Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
'Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural ProEtnica va reuni la Sighișoara reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute în România. Ediția din acest an este una jubiliară: sărbătorim 25 de ani de la prima ediție a festivalului, organizată în anul 2001. ProEtnica pornește de la convingerea că protecția minorităților naționale reprezintă un factor esențial pentru pacea interetnică și pentru stabilitatea unei societăți democratice și pluraliste', a anunțat, joi, președintele Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara (ibz), Volker Reiter, organizatorul evenimentului, pe Facebook.
Festivalul este organizat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara (ibz), în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, principalul partener al proiectului, se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub patronajul ambasadoarei Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger.
'Festivalul oferă minorităților naționale un spațiu amplu de exprimare culturală și creează cadrul necesar dialogului dintre acestea și populația majoritară. Scopul central al Festivalului ProEtnica este de a contribui la consolidarea păcii interetnice într-o societate democratică și pluralistă, pornind de la premisa că protecția minorităților naționale reprezintă un factor esențial de stabilitate. În acest sens, manifestarea promovează drepturile și expresia culturală a minorităților, creând un cadru amplu pentru dialogul intercultural, inclusiv între minorități și populația majoritară', a menționat organizatorul.
Totodată, potrivit lui Reiter, un rol esențial în conceperea și realizarea festivalului le revine organizațiilor minorităților naționale participante, care aduc o contribuție decisivă prin resursele organizatorice, artistice și logistice mobilizate.
'Timp de cinci zile, în fiecare după-amiază, scena din Piața Cetății va găzdui un amplu program artistic susținut de reprezentanții comunităților etnice din întreaga țară. Muzica, dansurile, costumele tradiționale și diversitatea expresiilor culturale vor transforma centrul istoric al Sighișoarei, sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, într-un spațiu viu al întâlnirii și al dialogului. De asemenea, organizațiile minorităților naționale vor fi prezente cu standuri de prezentare, unde vizitatorii vor putea descoperi tradițiile, cultura, publicațiile și activitatea comunităților și vor putea intra în dialog direct cu reprezentanții acestora', se arată în postare.
Programul din acest an va fi completat de expoziții și standuri de carte, prelegeri, conferințe și dezbateri organizate sub genericul 'Agora dialogului intercultural', precum și de mese rotunde dedicate literaturii și culturii minorităților în cadrul 'Salonului Literar'.
În contextul pregătirilor pentru ediția aniversară, a fost realizată deja macheta grafică a afișului ProEtnica 2026, după concepția lui Mihai Szabo, compoziția reprezentând simbolic cele 20 de minorități naționale și pune în valoare cadrul pitoresc al municipiului Sighișoara.
'În forma sa finală, afișul va include însemnele celor două patronaje și siglele partenerilor, susținătorilor, sponsorilor și partenerilor media. Evenimentul beneficiază de sprijinul Municipiului Sighișoara, al Agenției Naționale pentru Romi și al Centrului Național de Cultură a Romilor - Romano Kher, fiind sponsorizat de companiile Hochland și Global Safety Textiles', a arătat Volker Reiter.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media tradițional al Festivalului Intercultural ProEtnica. AGERPRES / (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ICR: Ziua Europeană a Limbilor, marcată prin evenimente organizate în 13 orașe din lume
Institutul Cultural Român marchează Ziua Europeană a Limbilor printr-o serie de evenimente desfășurate, în perioada 24 septembrie - 15 octombrie, în 13 orașe din lume - București, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varșovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena și Belgrad. Organizate în cadrul clusterelor EUNIC, în p
Festivalul Orizont Sonor - la a treia ediție; participă artiști din Franța, Austria și Italia
Cea de-a treia ediție a festivalului Orizont Sonor se desfășoară pe 24 și 25 septembrie, la București, la eveniment fiind prezenți invitați din Franța, Austria și Italia. ''Cea de-a treia ediție a Festivalului Orizont Sonor transformă Echoes Haus (Strada Dianei nr. 11) într-un epicentru al inovației acustice și al teatrului radiofonic. Organizat
Cluj: Marele premiu Jazz in the Park Competition 2026, câștigat de o trupă din Marea Britanie
Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câștigat de formația 'Creature.', o trupă din Marea Britanie, pe parcursul celor trei zile de festival 12 trupe finaliste performând în fața unui public de peste 60.000 de persoane. 'Trei zile de muzică în care peste 60.000 de oameni au umplut
Buzău: 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie din secolul al XX-lea, donate Muzeului Județean
Muzeul Județean Buzău și-a îmbogățit patrimoniul etnografic cu o colecție formată din 31 de obiecte de dulgherie și tâmplărie datând din secolul al XX-lea, aflate într-o stare excelentă de conservare, care permit specialiștilor să reconstruiască aproape întregul proces de lucru al meșteșugarilor din perioada respectivă.
