Pe strada Dornei din municipiul Bistriţa, la numărul 5, în centrul istoric al oraşului, găsim una dintre cele mai frumoase clădiri ale acestei vechi cetăţi medievale - Casa Argintarului, monument de arhitectură datând de la începutul secolului al XVI-lea.

Clădirea este considerată de către şeful Secţiei de istorie-arheologie din cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, George Marinescu, drept unul dintre cele mai ilustrative exemple de locuinţă a aparţinând patriciatului bistriţean ajuns, în urmă cu cinci secole, la maxima sa înflorire.

Prezenţa pe ancadramentele ferestrei din dreapta de la parter a două reliefuri reprezentând două potire a determinat atribuirea clădirii unui meşter aurar şi breslei aurarilor.

"Fiind o locuinţă de meşteşugar, putem bănui că la parter spaţiile erau destinate practicării meseriei, unde puteau să fie un atelier, o prăvălie, un depozit de mărfuri, în timp ce la etaj era spaţiul de locuit, rezervat familiei şi oaspeţilor", explică Marinescu.

Planul casei s-a adaptat rigorilor parcelării oraşului medieval, având o faţadă îngustă la stradă, de 10,5 metri, şi corpul construcţiei dezvoltat pe adâncime. Corpul original al clădirii are două niveluri, parter şi etaj, şi un acoperiş în două ape cu coama paralelă cu faţada.

Parterul cuprinde trecerea carosabilă, cu boltă semicilindrică, în dreapta fiind două încăperi cu tavane boltite şi o alta situată în spatele scării. Scara de acces la etaj este deschisă direct din intrarea carosabilă, iar la etaj se aflau trei camere de locuit - un salon şi două dormitoare. Organizarea interiorului şi unele soluţii tehnice adoptate arată tendinţa de confort, în spiritul Renaşterii: scară de acces largă, ancadramente rafinate ale uşilor interioare, luminarea directă a tuturor camerelor, cărămizi în pardoseală.

Detaliile compoziţionale relevă o asemănare cu portalurile renascentiste ale Bisericii Evanghelice, simbolul oraşului, care sunt opera arhitectului Petrus Italus de Lugano, motiv pentru care se crede că acesta este cel care a întocmit şi proiectul faţadei Casei Argintarului în perioada 1560-1563, cât a stat la Bistriţa.

"Breasla aurarilor, fiind o breaslă foarte bogată în Bistriţa - se făceau comenzi şi pentru Moldova, şi pentru Polonia, potire şi pocale din argint aurit şi din aur - avea posibilităţi financiare extinse faţă de alte bresle, având în vedere şi unde este clădirea, aproape de centru. Şi atunci ei şi-au permis, în momentul în care a venit acel Petrus Italus de Lugano, arhitect italian, să restaureze Biserica Evanghelică din centru, să îl contacteze pe acest meşter să le refacă clădirea. Cu această ocazie, foarte probabil se reface de el sau de echipa lui şi partea din faţă a clădirii, care capătă un aspect renascentist. Se lucrează şi pe interior, se face o scară cu două rampe, de tip renascentist. Clădirea are aceeaşi faţadă - de aceea se spune că este legată de Petrus Italus - ca şi biserica, aceleaşi elemente arhitecturale care se găsesc pe faţada de vest a Bisericii Evanghelice. Se vede că este aceeaşi mână, cum s-ar spune, de meşter. Cu această ocazie, se pun şi cele două potire în ancadrament, care atestă breasla", afirmă George Marinescu.

Casa Argintarului a cunoscut de-a lungul timpului mai multe transformări şi refaceri. În 1758, a fost afectată de un puternic incendiu, iar în 1939 ajunsese în pragul demolării, fiind salvată la intervenţia lui Nicolae Iorga, care studiase arhivele Bistriţei şi cunoştea povestea clădirii.

În 1950, Casa Argintarului devine proprietate de stat, intrând într-un amplu proces de restaurare efectuat de arhitectul restaurator Ştefan Balş. Cu acest prilej, s-a ridicat un al doilea corp de clădire, cu ancadramente care le imită pe cele din corpul original. În 1969, clădirea este inaugurată printr-o expoziţie de artă plastică, iar în perioada 1977-1986 aici funcţionează Secţia de istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Ulterior, Casa Argintarului capătă rol didactic şi adăposteşte Şcoala Populară de Artă.

Începând cu anul 2012, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a implicat în atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea clădirii şi transformarea ei într-un Centru German. Fondurile - peste 2 milioane de lei - au fost obţinute prin Programul Operaţional Regional, iar inaugurarea a avut loc în data de 24 ianuarie 2015. Clădirea a revenit în administrarea muzeului şi poate fi vizitată gratuit, timp de cinci ani de la finalizarea proiectului european, de către turişti şi cetăţenii oraşului. AGERPRES (A, AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru)