Adeverinţă de vaccinare anti-COVID sau test RT-PCR negativ - printre regulile propuse la spectacole în spaţii închise
Adeverinţa de vaccinare anti-COVID, un test RT-PCR negativ, realizat cu maximum 48 de ore înaintea începerii evenimentului, sau un test destinat diagnosticării rapide negativ se numără printre condiţiile participării publicului la activităţile cultural-creative în spaţii închise în condiţiile unei rate a incidenţei infecţiilor cu SARS-CoV-2 cumulate mai mici de 7,5/1000 de locuitori, potrivit unui set de măsuri propus de Ministerul Culturii pentru reluarea activităţilor din domeniu, în spaţii închise, de la 1 iunie, pe perioada stării de alertă.
În funcţie de situaţia epidemiologică generală, de particularităţile regionale şi locale, operatorii culturali vor pune în aplicare unul dintre următoarele scenarii:
*** Scenariul 1 - organizarea şi desfăşurarea activităţilor cultural-creative în spaţii închise este permisă folosind capacitatea maximă a spaţiului respectiv şi în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mici de 7,5/1000 de locuitori în localităţile în care se află acestea, dacă toate persoanele care participă la eveniment se încadrează în una dintre situaţiile de mai jos:
* accesul persoanelor se va face în baza adeverinţei de vaccinare, care va atesta încheierea procesului de vaccinare, la 10 zile de la realizarea rapelului, aceasta urmând a se prezenta împreună cu un act de identitate;
* test RT-PCR negativ realizat cu maximum 48 de ore înaintea începerii evenimentului;
* testare cu un test destinat diagnosticării rapide a virusului SARS-CoV-2 - accesul în sală se va face doar în baza unui test cu un rezultat negativ, ce va fi realizat în ziua evenimentului;
* au trecut prin boală şi pot face dovada prezenţei anticorpilor printr-un document medical, care nu va fi mai vechi de 90 de zile.
Potrivit propunerilor, în cazul în care o acţiune culturală se organizează în scenariul 1, următoarele măsuri suplimentare sunt aplicabile în completarea măsurilor generale de siguranţă sanitară pentru sectorul cultural-creativ:
* publicul poate participa la eveniment în picioare; se vor aloca minim 4 mp pentru fiecare persoană;
* participanţii sunt obligaţi în continuare să poarte mască pe toată durata evenimentului;
* sala/spaţiul poate fi folosit la capacitate maximă, ocupând toate locurile;
* consumul de băuturi şi alimente se va realiza doar în spaţiile special amenajate şi doar cu respectarea normelor ordinului comun Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Sănătăţii.
*** Scenariul 2
* organizarea şi desfăşurarea activităţilor cultural-creative în spaţii închise este permisă fără a depăşi 2/3 din capacitatea spaţiului, dar nu mai mult de 500 de spectatori şi în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mici de 3/1000 de locuitori, în localităţile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricţionat de nicio dovadă medicală.
* organizarea şi desfăşurarea activităţilor cultural-creative în spaţii închise este permisă fără a depăşi 1/2 din capacitatea spaţiului, dar nu mai mult de 300 de spectatori şi în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mici de 5/1000 de locuitori, în localităţile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricţionat de nicio dovadă medicală.
* organizarea şi desfăşurarea activităţilor cultural-creative în spaţii închise este permisă fără a depăşi 1/3 din capacitatea spaţiului, dar nu mai mult de 200 de spectatori şi în condiţiile unei rate a incidenţei cumulate mai mici de 7,5/1000 de locuitori, în localităţile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricţionat de nicio dovadă medicală.
