evenimentul din 2 septembrie îşi propune să aducă în prim-plan frumuseţea limbii române prin intermediul uneia dintre cele mai cunoscute şi practicate activităţi educative - dictarea. Cu ocazia Zilei Limbii Române, băncile de şcoală se mută în zona Rondului Kiseleff pentru a fi ocupate, într-un număr cât mai mare, de toţi cei care iubesc limba română, interesaţi să ia parte la cel mai amplu şi inedit exerciţiu de dictare, în care 'profesorul de limba şi literatura română' este un autor român contemporan îndrăgit", se arată în comunicatul transmis AGERPRES.
Participanţii care vor ocupa locurile în băncile amplasate pe Şoseaua Kiseleff din centrul Capitalei vor avea oportunitatea să aştearnă pe hârtie texte literare recitate de scriitoarea Doina Ruşti.
Distinsă cu Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul "Ion Creangă", al Academiei Române, prozatoarea cu peste 40 de titluri traduse în peste 15 limbi, Doina Ruşti, va reda un text literar scris special pentru acest eveniment.
"Am scris o povestire special pentru această întâlnire, ceva scurt, o întâmplare plasată în miraculosul timp al amiezilor bucureştene, şi mi-ar plăcea s-o citim împreună ca apoi s-o păstraţi, între alte file, ca pe o dovadă a deliciilor de la începutul toamnei, ca pe o scrisoare de dragoste", a declarat scriitoarea Doina Ruşti, citată în comunicatul de presă.
Sursa citată mai precizează că evenimentul "Ziua Limbii Române" a fost conceput ca o modalitate de sensibilizare şi promovare a limbii române printr-un exerciţiu colectiv urban şi propune, astfel, "o călătorie în universul cuvintelor, în care participanţii vor avea ocazia nu doar de a-şi testa abilităţile lingvistice, ci şi de a fi recompensaţi cu textul dictat şi semnat de autoarea Doina Ruşti".
Publicul de toate vârstele este invitat să participe gratuit la evenimentul "Ziua Limbii Române", sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 18:00, la Rondul Kiseleff, iar pentru a avea garanţia locurilor rezervate, persoanele interesate se pot înscrie prin completarea formularului https://forms.gle/3adENQgSyndHMa169, disponibil, de asemenea, şi pe site-urile: www.arcub.ro, www.bibmet.ro şi www.mnlr.ro.
Ziua Limbii Române este celebrată la nivel naţional la 31 august, începând din anul 2013, când a fost promulgată legea ce instituie această sărbătoare. AGERPRES/ (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P
Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București
Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno
Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026
Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r
Iași: Tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' se află la Iași
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, pentru AGERPRES, că tot patrimoniul cultural clasat aparținând Muzeului Național ''George Enescu'' din București a ajuns la Iași, aici urmând să fie restaurat, conservat și pregătit pentru a fi expus publicului.
Managerul Complexului Muzeal Național ''Moldova'': Iașiul ar putea să devină centru regional al restaurării patrimoniului cultural
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că Iașiul ar putea să devină un centru regional al restaurării patrimoniului cultural, prin dezvoltarea laboratorului de specialitate din cadrul instituției de cultură. Potrivit acestuia, Complexul Muzeal Na
VIDEO Ioana Ciocan: Ministerul Culturii nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având bugetul cel mai mic
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a declarat joi că instituția pe care o conduce nu poate să facă reduceri de cheltuieli, având în vedere că are bugetul cel mai mic. ''Am făcut o notă către domnul prim-ministru și domnul ministru Nazare, care a plecat ieri din Ministerul Culturii, în care anunțam foarte ferm și foarte
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Ioana Ciocan: Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță națională
Teatrul Evreiesc de Stat devine instituție de spectacole de importanță națională, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern, anunță ministrul Culturii, Ioana Ciocan. ''Astăzi simt că s-a făcut dreptate, pentru că, prin hotărârea de guvern, Teatrul Evreiesc de Stat va fi instituție de spectacole de importanță nați
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Festivalul Multiart pentru Deținuți 'Dana Cenușă - Descătușare prin cultură', pe 17 și 18 noiembrie, la Teatrul Nottara
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Multiart pentru Deținuți 'Dana Cenușă - Descătușare prin cultură', eveniment organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor și Teatrul Nottara, va avea loc pe 17 și 18 noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, evenimentul reunește spectacole de teatru care 'pun î
Hunedoara: Muzeul Civilizației Dacice și Romane câștigă disputa în privința mărcii 'Nopcsa', de la castelul cu același nume
Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva a câștigat disputa privind marca 'Nopcsa', obținută în luna aprilie de o persoană fizică, astfel că acest nume, cu semnificație deosebită pentru promovarea castelului din satul Săcel, ce a aparținut baronului Francz Nopcsa, va putea fi utilizat, în continuare, fără restricții comerciale.
VIDEO Timiș/'Castelul Mocioni de Foen': Volum-document al unei comunități asupra căreia familia filantropilor și-a așezat blazonul
Istoria comunei Foeni din pusta Banatului se confundă cu cea a familiei marilor filantropi Mocioni, care au ridicat aici un castel, devenit blazonul locului și despre care preotul satului, Nicolae Strizu, a scris volumul 'Castelul Mocioni de Foen', lansat miercuri seara la Bastionul Terezia din Timișoara.
Spectacolul 'Rita, fata cu scufiță roșie' - premieră la Teatrul 'Ion Creangă', pe 21 noiembrie
Spectacolul 'Rita, fata cu scufiță roșie', după Frații Grimm, adaptare text și regie Theo Herghelegiu, va avea premiera oficială pe 21 noiembrie, de la ora 18:00, la Sala Mare a Teatrului 'Ion Creangă'. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, spectacolul promite o experiență teatrală complexă, care are în veder











