Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"
Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a.
Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că prima ediție a acestui concurs a avut loc în anul 2021, fiind organizată din dorința de a-i apropia pe copii de muzeu.

'Prima ediție a avut loc în 2021, în perioada aceea când copiii nu aveau acces la muzee sau în alte spații publice și am zis să îi apropiem în acest fel în continuare de muzeu. Fiind Muzeu de Istorie, m-am gândit să facem un concurs cu tematică istorică. Prin acest concurs vrem să promovăm istoria României. Ei trebuie să aleagă un eveniment sau un personaj din istoria României și pe baza acestuia să creeze o poveste. Practic, vrem să reinventăm un pic istoria și să le punem imaginația și creația la lucru', a spus muzeograful.

Cei pasionați de scris, elevi din clasele I-XII, pot trimite creațiile în perioada 1 - 31 octombrie 2026, la adresa: vreausapovestesc@yahoo.com.
'Concursul se adresează tuturor copiilor, participarea este liberă, iar prin el promovăm istoria României. Poveștile trebuie să fie în limba română, este important de menționat. Pot participa copii nu neapărat din țară, ci și români care locuiesc în alte țări. Noi am încercat acum să mergem și mai departe pentru că e important să cunoască și ei istoria țării de unde provin părinții lor', a explicat Monica Cîrstea.

Potrivit acesteia, experiența edițiilor anterioare arată că elevii din ciclurile primar și gimnaziu aleg ca inspirație, în general, perioada cu voievozii - Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul, în timp ce elevii mai mare aleg subiecte mai grele din istorie, cum ar fi perioada comunistă și războaiele.
'Acestea se mai repetă an de an. Dar avem în fiecare an aparte de tot felul de surprize, adică aleg subiecte pe care nu le-am mai avut în anul precedent și revin în concurs', a arătat sursa citată.

La fiecare doi ani, poveștile câștigătoare sunt editate într-un volum 'Vreau să povestesc'.
'Avem două volume până acum, după primele patru ediții. (...) Și anul viitor, cu ajutorul Lui Dumnezeu, sperăm să-l scoatem și pe al treilea, pentru că al doilea a fost scos în totalitate din contribuția sponsorilor. Noi am scos aceste volume tocmai pentru a bucura încă odată copiii. Pe lângă premiile pe care ei le primesc la fiecare final de ediție, am vrut să le mai facem și această bucurie de a avea și povestea tipărită într-o carte. Fiecare câștigător primește un exemplar. (...) fiecare poveste are ilustrații făcute de elevii Colegiului de Artă din Ploiești. (...) Volumele de povestiri se regăsesc la Biblioteca Județeană 'Nicolae Iorga' din Ploiești, Biblioteca Județeană din Oradea, Biblioteca Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova și la Biblioteca Colegiului de Artă 'Carmen Sylva' din Ploiești', a mai spus muzeograful.

