Scriitoarea de origine bulgară Kapka Kassabova, stabilită în prezent în Scoția, a vizitat recent România, unde a participat la Festivalul Internațional de Literatură (FILTM) de la Timișoara și și-a lansat la București cea mai recentă carte tradusă în limba română, 'Elixir', ocazie cu care a acordat și un interviu pentru AGERPRES.

'Elixir' este a treia carte semnată de Kassabova publicată în limba română, după 'Frontiera' și 'Către lac'. Cele trei volume fac parte dintr-o tetralogie dedicată Balcanilor, al cărei al patrulea și ultim volum, 'Anima, se află în curs de traducere în limba română.

Cărțile sale au primit numeroase premii prestigioase, printre care se numără premiul Academiei Britanice și Premiul Cartea Anului în Scoția.

În interviul acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre experiența scrierii acestor cărți, atât din perspectiva călătoriilor propriu-zise în locurile descrise, cât și din cea a trăirilor spirituale. Ea consideră Balcanii o regiune fascinantă, unul dintre 'centrele de forță ale lumii noastre vechi', după cum îi descrie. Aici, viețile oamenilor sunt strâns împletite cu peisajul, iar istoria bogată a regiunii a fost modelată de numeroasele popoare care au trecut prin acest spațiu, lăsându-și amprenta asupra lui, sau care s-au stabilit aici timp de secole.
 

AGERPRES: Ați scris patru cărți despre Balcani, dintre care trei au fost deja traduse în limba română. Experiența scrierii acestor cărți a fost cea la care v-ați așteptat?

Kapka Kassabova: Asta este o întrebare foarte bună. Aș spune că, în general, cel mai bine este să pornești la drum fără așteptări. Sau, cel puțin, asta încerc eu să fac. Oricum, cert este că am învățat atât de multe lucruri scriind aceste cărți încât nu pot spune decât că a fost, cu totul, o experiență epică, transformatoare. Și de fiecare dată am simțit această experiență ca pe o călătorie. De fiecare dată am simțit că am ajuns la capătul drumului, când de fapt nu ajunsesem. În realitate, era mai degrabă începutul unei noi călătorii. Sau poate că este aceeași călătorie, una continuă.

De fapt, cred că ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fac în viață, încă din copilărie, a fost să călătoresc. Și nu mă refer acum doar la călătoria propriu-zisă, în plan fizic, ci și în sens spiritual. În fond, viața însăși este o călătorie sau - și mai bine - este o călătorie ghidată de un scop. De altfel, în foarte multe tradiții spirituale, dar în special în sufism, despre care și scriu un pic în 'Către lac', 'drumul' este un concept esențial. În acest caz, 'lacul' reprezintă călătoria însăși. Este aproape ca o chemare, doar că, în cele din urmă, tu ești cel care pornești în călătoria visată. De aceea, atunci când mă gândesc la ideea de 'drum', mă gândesc atât la traseul propriu-zis, în plan geografic, cât și la călătoria spirituală.

AGERPRES: Pentru că drumul vine la pachet cu o serie întreagă de provocări...

Kapka Kassabova: Cu siguranță, da. E ca și cum ți s-ar deschide o mulțime de porți magice. Sau cel puțin așa am simțit eu când am scris aceste cărți, că am avut norocul să întâlnesc ghizii potriviți. Pentru că în timpul unei călătorii ai nevoie și de ghizi. Indiferent că vorbim de o călătorie spirituală, de una propriu-zisă, în plan fizic, sau chiar și de o călătorie intelectuală. Sau pur și simplu de călătoria pe care o numim cu toții viață.

AGERPRES: O condiție fiind, desigur, și deschiderea de a primi îndrumarea pe care acești ghizi v-o oferă de-a lungul drumului...

Kapka Kassabova: Da, bineînțeles.

AGERPRES: Locuiți în prezent în Scoția și scrieți în limba engleză, dar ați călătorit foarte mult prin Balcani, întâlnind tot felul de oameni care vorbesc limbi diferite. Ați spune că, în ciuda istoriei complicate și a numeroaselor conflicte, dintre care unele încă nerezolvate, există un fel de limbaj comun al oamenilor din Balcani? Dincolo de limba nativă respectivă.

