Timiș: Șahul, între sport, știință și risc - volum lansat de maestrul internațional Ranko Szuhanek
Factorul uman decide de multe ori, alegând varianta optimă într-o situație, dar poate determina și dezastre, atât în viața personală cât și în diverse domenii, de la aviație și economie până la tabla de șah, a declarat joi, pentru AGERPRES, Ranko Szuhanek, doctor în științe economice și maestru internațional de șah, la lansarea volumului 'The Risk Assessment in Chess - Analiza riscului în șah'.
Cartea este construită în jurul procesului decizional din șah și face legătura între acest domeniu și concepte din matematică, statistică, economie, psihologie și managementul riscului.
Născut la Timișoara și stabilit în Serbia, după absolvirea Universității Politehnica din Timișoara, Szuhanek subliniază că riscurile în șah pot fi majore, pornind de la o deschidere pe tabla de joc neconformă cu ceea ce recomandă experiența, astfel încât un novice poate bate un campion, din câteva mutări.
'Există dezastrele din deschidere, apoi trecând prin gambituri, procedee speciale, care astăzi au prins foarte mult, atât la jucătorii mai puțini consacrați, cât și la mari maeștri. Se joacă mai ales în concursurile de blitz și de șah rapid. Trecem apoi prin noutățile teoretice, prin variantele rare și tot felul de surprize pe care le întâlnim, fiindcă foarte mulți jucători, tocmai cu aportul computerului vezi cum joacă adversarul și încerci, cât de cât să-l surprinzi, să nu joci liniile bătătorite pe care acesta le pregătește de ani de zile. Jucători erudiți și foști campioni mondiali au pierdut și titlul de campion mondial într-o partidă care nu anunța, la prima vedere, absolut nimic. De aici se poate vedea și cuantifica riscul la care suntem supuși cu toții, jucători de top mondial, mari maeștri, campioni mondiali', a detaliat Ranko Szuhanek.
Membru al Clubului de Șah Medicina al Universității de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara, maestrul internațional în șah recomandă practicarea acestui sport al minții de la vârste cât mai fragede, pentru că șahul disciplinează, este modelator de caractere.
'Șahul este artă, sport, știință. Este printre factorii majori care definesc o personalitate. Eu joc șah de la patru ani. Am jucat pe toate continentele, în afară de Australia. Șahul este un modelator de caractere. Este adevărat, în ziua de azi omul nu mai poate învinge computerul în fața tablei de șah. Șahul nu are feeling, nu obosește niciodată, joacă aceeași partidă de la început la sfârșit, cu zero greșeli. Dacă două computere ar juca între ele o partidă de șah, în cel mai surprinzător caz meciul s-ar termina cu remiză, pentru că niciunul nu ar greși', a explicat Szuhanek.
Volumul lansat joi de Ranko Szuhanek este un mix între teza sa de doctorat, 'Analiza riscului în sistemul sanitar' și matricea matematică pe care a inventat-o. Toate aceste elemente de matematică, statistică, psihologie, economie etc au fost combinate cu șahul, finalizându-se cu cartea distribuită, până acum, în 50 de țări.
'Mi-a venit ideea să cuantific aceste riscuri (din sistemul sanitar românesc - n.r.) și astfel s-a născut o matrice matematică pe care am inventat-o și care funcționează, de altfel, nu numai în sistemul de sănătate al unei mari clinici sau chiar al unei țări și cu rezultate bune am aplicat această matrice în sistemele bancare, de rate, de leasing, chiar sistemele industriale. Matricea aceasta funcționează și în viață și de aceea cartea nu se adresează exclusiv șahiștilor, fiind o carte științifico-academică șahistă', detaliază maestrul internațional al șahului.
Dincolo de plăcerea de a juca, șahul necesită și o pregătire fizică a jucătorului, pe lângă condiția psihică a acestuia, fiindcă o partidă de șah poate dura cinci ore,
'Consumul nervos, psihic al unui șahist care joacă o partidă de trei ore este echivalentă cu cinci gale de box. Când eram copil, reputatul mare maestrul român Victor Ciocîltea a decedat în Spania, la un turneu de șah, din cauza stresului, a oboselii', a punctat Radko Szuhanek.
Szuhanek deține titlul de Maestru internațional, acordat de Federația Internațională de Șah (FIDE) în 1998. A participat la competiții naționale și internaționale și a atins un rating maxim de 2.519 de puncte Elo. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de











