Expoziția 'Prezumții' - 35 de artiști vizuali ai noii generații își prezintă lucrările la Muzeul Național al Țăranului Român
Expoziția de artă vizuală 'Prezumții', care reunește 47 de lucrări semnate de 17 bursieri actuali și 18 alumni ai programului Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, se va deschide pe 1 octombrie, de la ora 17:30, în prezența Principesei Sofia, în Sala 'Tancred Bănățeanu' a Muzeului Național al Țăranului Român.
Curatoriată de conf. univ. dr. Ion Anghel, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și mentor în cadrul programului național Tinere Talente, expoziția aduce împreună perspective, generații și forme de expresie artistică, oferind publicului ocazia de a descoperi tineri creatori susținuți de Fundație în dezvoltarea lor profesională, informează un comunicat al Fundației Regale Margareta a României transmis, vineri, AGERPRES.
Prin diferite tehnici, precum basorelief în lut, ulei pe carton, tehnică media, peniță pe hârtie, acuarelă pe hârtie, gravură, ulei pe rășină acrilică, mezzotintă, colaj textil, fotografie, sculptură, litografie, acrilic pe pânză, ulei pe pânză, design vestimentar, expoziția propune un dialog între explorările artistice ale bursierilor actuali și lucrările realizate de-a lungul timpului de alumni ai programului.
Vernisajul va fi completat de un moment muzical susținut de bursieri ai programului Tinere Talente 2026, instrumentiști și soliști vocali.
Expoziția poate fi vizitată până pe 8 octombrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Intrarea este liberă.
Cu o activitate de 36 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale și de susținere a educației și talentului artistic.
Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009, până în prezent, 506 burse fiind acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România. De-a lungul timpului, peste 2,2 milioane de euro au fost investiți în viitorul artistic al României.
În anul 2025, programul Tinere Talente a primit distincția GOLD în cadrul Premiilor Community Index, la categoria Artă și cultură, iar în anii 2013, 2015, 2019 și 2022 a fost recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile.
Agenția Națională de Presă AGERPRES se numără printre partenerii media ai Muzeului Național al Țăranului Român. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Muzeul Național al Țăranului Român/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Proiect transfrontalier dedicat muzicii corale și patrimoniului comun româno-maghiar
Coruri, dirijori și comunități din România și Ungaria vor participa, timp de un an, la repetiții comune, întâlniri profesionale, un masterclass și două festivaluri corale, în cadrul proiectului european CBC Fest, lansat, vineri, de către Episcopia greco-catolică de Oradea. Inițiativa urmărește să consolideze cooperarea
Spectacolul '...în țara minunilor' cu Vava Ștefănescu - premieră pe 9 octombrie, la Centrul Național al Dansului București
Coregrafa Vava Ștefănescu prezintă în premieră, pe 9 octombrie, la Centrul Național al Dansului București, spectacolul de dans contemporan '...în țara minunilor', un spectacol care pleacă de la metafora poveștii scrise de Lewis Carroll. Precum Alice, coregrafa-performeră își invită spectatorii într-o călătorie &
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae - Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul'
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins cu Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul', acordat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospe
Buzău: Scaun chirurgical și de consultație ORL - expus în fostul spital 'I. C. Brătianu', devenit centru muzeal
Un scaun chirurgical și de consultație ORL, care i-a aparținut medicului chirurg primar dr. Simionescu Georgeta, se va întoarce în spațiul unde a deservit mii de pacienți sub formă de exponat la fostul Spital 'I. C. Brătianu', în prezent Centrul Muzeal 'I. C. Brătianu'. Potrivit Muzeului Județean Buzău, piesa
Emisiunea de mărci poștale 'Gări istorice românești' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Emisiunea de mărci poștale 'Gări istorice românești' este introdusă în circulație vineri de Romfilatelia și Poșta Română. Potrivit unui comunicat al Romfilatelia transmis AGERPRES, emisiunea, ce are în componență trei mărci poștale și un plic 'prima zi', abordează o tematică dublă, respectiv, arhitectură
Volumul aniversar 'REGINA - volum in honorem arhitectei României Mari' - lansat, marți, la Muzeul Național Cotroceni
Volumul aniversar 'REGINA - volum in honorem arhitectei României Mari', dedicat personalității excepționale a Reginei Maria, apărut sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, va fi lansat la Muzeul Național Cotroceni, marți, începând cu ora 15:00, informează Romania Student Tour într-un comunicat transmis, vineri, AGER
VIDEO/BIFF-2026/ Regizoarea iraniană Mahnaz Mohammadi participă la proiecția filmului său 'Roya', la Cinema Muzeul Țăranului
Regizoarea iraniană Mahnaz Mohammadi participă vineri la proiecția filmului său 'Roya', la Cinema Muzeul Țăranului, prezentat în cadrul Bucharest International Film Festival (BIFF). ''Roya', programat de la ora 18:15, urmărește povestea unei profesoare iraniene încarcerate pentru convingerile sale politice și ob
Expoziție de carte veche dedicată jubileului de 1400 de ani de la compunerea Imnului Acatist - deschisă la Biblioteca Universitară
O expoziție de carte dedicată jubileului de 1400 de ani de la compunerea Imnului Acatist către Maica Domnului s-a deschis, joi, în Salonul 'Carol I' al Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I' (BCU). Intitulată 'Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului reflectat în vechi tipărituri', expoziția, organizată &ici
Brăila: Festivalul Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu', programat în perioada 9-11 octombrie
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu' se va desfășura, în perioada 9-11 octombrie, la Brăila, și va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informațiilor transmise, joi, de Centrul
Bihor: A noua ediție TIFF Oradea în weekend - număr record de avanpremiere și întâlniri cu cineaști
Cea de-a noua ediție a TIFF Oradea începe vineri, 25 septembrie, și va aduce, până duminică, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele producțiilor. Festivalul se va deschide vineri seara, la Teatrul de Stat Oradea, cu un
Mihai Mitrică (Asociația Editorilor din România): Lectura devine un lux din cauza eșecului educațional
Sistemul educațional din România eșuează în a atrage noi cititori pe piața de carte, transformând lectura într-un lux, în timp ce instrumentele bazate pe Inteligență Artificială folosesc ilegal operele scriitorilor și facilitează manipularea informațională, a declarat, joi, la Târgu Mureș, directorul Asociației Editorilor din Rom&a
Deputatul Ciprian Dobre (PNL Mureș): Rămâne să definim, din perspectiva scrierii, ce poate și ce nu poate face AI
Deputatul PNL Mureș, Ciprian Dobre, a declarat, joi, în deschiderea celei de-a XI-a ediții a Salonului de Carte Bookfest de la Târgu Mureș, că pe fondul apariției tot mai multor creații în domeniul cultural prin intermediul inteligenței artificiale (AI), poate ar trebui reglementat, cel puțin din perspectivă scriitoricească, ce poate și ce nu poate face AI.
Guvernul alocă 142 de milioane de lei pentru 75 de instituții de spectacole
Guvernul a decis, joi, alocarea a circa 142,7 milioane lei pentru 75 de teatre, opere, filarmonici și un ateneu din 50 de localități. Instituțiile de spectacole funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe, a transmis Guvernul într-un comunicat de presă. Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmis
Les Films de Cannes a Bucarest - între 23 octombrie și 1 noiembrie; proiecții la Timișoara, Arad, Oradea și Iași
Cea de-a XVII-a ediție a Les Films de Cannes a Bucarest, unul dintre reperele toamnei cinematografice, va avea loc la București, între 23 octombrie și 1 noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, proiecțiile vor avea loc la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Sala Auditorium a M