Festivalul Strada de C'Arte, la ediție aniversară: Un maraton de aproape 30 de evenimente
Festivalul 'Strada de C'Arte', ajuns la cea de-a XV-a ediție, include în acest an lansări de carte, întâlniri cu scriitori, dezbateri, expoziții, concerte, spectacole de teatru și film, lecturi publice, ateliere și tururi ghidate. Festivalul din acest an reprezintă un adevărat 'maraton', cu aproape 30 de e
Sud-coreeanul Jeongwoo Lee, marele câștigător al Concursului Internațional George Enescu 2026
Pianistul sud-coreean Jeongwoo Lee, în vârstă de 18 ani, a câștigat premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2026, precum și alte cinci premii speciale, în urma finalei desfășurate sâmbătă, la Ateneul Român. Pe lângă Premiul I, Jeongwoo Lee a obținut cinci premii speciale: Premiul 'Radu
Iași: Mii de persoane, la Gala în aer liber a Operei Naționale din Iași
Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă seara, în Parcul Teatrului din Iași, la cea de-a XV-a ediție a Galei 'Magia serii în sunet și lumină', organizată de Opera Națională Română din Iași (ONRI). Spectatorii au putut urmări gratuit un program susținut de Orchestra, Corul și Baletul ONRI, alături de soliștii instituț
A 31-a ediție a Bacău Fest Monodrame a fost deschisă sâmbătă, la Teatrul 'Bacovia', cu premiera spectacolului 'Iorgu'
Spectacole aflate în competiție, recitaluri extraordinare, spectacole invitate, lecturi performative, întâlniri și evenimente dedicate noilor generații de artiști sunt programate până pe 27 septembrie, la cea de-a 31-a ediție a Festivalului Bacău Fest Monodrame, organizat de Teatrul Municipal 'Bacovia'. Festivalul s-a deschis s&
Brâul Maicii Domnului - adus la Biserica 'Sf. Ilie' - Ghencea din București în perioada 30 septembrie - 4 octombrie
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Biserica 'Sfântul Ilie' - Ghencea din București. Credincioșii se vor putea închina zilnic, între orele 8:00 și 22:00, atât la Cinstitul Brâu, cât
Alba: Întâlnire intereparhială a tinerilor greco-catolici, la Blaj, cu tema 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'
Tineri greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla sunt așteptați sâmbătă, la Blaj, la un eveniment care va avea ca temă 'Schimbă lumea începând cu inima ta!'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Întâlnirea intereparhială a Tinerilor 'își propune s
Giurgiu: Biblioteca Județeană a dat startul Zilelor Europene ale Patrimoniului
Municipiul Giurgiu va găzdui, timp de trei zile, o suită de peste 40 de evenimente ce cuprind lansări de carte, expoziții, întâlniri cu scriitori și actori, târguri de carte, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. 'La a patra ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului la Giurgiu ne așteaptă o mare suită de a
Iași: Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice, în perioada 18 - 20 septembrie
Flașnetari din țară și străinătate se află în această perioadă la Palatul Culturii din Iași pentru a participa la Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice - FIMM 15, eveniment organizat, în perioada 18 - 20 septembrie, de Muzeul Științei și Tehnicii 'Ștefan Procopiu', din cadrul Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași.
Iași: Gală grandioasă în Parcul Operei - 'Magia serii în sunet și lumină'
Esplanada Operei Naționale Române din Iași (ONRI) va găzdui sâmbătă, de la ora 20:00, o grandioasă gală, 'Magia serii în sunet și lumină', eveniment ajuns la cea de-a XV-a ediție. Tradiționalul spectacol anual organizat de Opera din Iași în prima lună a noii stagiuni, care atrage mii de spectatori, va oferi, con
Licitație de artă contemporană - la Artmark, pe 23 septembrie
Licitația 'Collecting Now', care reunește o selecție-eveniment de artă contemporană, creații rare ale suprarealismului, lucrări care provoacă noi interpretări sau au fost prezentate recent în expoziții importante, este programată în data de 23 septembrie, de la ora 19:00, anunță Artmark. Potrivit unui comunicat transmis vin
Bistrița-Năsăud: Poetul George Coșbuc, omagiat la 160 de ani de la naștere printr-o expoziție foto-documentară, la Arhive
Serviciul Județean al Arhivelor Bistrița-Năsăud marchează împlinirea a 160 de ani de la nașterea lui George Coșbuc (20 septembrie 1866 - 9 mai 1918) printr-o expoziție foto-documentară menită să redea toate aspectele vieții poetului și ale familiei sale. Vernisajul expoziției este programat pentru luni, 21 septembrie, de la ora 11:30.