În cazul în care o acţiune culturală se organizează în Scenariul 2, următoarele măsuri suplimentare sunt aplicabile în completarea măsurilor generale de siguranţă sanitară pentru sectorul cultural-creativ:
* spaţiul va fi organizat cu locuri de şezut (scaune, bănci, pufuri etc.). Publicul nu poate urmări un spectacol/concert în picioare;
* personalul va verifica respectarea distanţării în timpul spectacolului;
* se va aloca un scaun liber pe lateral între fiecare spectator, în cazul în care organizatorii amenajează spaţiul cu locuri de şezut (scaune, bănci, pufuri etc.), urmând a se aloca 1 m între fiecare spectator. Prin excepţie de la aceste reguli, grupurile de până la două persoane şi membrii aceleiaşi familii pot sta împreună;
* spectatorii nu stau faţă în faţă, ci unii în spatele celorlalţi, înlăturând astfel riscul contaminării directe prin proximitate.
În cazul în care evenimentul se desfăşoară într-un restaurant, bar sau cafenea organizarea spaţiului şi a publicului se va face conform reglementărilor specifice HORECA din ordinul comun în vigoare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerului Sănătăţii.
Potrivit Ministerului Culturii, prin spaţii închise se înţelege atât spaţiul convenţional în care se pot desfăşura spectacole, concerte, proiecţii de film, conferinţe etc., cât şi spaţiul neconvenţional, cum ar fi hale industriale, săli de sport, holul sau spaţiul larg al unui clădiri, cafenele, restaurante etc.
Prin activităţi culturale se înţelege fără a se limita la: teatru, dans, concert, film, stand-up comedy sau expoziţie, expoziţie temporară, târg, workshop, conferinţă cu caracter cultural sau creativ.
"Persoanele care coordonează fiecare producţie sunt responsabile de verificarea modalităţii de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecţie cu SARS-CoV-2, respectând măsurile sanitare generale aplicabile în funcţie de specificul activităţii. Asumarea riscurilor ce revin în urma participării la un eveniment se face de către toţi participanţii: spectator, artist, furnizor de servicii, lucrător şi organizator", mai precizează documentul. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Autografele lui Fellini, Mastroianni și Bud Spencer, expuse în premieră la SIMFEST (GALERIE FOTO)
O colecție rară de aproximativ 20 de afișe de film vechi, purtând autografele unor monștri sacri ai cinematografiei mondiale, precum Fellini, Mastroianni sau Bud Spencer, a fost deschisă, marți, publicului la Centrul Cultural ''Mihai Eminescu'' din Târgu Mureș, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film
Fotografii, instalații, sculptură, fashion design - între 2 și 8 octombrie, la Romanian Creative Week
Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie cu cea de-a doua ediție RCW X Bucharest, capsula de toamnă a RCW. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul continuă în Capitală o parte consistentă dintre proiectele prezentate în lu
Preşedintele Academiei Române: Profesorul Haiduc - unul dintre cei mai mari chimişti români ai tuturor timpurilor
Preşedintele Academiei Române, Marius Andruh, a afirmat că regretatul academician Ionel Haiduc a fost unul dintre cei mai mari chimişti români ai tuturor timpurilor, constituind un model pentru întreaga comunitate ştiinţifică din ţara noastră. "Profesorul Haiduc a fost unul dintre cei mai mari chimişti români ai tuturor
#AnulNadia Bacău: Regizorul Tudor Giurgiu prezintă în premieră, la Onești, 20 de minute din filmul 'Nadia'
Regizorul Tudor Giurgiu va prezenta în premieră, pe 4 octombrie, la Cinema 'Capitol' din Onești, 20 de minute din filmul 'Nadia', pe care îl realizează pentru a omagia 50 de ani de la nota perfectă obținută de 'Zeița de la Montreal'. 'Pentru orașul în care a crescut cea mai cunoscută gimnastă a lumii, fragmentul ar
AGERPRES obține finanțare de 7,5 milioane de lei pentru digitalizarea Arhivei istorice
