Constanța: Cazino Music Festival - weekend cu baritonul Liviu Holender și soprana Adriana Gonzalez
Liviu Holender - bariton austriac de origine română și Adriana Gonzalez - soprană originară din Guatemala vor susține, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul Cazino Music Festival desfășurat la Constanța, un recital construit în două registre distincte, de la opera lui Mozart, la musicalul american.
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia - Constanța a informat, miercuri, că pe 26 și 27 septembrie, cei doi artiști, acompaniați la pian de Inaki Encina, vor susține un recital în care prima parte va fi dedicată în principal operei lui Wolfgang Amadeus Mozart, va continua cu Verdi și Leoncavallo, iar după pauză repertoriul se va deschide către musicalul american, de la West Side Story și My Fair Lady până la Annie Get Your Gun.
''Este un program care cere celor doi interpreți nu doar virtuozitate vocală, ci și capacitatea de a schimba rapid stilul, expresia și relația cu textul. De la dialogurile comice și seducătoare ale personajelor mozartiene la dramatismul verdian și apoi la naturalețea specifică musicalului american, recitalul urmărește felul în care aceeași artă vocală poate construi lumi foarte diferite'', se arată în comunicatul transmis de OMD Mamaia - Constanța.
Liviu Holender, bariton austriac de origine română, și-a început parcursul artistic la Școala de Operă pentru Copii a Operei de Stat din Viena, apoi a studiat la Universitatea de Muzică din Viena. Din stagiunea 2019/2020 face parte din ansamblul Operei din Frankfurt, unde repertoriul său cuprinde roluri de la Mozart și Verdi până la creația lirică a secolului XX și lucrări contemporane.
Activitatea sa internațională l-a adus în colaborare cu dirijori precum Thomas Guggeis, Teodor Currentzis și Michele Mariotti, precum și pe scena Festivalului de la Salzburg. Experiența sa este legată deopotrivă de repertoriul tradițional și de proiecte care explorează direcții mai noi ale teatrului liric, potrivit OMD Mamaia - Constanța.
Adriana Gonzalez, soprană originară din Guatemala, și-a construit la rândul său o carieră internațională în jurul repertoriului liric, fiind apreciată pentru expresivitatea interpretării și atenția acordată textului. În 2019, la competiția Operalia, a obținut atât Premiul I, cât și Premiul Zarzuela, iar ulterior a devenit o prezență constantă pe scene precum Opera National de Paris, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Opera de Toulon și Opera din Zurich, arată sursa amintită.
Prima ediție a Cazino Music Festival se desfășoară între 12 septembrie și 22 noiembrie, la Cazinoul din Constanța, sub direcția artistică a lui Ioan Holender, publicul putând participa timp de 11 weekenduri la concerte de muzică clasică.
Biletele sunt disponibile la casieria Cazinoului, la automatele de bilete amplasate pe faleza clădirii de patrimoniu, precum și online, pe site-ul oficial al Cazinoului.
Festivalul este organizat de Cazinoul Constanța, în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia - Constanța. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Cazinoul Constanța / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,