Kapka Kassabova: Absolut, fără nicio îndoială. E un aer comun acolo. Sau, nu știu cum să-i spun exact, dar e ceva acolo care transcende limbajul. Un fel de stare emoțională. Pentru că, așa cum văd eu lucrurile, noi toți cei din Balcani ducem în spate cam același bagaj. Și aici cred că ar trebui să mă opresc un pic și să precizez că nu sunt sigură dacă ar trebui să includ România în conversația asta, pentru că e o dispută neîncheiată aici. Dar ce este clar este că putem vorbi fără probleme de o anumită filiație geografică și psihologică, care vine la pachet cu o întreagă istorie a locului, cu acel extraordinar melanj cultural pe care îl întâlnim aici.

Și cred că oriunde aș fi în lume mi-aș da seama imediat dacă aș avea de a face cu cineva din Balcani. I-aș recunoaște imediat limbajul corpului, chiar dacă nu i-aș putea descifra neapărat și expresia feței. E amuzant, într-un fel. Și e extraordinar, în același timp, având în vedere cât de multe granițe au fost interpuse între noi de-a lungul timpului. Pentru că, după cum bine știți, am fost separați în mod forțat în primul rând ca triburi. Apoi, timp de o jumătate de secol, am fost separați de Cortina de Fier. Și au mai fost și tot felul de decizii politice proaste înainte, au fost războaiele. Și încă se mai duc războaie oribile în regiune, de fapt. Sunt tot felul de conflicte fratricide. Un subiect pe care îl abordez atât în 'Granița', cât și în 'Către lac'. Pur și simplu nu putem să scăpăm de această discuție despre război și pace, la un nivel mai adânc, și, totodată, despre conflict și armonie.

AGERPRES: Până la urmă, de multe ori, conflictul ne urmărește inclusiv în sânul propriilor noastre familii...

Kapka Kassabova: Da. Și chiar și în sinea noastră.

AGERPRES: Cărțile dumneavoastră sunt foarte documentate. Ați mers la arhive și ați călătorit în locurile despre care ați scris. Ele pot fi citite, cel puțin parțial, și ca jurnale de călătorie. De asemenea, dincolo de detaliul istoric, sunt și multe pasaje foarte poetice, descrieri foarte frumoase, și există în ele și mult umor. A fost complicat să vă mișcați între atât de multe registre?

Kapka Kassabova: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Nu, în realitate totul a venit foarte natural. Încă de la prima carte, 'Granița'. De fapt, cred că atunci mi-am și descoperit propria voce. Și cred că mi-am descoperit vocea datorită locurilor pe care le-am vizitat de-a lungul acelor granițe. Pentru că acestea sunt niște locuri simfonice. Auzi acolo voci diferite, dialecte diferite ale diferitelor limbi. Dar, în esență, vorbim despre un spațiu simfonic. Sau un spațiu labirintic, dacă preferați așa. Există o atmosferă acolo, în jurul graniței, care te face să te simți ca și cum te-ai afla în mijlocul unei orchestre.

De fapt, până și natura îți vorbește aici, pentru că ai acești munți minunați și râuri, deci există și un limbaj non-uman. Pământul îți vorbește, dacă îl lași.

AGERPRES: La care se adaugă lumina, sunetele, mirosurile, totul, de fapt.

Kapka Kassabova: Avem toate aceste lucruri, da, pentru că se creează un fel de acumulare în zonele de graniță. Dar și în alte zone, de fapt, cum ar fi în zona lacurilor. Aceste zone sunt ca niște locuri pe hartă unde se acumulează multă energie.

AGERPRES: Cele două lacuri sunt și foarte vechi...

Kapka Kassabova: Da, așa cum sunt și munții. Iar asta îți creează sentimentul că intri adânc, foarte adânc în istorie. Am simțit asta când am scris 'Granița'. A fost ca un fel de coborâre în lumea subpământeană. Chiar și atunci când mă aflam în munți, mă simțeam de parcă aș fi coborât, pentru că așa te fac să te simți zonele de graniță. Există această atmosferă încărcată, întunecată acolo. Când mă aflam la lacuri, de exemplu, am simțit cu totul altceva. Era mult mai multă lumină. Și, desigur, era și apa. Iar apele limpezi reprezintă un altfel de element, un element diferit, cu care se creează o relație diferită. Atunci când te afli în preajma unor ape limpezi, simți cum te schimbi. Cum te luminezi. Pentru că energia pe care o emană lacurile este una mult mai puțin încărcată, mai feminină, iar atmosfera din jurul lor este mai senină.

