Ziua Mondială a Baletului: Ora de studii a balerinilor Operei Naționale București - deschisă publicului, joi
Baletul Operei Naționale București organizează joi, de la ora 10:00, pentru prima dată în istoria sa, o oră de studii deschisă publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Baletului (World Ballet Day), informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Evenimentul se desfășoară pe scena mare a Operei, iar publicul are ocazia unică de a-l urmări din sală. Balerinii companiei vor lucra sub îndrumarea coregrafei Corina Dumitrescu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
După modelul marilor teatre de operă ale lumii, Opera Națională București aduce acest moment în fața publicului, iar spectatorii nu îl vor urmări pe ecran, ci direct din sală, pe scena pe care se desfășoară spectacolele de balet.
'Ziua oricărui balerin profesionist începe cu ora de studii. Este o disciplină zilnică, pe care rangul nu o schimbă. Prim-balerinii, soliștii și artiștii corpului de balet lucrează împreună, după tiparul consacrat al școlii clasice. Lecția începe la bară, unde corpul este pregătit treptat prin exerciții pe care orice balerin le cunoaște încă din primii ani de școală, plies, battements tendus, ronds de jambe, fondus, adagio și grands battements. Urmează lucrul la centru, fără sprijin, adagio, piruete, sărituri rapide și precise, săriturile ample care traversează scena. Ora se încheie, ca de fiecare dată, cu reverența', se precizează în comunicat.
Potrivit acestuia, pntru public, este un prilej de a pătrunde în culisele baletului și de a descoperi munca din spatele fiecărui spectacol, rigoarea, repetiția și efortul fizic care susțin aparenta ușurință a dansului clasic.
World Ballet Day revine în acest an cu tema 'How stories are made' ('Cum se nasc poveștile'). Ediția este dedicată poveștilor din spatele artei baletului și pregătirilor care fac posibilă fiecare creație. În această zi, mari companii de balet ale lumii își deschid sălile de lucru către public. The Royal Ballet începe transmisiunea de la Royal Opera House cu ora de studii zilnică a companiei, difuzată live. Este unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei, pentru că oferă acces la dimineața de lucru a balerinilor, înaintea repetițiilor.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului de la Opera Națională București. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/Gorj: Participanții la Conferința 'Filosofia Formei' au subliniat importanța critică a conservării permanente a Ansamblului 'Calea Eroilor'
Participanții la Conferința Internațională 'Filosofia Formei', desfășurată la Târgu Jiu, au adoptat, la încheierea evenimentului, o declarație prin care reafirmă valoarea universală a operei lui Constantin Brâncuși, considerată un reper al modernismului și al filosofiei formei pure, și susțin continuarea dialogului interdisciplinar dintre artă, filo
Spectacolul 'K-Pop Forever!' - de la ora 20:00, la Romexpo
Spectacolul 'K-Pop Forever!', inspirat de universul K-Pop Demon Hunters, care aduce pe scenă muzica, coregrafiile și estetica unora dintre cele mai iubite nume din industrie, are loc marți, la Romexpo. Potrivit Eventim, se vor prezenta hituri emblematice ale scenei coreene: de la melodiile care au transformat BTS în lideri mondiali, la carisma Bl
Bihor: Concertul vocal-simfonic 'Clopotele', prezentat joi de Filarmonica de stat Oradea, în preajma Luminației
Filarmonica de Stat Oradea va organiza, joi, un concert vocal-simfonic dedicat Sărbătorii Tuturor Sfinților și Luminației, marcate la începutul lunii noiembrie în comunitatea catolică, evenimentul propunând publicului o reflecție muzicală asupra vieții, morții, spiritualității și memoriei celor dispăruți, a informat, marți, instituția de cultură.
Catalogul donației și expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste', lansat la MNIR
București, 26 oct /Agerpres/ - Muzeul Național de Istorie a României a lansat luni seară catalogul expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste'. Volumul reunește o selecție de obiecte și documente din colecția donată muzeului de artistă. Evenimentul a marcat și aniversarea Corinei Chiriac, născută pe 26 octombrie 1949.
Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'
Ministerul Culturii: Attila Kim - numit Comisar al României pentru participarea la Bienala de artă de la Veneţia
Arhitectul Attila Kim este noul Comisar al României pentru participarea la Expoziția Internațională de Artă - La Biennale di Venezia. ''Attila Kim a fost numit de către ministra Culturii, Ioana Ciocan, Comisar al României pentru participarea la cea de-a 61-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - La Biennale di Venezi
Un preot din Sibiu a fost ales președinte al unui important consorțiu academic european
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ''Lucian Blaga'', a fost ales sâmbătă președinte al Consorțiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale de
Patriarhul Daniel: Sfinți Martiri Militari dovedesc că Armata și Biserica împărtășesc valori comune
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, luni, că Sfinți Martiri Militari dovedesc, prin pilda vieții lor, că Armata și Biserica împărtășesc valori comune. Preafericitul Părinte Daniel a participat, luni, la proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale,
Iași: Picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, expuse la Palatul Culturii până în ianuarie 2027
Picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, vor putea fi descoperite la Palatul Culturii din Iași, în cadrul expoziției ''Matisse la Palat'', organizată în perioada 3 noiembrie 2026 - 10 ianuarie 2027. Potrivit reprezentanților Palatului Culturii, expoziția
Ministrul Culturii, la Studiourile Ferentari: Vreau să mă concentrez pe lucrurile într-adevăr importante din cultura vie
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a afirmat, luni, la Studiourile Ferentari, că dorește să se concentreze ''pe lucrurile într-adevăr importante din cultura vie'' și să trimită ''un semnal'' sectorului independent că va fi alături de el. ''Pentru mine a fost foarte important să trimit un semnal desp
Congresul Românității Balcanice - pe 4 noiembrie, la Parlament
Lideri ai organizațiilor românești istorice din Albania, Bulgaria, Croația, Grecia și Macedonia de Nord vor fi prezenți, pe 4 noiembrie, la Congresul Românității Balcanice. Congresul este organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni a Senatului, Comisia pentru românii din afara granițelor țării a Camerei Deputați
''Poveste de Halloween'' - pe 1 noiembrie, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia
Publicul este așteptat pe 1 noiembrie la spectacolul ''Poveste de Halloween'', susținut de elevii grupurilor ''Fantezia'' și ''Andante'' ale Clubului Copiilor Sector 5, care va avea loc în Sala Scoarțelor a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Evenimentul se desfășoară în int
Brăila: Ambasadoarea Republicii Albania a inaugurat Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos
Ambasadoarea Republicii Albania la București, Enkeleda Mërkuri, a inaugurat luni Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos, care își are sediul la Muzeul Brăilei ''Carol I'', manifestare care a avut loc în cadrul unui eveniment dedicat consolidării relațiilor culturale româno-albaneze și marcării a 100 de ani de relații dipl
Timiș: Lansarea Catalogului expoziției 'Luminile lui Caravaggio', un omagiu al MNArT adus maestrului șevaletului universal
Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) omagiază memoria maestrului șevaletului universal, italianul Michelangelo Merisi da Caravaggio, și anunță lansarea oficială a catalogului expoziției 'Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană', găzduite de MNArT în perioada noiembrie 2024 - martie 2025.
Federația 'CulturMedia' cere ministrului Ioana Ciocan negocieri urgente și grile salariale echitabile
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' solicită ministrului Culturii, Ioana Ciocan, să convoace de urgență organizațiile sindicale reprezentative și să își asume, în negocierile cu Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, o propunere de salarizare care să elimine inechitățile dintre profesiile și instituțiile cult













