Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintre promisiunile sociale și ipocrizia cotidiană. O familie privilegiată, carnivoră și preocupată de lux este pusă față în față cu o familie vegană, militantă și orientată spre valori ecologice, iar situațiile tensionate devin sursa unor farse, revelații și momente de adevăr.
Distribuția îi reunește pe Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Isadora Băltățeanu, Tudor Istodor, Mihai Munteniță, Denis Hanganu și Ciprian Nicula.
'Tache, Ianke și Cadâr' va putea fi văzut pe 29 august, de la ora 19:00. Spectacolul aduce în prim-plan povestea celor trei prieteni negustori și abordează cu subtilitate teme precum rasa, credința, religia și identitatea individuală sau de grup. Montarea reamintește că diferențele nu trebuie să devină motive de disensiune și că buna înțelegere se poate construi prin acceptarea a ceea ce ne definește și ne diferențiază.
'Gaițele', una dintre comediile valoroase ale dramaturgiei românești interbelice, este programat pe 30 august, de la ora 19:00, la sala 'Ion Caramitru'.
În regia lui Gelu Colceag, spectacolul reunește nume importante ale scenei românești, printre care Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virginia Rogin și Adriana Trandafir, care dau viață unor personaje memorabile într-o montare dinamică, plină de umor negru și ironie.
Dramaturgul Al. Kirițescu creionează un portret savuros al micii burghezii. Apropiată de comedia caragialiană prin virulența satirică și valoarea literară, piesa 'Gaițele' reflectă atitudinea critică a autorului față de societatea vremii sale.
Biletele sunt disponibile pe https://proticket.ro și pe https://fanteatru.ro. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu,, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate
Festivalul Internațional 'Meridian', în perioada 2 - 8 noiembrie; se deschide luni, la Opera Națională București, cu concertul multimedia 'Vortex'
Concertul multimedia 'Vortex', construit în jurul ideii de vertij muzical repetitiv, ce alternează sonorități transparente cu mecanisme ludice și cu 'mașinării' viscerale, deschide, luni, la Opera Națională București, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional 'Meridian', organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar - premieră, duminică, la Teatrul Masca
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, va fi prezentat în premieră duminică, de la ora 19:00, la Teatrul Masca. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, spectacolul va putea fi urmărit și sâmbătă, de la ora 19:00, în avanpremieră. Euro
Sibiu: Muzeul ASTRA promovează ceramica de Horezu la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural de la Paris
Muzeul ASTRA din Sibiu promovează meșteșugul ceramicii de Horezu la cea de-a 31-a ediție a Salonului Internațional al Patrimoniului Cultural, organizată de vineri până sâmbătă, la Carrousel du Louvre din Paris.
Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuși - vineri, la Muzeul Național de Artă
Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși are loc vineri, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', evenimentul își propune să răspundă la o serie de întrebări: Cum devine un artist un simbol național? C
Concertul 'Lord of the Strings' deschide, vineri, Festivalul SoNoRo
Concertul 'Lord of the Strings' deschide vineri, la Sufrageria Regală de la Muzeul Național de Artă al României, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului SoNoRo. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de organizatori, ediția XXI-a a Festivalului SoNoRo, 30 octombrie - 15 noiembrie, pornește de la universul artistic al lui Richard
Sector 1: Primăria inaugurează o bibliotecă în aer liber, vineri, pe esplanada de la Piața Matache
Primăria Sectorului 1 inaugurează, vineri, o bibliotecă în aer liber, pe esplanada de la Piața Matache, proiectul fiind al Asociației People United. 'La Matache, cărțile își găsesc cititori, iar cititorii își găsesc cărți! Pe 30 octombrie, de la ora 15:00, inaugurăm o bibliotecă în aer liber, un proiect al Asociație