AGERPRES: Îți simți gândurile mai ușoare, mai clare.

Kapka Kassabova: Da, te curăți. Mai ales dacă și atingi apa și o simți. Sau cel puțin eu așa am perceput energia de acolo.

AGERPRES: Contactul tactil cu apa este unul mai direct decât contactul pe care îl poți avea cu un simplu peisaj, mai ales că ne și putem scufunda cu totul în apă, cu întreg corpul.

Kapka Kassabova: Da, absolut. Ãsta cred că este și motivul pentru care suntem botezați. De altfel, în toate tradițiile balcanice, apa joacă un rol important în ritualuri. Și eu cred că prima religie a fost legată de apă. Sau, în orice caz, una dintre primele religii. Pentru că se știe că la început au existat cultul apei, al primăverii și al focului. Și așa cred că va fi și ultima religie, cred că va avea în centrul ei apa curată.

AGERPRES: În introducerea la 'Granița', prima carte din acest cvartet, menționați faptul că faceți parte din cea de-a patra generație din familia dumneavoastră care a emigrat. Ați spune că experiența emigrației se schimbă o dată cu fiecare generație? Este diferit să fii emigrant astăzi față de ce însemna să fii emigrant în alte perioade ale istoriei?

Kapka Kassabova: Experiența fiecărei generații este diferită. Asta cu siguranță. Diferențele sunt, de fapt, evidente. Suntem copiii timpului nostru, cel puțin într-o anumită măsură. În cele din urmă, însă, cred că diferențele sunt mai degrabă superficiale decât profunde pentru că, la un nivel mai adânc, provocările sunt cam aceleași. Și la fel și oportunitățile. Cred că atunci când vorbim de emigrare sau de distanță întrebările pe care ni le punem sunt în esență aceleași. Ce anume port cu mine din trecut? Care este moștenirea pe care o iau cu mine? Și mă refer aici, bineînțeles, la o moștenire invizibilă. Una care se află închisă în corpurile noastre, în mintea noastră și în memoria noastră colectivă. La fel ca în cazul Lacului Ohrid și al tuturor acelor obiecte care au fost aruncate în el de-a lungul timpului și care îl transformă într-un fel de depozitar al istoriei. La care se adaugă, cred, o conștiință mult mai veche, cea a strămoșilor noștri și a lucrurilor foarte vechi.

Cred, cu alte cuvinte, că și noi suntem asemeni lacului, dacă privim lucrurile din perspectiva asta. Mai ales că suntem și alcătuiți în mare parte din apă. Pentru că mai e și asta. Și cred că, la nivelul ADN-ului nostru, purtăm o anumită informație celulară pe care o avem de la strămoșii noștri. Sunt studii în privința asta. Și mai e, desigur, și acest domeniu întreg al epigeneticii. Plus că traumele și talentul se transmit din generație în generație. Probabil că ăsta este și motivul pentru care simțim uneori, în timpul unei călătorii, că am mai fost cândva în locul respectiv. Știți ce vreau să spun, în viețile noastre trecute. Pentru că sufletul este un mare nomad și purtăm cu noi inclusiv această memorie a sufletului.

AGERPRES: Ați simțit vreodată, în timpul călătoriilor pe care le-ați făcut când ați scris aceste cărți, că ați descoperit anumite lucruri pe care de fapt le știați dinainte, dar nu știați că le știați?

Kapka Kassabova: Da, da, absolut. Și cred că ăsta este un mod foarte bun de a pune problema, pentru că mi-am dat seama că această mare călătorie în care mă angajasem, călătoria prin Balcani, era de fapt o călătorie a descoperirii de sine. Este vorba de un drum al întoarcerii, iar asta înseamnă inclusiv o întoarcere către noi înșine, către mine însămi, către ceea ce sunt cu adevărat.

Și nu mă refer doar la faptul că sunt originară din Balcani, că sunt o fiică a acestor meleaguri. Mă refer la ceva mult mai profund, aș spune chiar metafizic, pentru că, în esență, ceea ce suntem cu adevărat este că suntem copiii acestui Pământ. Așa că, treptat, am început să simt că nu făceam decât să caut diferite căi de întoarcere, de fiecare dată mergând tot mai în profunzime, către ceea ce sunt cu adevărat și către ceea ce suntem cu toții, în esența noastră.

