logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureș: Peste 135 de meșteri populari se reunesc la Sărbătoarea Meșteșugurilor Ardelenești

Imagine din galeria Agerpres

Cetatea Târgu Mureș va găzdui, în perioada 18-20 septembrie, cea de-a IV-a ediție a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești, un eveniment de referință dedicat culturii populare, la care și-au anunțat participarea peste 135 de meșteșugari, a informat, vineri, Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești.

Ediția din acest an aduce în prim-plan universul ceramicii și al lutului, marcând totodată centenarul nașterii etnografului Kallós Zoltán printr-o serie de programe speciale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești, manifestarea își propune nu doar expunerea patrimoniului tradițional, ci și păstrarea lui vie și transmiterea către noile generații. Organizatorii au pregătit un maraton cultural ce include un portofoliu de 56 de programe desfășurate pe parcursul a trei zile, concepute pentru toate categoriile de vârstă.

'Cultura meșteșugărească populară din Transilvania este unitară, diferitele etnii au învățat mult unele de la altele. Se pot evidenția multe influențe reciproce. Această diversitate este ceea ce dorim să arătăm prin evenimentul nostru', a declarat Kelemen László, președintele Fundației Casa Tradițiilor Ardelenești.

La eveniment vor participa aproximativ 135-140 de meșteșugari și creatori din cel puțin 15 regiuni diferite, printre care Ținutul Secuiesc, Țara Bârsei, Moldova, comunitățile ceangăiești, Câmpia Transilvaniei, Partium și Bihor.

'Publicul va putea descoperi aproape 30 de meșteșuguri tradiționale, de la olărit, țesut și broderie, până la confecționarea taragotului sau prelucrarea iascăi. Dintre participanți, 84 de meșteri își vor prezenta tehnicile prin ateliere demonstrative live', au arătat organizatorii.

Evenimentul se diferențiază de târgurile clasice prin componenta sa educativă și profesională.

'Programele profesionale completează în mod firesc și dau un plus de valoare ediției din acest an', a subliniat Kolozsi Ildikó, președintele Asociației de Etnografie și Artă Populară.

Tema centrală, lutul, va fi explorată interactiv, ocazie cu care vizitatorii vor putea asista și participa direct la modelarea formelor pe roata olarului. În acest demers, un partener-cheie este Muzeul ASTRA din Sibiu, instituție care sprijină evenimentul prin aducerea unora dintre cei mai buni meșteri olari și căhlari.

'Centrele tradiționale dispar, însă meșterii olari recuperează tipologia vaselor și le adaptează unui design contemporan, păstrând tehnicile tradiționale. Fiecare vas de ceramică modelat la roata olarului este o poveste, o continuitate de generații', a subliniat Karla Roșca, specialist în cadrul Muzeului ASTRA.

Cele 56 de programe care se vor derula pe parcursul celor trei zile sunt structurate pe mai multe paliere, combinând componenta practică, cea academică și cea artistică. Sâmbătă și duminică vor fi organizate 27 de ateliere meșteșugărești pentru copii, structurate în opt intervale orare, cu activități multiple desfășurate în paralel.

De asemenea, programul de specialitate include șase prezentări pe teme specifice, alături de două mese rotunde axate pe evaluarea creațiilor și perspectivele educaționale în olărit. În cadrul manifestării vor fi lansate patru volume de specialitate semnate de Péter Alpár și Várallyai Réka, Jókainé Gombosi Beatrix, Nagy Botond și Kiss Gabriella.

Agenda mai include șase concerte și spectacole, printre care producții pentru copii, teatru de păpuși și spectacolul special 'Impróvíziók', iar pe scenă vor urca formații cunoscute precum Heveder, Üsztürü și Góbé.

Vizitatorii vor putea accesa și cinci expoziții, două fiind dedicate memoriei lui Kallós Zoltán: expoziția itinerantă 'Kallós 100' și o colecție fotografică de arhivă.

Acestea vor fi completate de expoziția 'Modelată de mână, ars în foc - Tradițiile ceramicii populare din Transilvania', plus cele semnate de Bagossy Sándor și de membrii Clubului.

Pe tot parcursul weekendului, în spațiul cetății vor fi instalate elemente interactive permanente: un perete tactil tradițional, o carte uriașă de colorat cu povești, un joc de societate gigant, un folkpub, pozne pe picioroange și un carusel.

Un punct de atracție al programului îl reprezintă activitatea colectivă de împâslire, coordonată direct de artiștii textili Nagy Mari și Vidák István, recunoscuți oficial drept Tezaure Umane Vii.

Sărbătoarea Meșteșugurilor Ardelenești este organizată în parteneriat de Federația Asociațiilor Meșteșugărești din Transilvania, Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești, Casa Tradițiilor din Budapesta și Uniunea Asociațiilor de Artă Populară din Ungaria. AGERPRES/ (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 2565

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 26-10-2026 20:48

Catalogul donației și expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste', lansat la MNIR

București, 26 oct /Agerpres/ - Muzeul Național de Istorie a României a lansat luni seară catalogul expoziției 'Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste'. Volumul reunește o selecție de obiecte și documente din colecția donată muzeului de artistă. Evenimentul a marcat și aniversarea Corinei Chiriac, născută pe 26 octombrie 1949.