AGERPRES anunță semnarea unui contract de finanțare pentru proiectul 'Digitalizarea arhivei Agenției Naționale de Presă AGERPRES în scopul conservării și valorificării acesteia ca serviciu de interes public în beneficiul cetățenilor, al cercetării, al entităților publice și private', cod SMIS 349517. Contractul a fost încheiat cu Auto
Selecție dintr-o importantă colecție particulară de artă românească - prezentată la Muzeul Național de Artă și la Muzeul Colecțiilor
Expoziția 'De gardă. Colecția Dr. Sorin Costina', o selecție de opere din cea mai importantă colecție particulară de artă românească din perioada 1970-1990, va fi prezentată publicului la Muzeul Național de Artă al României și la Muzeul Colecțiilor de Artă. Reunind 200 dintre cele mai semnificative lucrări din colecția medicului Sorin Costi
Cluj: Academicianul Ionel Haiduc a trecut la cele veșnice
Academicianul Ionel Haiduc, fost președinte al Academiei Române, a trecut, marți, la cele veșnice, la 89 de ani, anunță Filiala Cluj a Academiei Române. 'Academia Română Filiala Cluj-Napoca anunță cu profund regret trecerea la cele veșnice a academicianului Ionel Haiduc, personalitate de referință a chimiei românești, președinte al
Noaptea Albă a Galeriilor - de vineri până duminică, în 210 spații din 19 orașe
Cea de-a 20-a ediție a Nopții Albe a Galeriilor - NAG va avea loc, de vineri până duminică, în 210 spații din 19 orașe, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Orașele incluse în harta evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor din acest an sunt: București, Alba Iulia, Arad, Botoșani (care conține în har
Buzău: Superstiții, mituri și ritualuri și patrimoniul imaterial viu - studiate de o studentă japoneză, la Mânzălești
Deochiul, ielele, drăgăicile, superstițiile care fac trimitere la moarte, naștere și căsătorie, blestemele și descântecele care întregesc un patrimoniu imaterial viu al meleagurilor buzoiene au fost cercetate de către o studentă japoneză, parte dintr-o lucrare menită să evidențieze diferențele și similitudinile dintre cele două culturi, românească și niponă
Spectacole, muzică și jocuri pentru copii și adulți - vineri, la Nocturna Bibliotecilor
Evenimentul cultural Nocturna Bibliotecilor, organizat vineri de Biblioteca Metropolitană București la sediul central 'Mihail Sadoveanu' și în mai multe filiale, va cuprinde spectacole, lecturi, muzică, jocuri și activități pentru copii și adulți, toate reunite într-un program dedicat întâlnirii dintre bibliotecă și comunitate.
Marea pianistă Martha Argerich deschide stagiunea camerală a Filarmonicii George Enescu
Marea pianistă Martha Argerich deschide marți stagiunea camerală a Filarmonicii George Enescu, împreună cu două nume de prestigiu ale muzicii internaționale - mezzosoprana Magdalena Kozena și pianistul Iddo Bar-Shai. Programul cuprinde lucrări de Claude Debussy - Suita 'În alb-negru' pentru două piane și Cântecele lui
Sălaj/Pictură murală de peste 500 de metri pătrați, pe peretele Centrului Cultural Moara Artiștilor din Zalău
O pictură murală de dimensiuni impresionante, practic un zid de peste 500 de metri pătrați, transformat într-o poveste despre Don Quijote, condiția umană și marile repere ale artei, schimbă înfățișarea Centrului Cultural Moara Artiștilor din Zalău. Lucrarea murală poartă semnătura pictorului József Ottó Szatmár
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele - premieră la TNB, pe 4 octombrie
Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, va avea premiera oficială pe 4 octombrie, la Sala Studio a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, luni, AGERPRES, 'Livada de vișini' face parte din programul '
Volumul 'Memorii în Cuvinte' - lansat joi la Biblioteca Metropolitană București
Biblioteca Metropolitană București va lansa joi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, volumul 'Memorii în Cuvinte', care reunește povești autentice, amintiri și experiențe de viață ale seniorilor bucureșteni. Potrivit unui comunicat al BMB transmis luni AGERPRES, în cadrul aceluiași eveniment, care va avea