Pentru că aceste călătorii sunt, desigur, profund personale, dar sunt și călătorii colective. Iar atunci când călătoresc, simt că o fac și în numele celorlalți. Poate că nici nu știam cine sunt aceștia, dar aveam sentimentul că era un fel de exorcizare colectivă sau, într-un fel, un pelerinaj colectiv cel în care mă angajasem.

Și mai trebuie să spun că nu m-am simțit niciodată complet singură. Umbrele strămoșilor noștri erau și ele acolo - nu doar ale strămoșilor mei, dar și ale strămoșilor care au trăit în acele locuri. Sunt peste tot în jurul nostru și le poți simți prezența atunci când te afli în locuri care sunt mai aproape de natură și unde nu este atât de multă industrie. Acesta este și motivul pentru care merg tot timpul în astfel de locuri când îmi scriu cărțile.

AGERPRES: Credeți că scrisul v-a ajutat să descoperiți lucruri pe care simpla experiență de a călători în acele locuri nu v-ar fi putut ajuta să le descoperiți?

Kapka Kassabova: Da, cu siguranță nu ar fi fost același lucru, dacă nu mi-aș fi propus să scriu. Pentru că aceste cărți nu sunt niște simple jurnale de călătorie pentru mine. Ele sunt opere de artă. Și de fiecare dată când am scris despre aceste călătorii și am transpus aceste voci întâlnite în arta mea, am simțit că devin o persoană mai bună - nu doar o scriitoare mai bună, dar și o persoană mai bună. Ceea ce este și mai important. De altfel, nici nu se poate una fără alta. Așa că, pentru mine, viața și arta sunt inseparabile. Absolut toate experiențele mele sunt trecute și prin filtrul imaginației și creativității. De aceea nu le pot separa.

AGERPRES: În introducerea la 'Către lac', scrieți așa: 'Geografia modelează istoria'. Oare nu este la fel de valabilă și reciproca? Și mă gândesc acum la industrializare, poluare, la toate aceste lucruri care au schimbat planeta noastră atât de mult.

Kapka Kassabova: Da, cred că asta este cea mai mare problemă a timpurilor noastre. Și am văzut asta și în Scoția, acolo unde locuiesc, distrugerea, peste tot în jurul meu. Chiar și în prezent, în numele surselor de energie regenerabilă. Tot ce face proiectul nostru uman este să distrugă în continuare natura, stilul de viață organic, și din acest motiv am și devenit atât de pasionată. Și cu fiecare carte, mai ales cu 'Elixir' și 'Anima', m-am îndepărtat tot mai mult de proiectul uman. Pentru că, deși, bineînțeles, eu continuu să scriu despre oameni, înclin tot mai mult în ultimul timp să scriu despre lumea non-umană, care este atât de complexă și are atât de multe să ne învețe. Până la urmă, avem nevoie de plante și de animale inclusiv ca să ne amintim cine suntem noi înșine, și ca să ne putem salva. Altfel suntem pierduți.

Și mai cred și că civilizația noastră se află deja în colaps, civilizația noastră industrială. Nu cred că mai are niciun viitor. Sau cel puțin nu ca o civilizație vie. Și prin asta mă refer la faptul că, poate, cine știe, are un viitor ca o civilizație moartă. Ca o planetă moartă. Poate există un fel de viitor tehno-militaro-industrial pentru acest pământ mort. Dar v-ați dori să faceți parte din așa ceva? Și-ar dori cineva? Eu cu siguranță nu. Nu mi-aș dori. Așa că asta cred că este cea mai mare luptă pe care o vom duce în următorii ani.

AGERPRES: Pentru că am vorbit despre geografie și călătorii, vă amintiți ce cărți v-au atras cel mai mult în copilăria dumneavoastră din Bulgaria? Erau cărți de călătorie, sau genul de cărți de aventură care implică și o călătorie extraordinară?