Culte 26-10-2026 20:28

Pr. Adrian Agachi: Peste 70.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou

Peste 70.000 de pelerini au trecut, până acum, pe la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Până acum avem peste 70.000 de pelerini și se estimează că vor fi în total peste 100.000 până la finalul pelerinajului'

Cultura - Media 26-10-2026 19:57

Ministerul Culturii: Attila Kim - numit Comisar al României pentru participarea la Bienala de artă de la Veneţia

Arhitectul Attila Kim este noul Comisar al României pentru participarea la Expoziția Internațională de Artă - La Biennale di Venezia. ''Attila Kim a fost numit de către ministra Culturii, Ioana Ciocan, Comisar al României pentru participarea la cea de-a 61-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - La Biennale di Venezi

Culte 26-10-2026 16:43

Un preot din Sibiu a fost ales președinte al unui important consorțiu academic european

Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității ''Lucian Blaga'', a fost ales sâmbătă președinte al Consorțiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale de

Culte 26-10-2026 16:33

Patriarhul Daniel: Sfinți Martiri Militari dovedesc că Armata și Biserica împărtășesc valori comune

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, luni, că Sfinți Martiri Militari dovedesc, prin pilda vieții lor, că Armata și Biserica împărtășesc valori comune. Preafericitul Părinte Daniel a participat, luni, la proclamarea sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari, la Altarul exterior al Catedralei Patriarhale,

Cultura - Media 26-10-2026 16:12

Iași: Picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, expuse la Palatul Culturii până în ianuarie 2027

Picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, vor putea fi descoperite la Palatul Culturii din Iași, în cadrul expoziției ''Matisse la Palat'', organizată în perioada 3 noiembrie 2026 - 10 ianuarie 2027. Potrivit reprezentanților Palatului Culturii, expoziția &#

Cultura - Media 26-10-2026 16:05

Ministrul Culturii, la Studiourile Ferentari: Vreau să mă concentrez pe lucrurile într-adevăr importante din cultura vie

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a afirmat, luni, la Studiourile Ferentari, că dorește să se concentreze ''pe lucrurile într-adevăr importante din cultura vie'' și să trimită ''un semnal'' sectorului independent că va fi alături de el. ''Pentru mine a fost foarte important să trimit un semnal desp

Cultura - Media 26-10-2026 14:58

Congresul Românității Balcanice - pe 4 noiembrie, la Parlament

Lideri ai organizațiilor românești istorice din Albania, Bulgaria, Croația, Grecia și Macedonia de Nord vor fi prezenți, pe 4 noiembrie, la Congresul Românității Balcanice. Congresul este organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni a Senatului, Comisia pentru românii din afara granițelor țării a Camerei Deputați

Cultura - Media 26-10-2026 14:10

''Poveste de Halloween'' - pe 1 noiembrie, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Publicul este așteptat pe 1 noiembrie la spectacolul ''Poveste de Halloween'', susținut de elevii grupurilor ''Fantezia'' și ''Andante'' ale Clubului Copiilor Sector 5, care va avea loc în Sala Scoarțelor a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Evenimentul se desfășoară în int

Cultura - Media 26-10-2026 14:07

Brăila: Ambasadoarea Republicii Albania a inaugurat Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos

Ambasadoarea Republicii Albania la București, Enkeleda Mërkuri, a inaugurat luni Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos, care își are sediul la Muzeul Brăilei ''Carol I'', manifestare care a avut loc în cadrul unui eveniment dedicat consolidării relațiilor culturale româno-albaneze și marcării a 100 de ani de relații dipl

Cultura - Media 26-10-2026 13:52

Timiș: Lansarea Catalogului expoziției 'Luminile lui Caravaggio', un omagiu al MNArT adus maestrului șevaletului universal

Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) omagiază memoria maestrului șevaletului universal, italianul Michelangelo Merisi da Caravaggio, și anunță lansarea oficială a catalogului expoziției 'Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană', găzduite de MNArT în perioada noiembrie 2024 - martie 2025.

Cultura - Media 26-10-2026 12:17

Federația 'CulturMedia' cere ministrului Ioana Ciocan negocieri urgente și grile salariale echitabile

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' solicită ministrului Culturii, Ioana Ciocan, să convoace de urgență organizațiile sindicale reprezentative și să își asume, în negocierile cu Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, o propunere de salarizare care să elimine inechitățile dintre profesiile și instituțiile cult

Cultura - Media 26-10-2026 10:22

Ziua Mondială a Baletului: Ora de studii a balerinilor Operei Naționale București - deschisă publicului, joi

Baletul Operei Naționale București organizează joi, de la ora 10:00, pentru prima dată în istoria sa, o oră de studii deschisă publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Baletului (World Ballet Day), informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES. Evenimentul se desfășoară pe scena mare a Operei, iar publicul are ocazia unică de a-l urmări

Cultura - Media 26-10-2026 10:10

Pianul Bosendorfer Imperial de la Sala Radio va fi recondiționat pentru concertul 'Viena x Gershwin' din 28 noiembrie

Pianul Bosendorfer Imperial de la Sala Radio, cel mai mare model de concert din România, va fi supus unei revizii tehnice complete și unei recondiționări integrale a mecanicii pentru concertul 'Viena x Gershwin' din 28 noiembrie, informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES. Bosendorfer Imperial 290 este unul dintre cele mai mari mode

Cultura - Media 26-10-2026 09:04

Bihor: Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest la Oradea, cu circa 30.000 de volume

Salonul de Carte Bookfest va fi găzduit în premieră de municipiul Oradea, în perioada 5-8 noiembrie, la Sinagoga Neologă Sion, reunind edituri importante din România, mii de titluri pentru cititori de toate vârstele și numeroși autori invitați. Potrivit organizatorilor, accesul publicului va fi gratuit pe parcursul celo