Conform organizatorilor, participanții pot înscrie în competiție o singură povestire, creație originală, alături de datele de identificare (nume, prenume, clasă, școală/liceu), precum și numele, prenumele și numărul de telefon al unui părinte sau tutore legal. Nu sunt acceptate biografii de personalități, cronologii și povești inspirate din texte publicate, iar organizatorul poate refuza lucrări înscrise în concurs, dacă acestea nu se încadrează în cerințele impuse.
În cadrul concursului, juriul va fi împărțit în trei categorii: pentru clasele I-IV, pentru clasele V-VIII, pentru clasele IX-XII.
Organizatorul va anunța câștigătorii pe data de 20 noiembrie.
Premiile constau în cărți (inclusiv volumul 'Vreau să povestesc') jocuri și produse personalizate care există și la standul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#AnulNadia/ Sibiu: Serialul documentar ''Nadia'', de Carmen Lidia Vidu, ar putea fi lansat online în acest an (VIDEO)
Serialul documentar ''Nadia'', dedicat gimnastei Nadiei Comăneci și alcătuit din 29 de episoade în format vertical, ar putea fi lansat online în acest an, accesul publicului urmând să fie gratuit, a declarat, pentru AGERPRES, regizoarea Carmen Lidia Vidu, realizatoarea producției. ''Noi încercăm
Sibiu: Documentarele premiate la Astra Film Festival, proiectate duminică la Astra Film Cinema
Cele cinci documentare premiate la ediția din acest an a Astra Film Festival pot fi văzute duminică, la Astra Film Cinema din Sibiu, potrivit programului anunțat de organizatori. ''Documentarele premiate în cadrul AFF2026 se văd astăzi la Astra Film Cinema'', au anunțat organizatorii. Programul începe
Concertul Regal Caritabil - la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iubitor de muzică clasică și partenerii Fundației,
VIDEO Cristian Mungiu, la proiecția specială a filmului 'Fjord': E un îndemn la a încerca să înțelegem mai bine ce ni se întâmplă astăzi
Filmul 'Fjord', regizat de Cristian Mungiu, peliculă premiată cu Palm D'Or la Cannes, propunerea României pentru Premiile Oscar, a fost prezentat, într-o proiecție specială de gală, la Ateneul Român în prezența unei părți a echipei. Filmul, care a fost prezentat în cadrul celei de-a XVII-a ediții a fes
Atentat terorist în Iordania/ Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de solidaritate Patriarhiei Ierusalimului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis vineri un mesaj de solidaritate patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, în urma atentatului terorist din Iordania. ''Preafericirea Voastră, am primit cu profundă întristare vestea despre tragicul atac terorist care a avut loc la Bise
Bihor: Festivalul "Francisc Hubic" de la Oradea, o sărbătoare a cântului coral, armoniei şi credinţei (FOTO/VIDEO)
Cinci coruri din Oradea şi unul invitat din Timişoara au transformat, vineri seara, Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea într-un spaţiu al emoţiei şi al spiritualităţii, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Coral "Francisc Hubic". Dincolo de muzica sacră, evenimentul a fost un omagiu adus compozit
Brăila: Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos va fi inaugurat pe 26 octombrie, la Muzeul 'Carol I'
Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos va fi inaugurat luni, 26 octombrie, la Muzeul Brăilei 'Carol I', în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada Republicii Albania în România, în colaborare cu instituția muzeală brăileană. La ceremonia de inaugurare, programată să înceapă la ora 11:00, va participa ambasadoare
Arad: Expoziție aniversară dedicată celor 45 de ani de la zborul în spațiu al lui Dumitru Prunariu
O expoziție aniversară dedicată împlinirii a 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al primului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, a fost deschisă, vineri, la Complexul Muzeal, în prezența invitatului de onoare, așteptat de peste 300 de copii. Evenimentul aduce în atenția publicului piese de excepție din colecția personală
Mureș: Cultele istorice din Sighișoara protestează, printr-o petiție, împotriva organizării Festivalului 'Halloween în Cetate'
Parohiile cultelor istorice din Sighișoara au înregistrat, vineri, o petiție oficială la Primăria Municipiului Sighișoara, prin care protestează împotriva organizării celei de-a doua ediții a evenimentului 'Halloween în Cetate'. Reprezentanții cultelor religioase și-au exprimat dezacordul față de includerea festivalul
Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu - filantrop, ctitor și martir pentru Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos. 'Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi d
Constantin Brâncuși, celebrat printr-o expoziție de anvergură la Museum of Modern Art (MoMA)
The Museum of Modern Art (MoMA) din New York organizează, în perioada 25 octombrie - 27 februarie 2027, expoziția retrospectivă 'Brancusi: The Artist and His Studio', dedicată unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX. Realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York, expoziția marchează contin
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă de săptămâna viitoare
Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă începând de săptămâna viitoare. 'Vă informăm că, începând de miercuri, 28 octombrie, programul de vizitare a Muzeului Național de Istorie a României se va modifica în urma trecerii la ora de iarnă. Astfel, muzeul va fi desch
Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la București; 'Fjord' - proiecție de gală, sâmbătă, la Ateneul Român
Cea de-a XVII-a ediție a Les Films de Cannes a Bucarest, unul dintre reperele toamnei cinematografice, începe vineri, la București. De vineri până pe 1 noiembrie, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Apollo 111 sunt spațiile destinate acestei ex
Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului
O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', vor avea loc, de vineri, până duminică, la instituția muzeală. Cu acest prilej, la târgul organizat în Muzeul Național al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliștilor
Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.