Kapka Kassabova: Asta este o întrebare foarte frumoasă. Cred că aproape tot ce am citit în copilărie a fost fie poezie, pentru că eu am început ca poetă, fie au fost cărți de călătorie. Începând de la Jules Verne cu acea carte... nu-mi mai amintesc acum care era titlul în engleză, din păcate, pentru că se înțelege că eu am citit-o în bulgară... , în fine, cea cu călătoria în adâncurile oceanului, oricum s-ar numi... ['Douăzeci de leghe sub mări' - nota editorului]

Și am citit, bineînțeles, și autori bulgari. Întotdeauna mi-a plăcut proza scurtă și chiar cred că este genul literar predilect în Bulgaria, cel la care scriitorii bulgari se pricep cel mai bine. Așa că mi-au plăcut povestirile despre viața la sat sau cu descrieri de natură, care urmăreau un personaj cum depășește mai multe obstacole. Și sunt întotdeauna și multe animale în genul acesta de cărți. Iar mie îmi place asta. Erau, cu alte cuvinte, niște călătorii mai modeste, cu destinații mai aproape de casă, în cărțile respective.

Și mai aveam și o anumită fantezie pe vremea când eram copil, și anume îmi doream să fi fost băiat. Chiar mă și simțeam ca un băiat și eram destul de supărată din cauza faptului că mă născusem fată. Pentru că băieții aveau mai multă libertate. Așa că am fost mereu mai degrabă androgină. Ba nu, nu androgină este cuvântul potrivit, ci băiețoasă. Pe atunci credeam că ceea ce voiam să fac în viață era să navighez, să fiu marinar. Dar ce păcat că eram fată! Am depășit, bineînțeles, faza asta.

Și am mai citit și multe cărți despre descoperirea oceanului.

AGERPRES: Pentru că, într-adevăr, aveam la dispoziție multe cărți scrise în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, inspirate de călătoriile pe ocean. Cum este, de exemplu, 'Robinson Crusoe', a lui Daniel Defoe.

Kapka Kassabova: 'Robinson Crusoe' a fost una dintre preferatele mele. Și chiar și 'Micul Prinț' sau 'Pippi Șosețica', pentru că toate sunt cărți de aventuri. Sunt povești despre descoperirea de sine, în esența lor.

AGERPRES: În prezent locuiți în Scoția. Din ce punct de vedere se aseamănă Scoția cel mai mult cu Balcanii și din ce punct de vedere se aseamănă cel mai puțin?

Kapka Kassabova: Asta chiar că este o întrebare grozavă. În primul rând, trebuie să spun că eu locuiesc în Ținuturile Înalte ale Scoției, ceea ce înseamnă nordul Scoției. Iar când am vizitat pentru prima dată această regiune, cu douăzeci de ani în urmă, chiar am simțit că se aseamănă un pic cu Balcanii, dar nu puteam să îmi dau seama în ce sens mai exact. Era ca un fel de percepție emoțională a unui sentiment tragic. Bineînțeles, natura este foarte frumoasă acolo, dar eu vorbesc acum de o percepție culturală. Era un fel de suferință care se proiecta în peisaj. M-au izbit, pur și simplu, această suferință și această frumusețe a peisajului, în același timp. Iar acum locuiesc acolo.

De fapt, acțiunea noii mele cărți - care se numește 'Ținut împrumutat' - se petrece acolo. Iar cel mai balcanic lucru pe care l-am identificat în Ținuturile Înalte ale Scoției a fost acest sentiment tragic, pentru că regiunea a fost pur și simplu golită de oameni. Este vorba despre 'Strămutările forțate din Ținuturile Înalte', cum a rămas acest episod - care s-a întâmplat în secolele al 18-lea și al 19-lea - denumit în istorie. Rezultatul a fost că Ținuturile Înalte sunt văzute acum ca fiind un spațiu gol. În realitate, însă, despre ce vorbim în acest caz este o pierdere culturală, a culturii populației indigene, a culturii galice, mai exact. De aceea mi se pare că există o asemănare cu Balcanii, pentru că vorbim despre o comoară, culturală și umană, irosită și pierdută. Și mai este și acea memorie adânc îngropată despre care am mai vorbit.

AGERPRES: În primul rând, mulțumim că ne-ați spus despre ce este următoarea dumneavoastră carte. Întorcându-ne, însă, la discuția noastră, fiecare dintre cele patru cărți se concentrează pe un tip de peisaj anume: în 'Granița' vorbim în principal de pădure, în 'Către lac' de munți, în 'Elixir' de valea unui râu, iar în 'Anima' - care nu a fost încă tradusă în română, dar urmează, de munți. Unde v-ați simțit cel mai bine? Unde v-ați simțit ca acasă?

Kapka Kassabova: Cred că în 'Elixir'. Totul acolo se întâmplă într-o vale superbă, un loc extrem de frumos, și anume în valea râului Mesta. O vale care este înconjurată de trei munți. Cred că este unul dintre cele mai pline de spirit și creative peisaje pe care le-am văzut vreodată. Pur și simplu te inspiră, te face să vrei să experimentezi lucruri. Și te face să te îndrăgostești. Și, în același timp, există acolo o suferință adâncă în inima locuitorilor din valea râului Mesta. Și mă refer acum la toți, dar mai ales la pomacii musulmani.

Așa că, din nou, avem acest mix de frumusețe, natură, cu toată bogăția ei nealterată, și avem, pe de altă parte, această politică a distrugerii. Iar pentru mine, ca scriitoare, acest amestec se numără printre cele mai atractive - acest paradox. Și m-am simțit într-adevăr ca acasă acolo, într-atât încât nu mai voiam să plec. De fapt, mi-am imaginat chiar cum ar fi să rămân acolo pentru totdeauna. Și m-am și întors, atât vara, cât și iarna. Pur și simplu m-am îndrăgostit de acea vale, așa cum li s-a întâmplat multor oameni.

Am menționat în carte un anume om de afaceri care a cumpărat majoritatea caselor dintr-un sat părăsit și a început un fel de proiect, care a și avut succes pentru o vreme, cu alți entuziaști ca el. Și el s-a îndrăgostit la prima vedere de această vale. Și, repet, este un tip foarte bogat, dar care s-a îndrăgostit sincer de un loc și a și făcut ceva în privința asta. Mi-a spus că s-a îndrăgostit de absolut tot ce există în acea vale, inclusiv de vaci. Pentru că este genul acela de loc unde te simți de parcă ai fi băut nu știu ce poțiune magică. Și e un loc perfect unde poți învăța despre plante. Sau eu așa am simțit.

AGERPRES: În primele două cărți, există foarte multe referințe politice și istorice. Cu această a treia carte pare, în schimb, că v-ați întors mai mult spre natură. Deși, desigur, componentele istorică, politică nu au dispărut nici de aici.

Kapka Kassabova: Da, clar, iar lumea plantelor este infinită. Pentru că asta ajungi să descoperi. Că poți dispărea cu totul în ea.

AGERPRES: Balcanii, cu aura lor de mister, sau Europa de Est... La ce anume se gândesc oamenii astăzi când se gândesc la regiunea despre care vorbim?

Kapka Kassabova: Nu știu, pentru că oamenii sunt diferiți. Eu mă gândesc la Balcani, asta este clar. Sunt atrasă de Balcani pentru că sunt mai interesanți, orice ar fi ei, Balcanii.

Și cred că îi cunosc mai bine acum, sau măcar pot spune că acum cunosc mai bine sudul Balcanilor, unde se petrece acțiunea cărților mele, care reprezintă o mică parte din Balcani. Dar această parte o cunosc foarte bine, după cum spuneam, în timp ce nu simt că aș cunoaște Estul Europei. Și nici măcar nu sunt interesată de acest concept de Europa de Est. Nici măcar nu mai știu ce înseamnă, pentru că Europa de Est este un fel de produs politic. În schimb, Balcanii sunt un produs al unei istorii îndelungate, al unui timp care se măsoară în ere geologice, începând cu perioada preistorică, și continuă cu diferitele popoare, triburi și culturi care au locuit în Balcani sau doar au trecut prin această regiune, lăsându-și însă amprenta.

În același timp, pentru mine, Balcanii sunt... De fapt, cred că întotdeauna voi simți că această zonă este ca un fel de centru de forță. Și cred că Balcanii chiar reprezintă un centru de forță al acestei lumi vechi și ciudate, după cum mi-a spus Slavche, soția căpeteniei dervișilor din tekke, din 'Către lac'. Ea spune că, oriunde ai merge, trebuie să te întorci înapoi în Balcani, pentru că Balcanii sunt inima și sufletul acestei lumi vechi și ciudate. Și chiar cred că există asemenea locuri în lume, unde simți un fel de energie. Îmi vine în minte cuvântul grec 'omphalos', care înseamnă ombilic. Asta simt că sunt Balcanii, un fel de ombilic al lumii.

Acestea sunt locuri prin care am fost, iar mie îmi plac locurile care îmi stimulează imaginația. Și am întâlnit și oameni minunați pe parcurs. Pentru că despre ei sunt, de fapt, aceste cărți, despre oamenii pe care i-am întâlnit. Este adevărat că sunt și despre plante și animale, dar până la urmă sunt tot despre oameni, care cred că sunt speciali pentru că au o relație foarte puternică cu pământul, și pentru că sunt...

AGERPRES: ...păstrători.

Kapka Kassabova: Exact. Da, absolut. Atunci când vorbim despre plante și animale vorbim tot timpul și despre oamenii care au interacționat cu ele de-a lungul timpului. Și da, sunt păstrători. Deci ne întoarcem tot la oameni, deși nu este vorba totuși doar despre ei.

AGERPRES: Am citit aceste versuri într-unul dintre poemele dumneavoastră: 'Faptul că ne aflăm acum aici ne impune multe limite'. Poemul este despre o relație la distanță, dar ați spune același lucru și despre întoarcerea într-un anumit loc?

Kapka Kssabova: Da, clar, pentru că apar acele obstacole. Drumul îți aduce întotdeauna în față și anumite obstacole pe care trebuie să le depășești. Și de fiecare dată când le depășești evoluezi un pic. Ca persoană.

AGERPRES: E ca și cum ai rezolva niște probleme...

Kapka Kassabova: Da, mai ales dacă vorbim de niște probleme interioare, cum ar fi frica. Pentru că eu mi-am depășit și multe frici. În general, sunt o persoană neînfricată, dar pot spune că mi-am depășit multe frici scriind aceste cărți. Am renunțat la unele idei greșite. Am fost adusă cu picioarele pe pământ. Oamenii pe care i-am întâlnit m-au făcut să-mi dau seama cât de puțin știu, de fapt. M-au făcut să fiu profund smerită: acești păstrători ai unor lucruri neprețuite - cei care au grijă de faruri, cei care cresc diferite rase rare de oi, cei care îngrijesc câinii în 'Anima', cei care păstrează cunoștințe despre plante vechi de mii de ani. Toți acești oameni care duc mai departe o moștenire transmisă de-a lungul generațiilor.

Și avem nevoie de oameni care să păstreze toate aceste lucruri.

Pentru că dispariția începe atunci când îi pierdem pe cei care le păstrează. Mai întâi dispare de pe fața pământului păstorul, apoi dispare rasa aceea de oi, după care, în cele din urmă, dispar toate rasele de oi, iar apoi dispar și câinii. Rasa aceasta, apoi cealaltă. Și mai este și cunoscătorul plantelor, precum Rocky Vrăjitorul [personaj care apare în 'Elixir' - nota editorului], care deține cunoștințe acumulate de-a lungul a mii de ani despre plantele comestibile și medicinale. Când va muri, cine îi va lua locul? Unde vor ajunge toate aceste cunoștințe?

AGERPRES: Și scriitorul este, la rândul lui, un păstrător, nu-i așa?

Kapka Kassabova: Așa este. Și ăsta este de fapt un lucru foarte trist, pentru că nu este suficient să avem cărți. Știți ce ne spunea filosoful acela [filosoful chinez Confucius - nota editorului], că există trei căi de a învăța: prima este prin intermediul cărților și este cel mai puțin apreciată; cea de-a doua este prin experiență, care poate fi de scurtă durată dacă te abați de la drum; iar cea de-a treia este prin amândouă. De aceea avem nevoie de ghizi, de ființe vii, prezente, care să ne îndrume.

Kapka Kassabova s-a născut în 1973, la Sofia, în Bulgaria. În timpul adolescenței a părăsit țara împreună cu familia sa și s-a stabilit în Noua Zeelandă, unde a trăit timp de doisprezece ani. Acolo a publicat primele volume de poezie și de proză. În 2005, s-a mutat în Scoția. Este autoarea a trei volume de poezie, a unui roman, a două cărți de memorii și a patru cărți de non-ficțiune literară. Astăzi este considerată una dintre cele mai cunoscute scriitoare din spațiul european. În limba română au fost publicate volumele 'Frontiera', 'Către lac' și 'Elixir', la editura Trei. AGERPRES (autor: Cristina Zaharia; editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: Kapka Kassabova/Facebook.com