Amfiteatrul în aer liber al TNB se redeschide cu un concert susținut de Mădălina Pavăl Orchestra
Amfiteatrul în aer liber al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București se redeschide marți cu un concert susținut de Mădălina Pavăl Orchestra, de la ora 21:00, informează site-ul tnb.ro.
Potrivit sursei citate, noua stagiune estivală de la TNB propune concerte și spectacole de teatru variate în cadrul programului 'Nopți de vară, sus, pe teatru'.
Programul de anul acesta reunește artiști care au dorit să se reîntoarcă la farmecul serilor petrecute sub cerul liber - de la Mădălina Pavăl Orchestra, la Ada Milea, Luiza Zan sau Oana Pellea și Lari Giorgescu în 'Micul prinț', dar și nume care vor păși pentru prima dată pe scena amfiteatrului.
Publicul se va mai putea bucura de întâlniri cu trupa Taxi și Mihail și descoperi și propuneri neconvenționale, cum este adaptarea modernă a tragediei shakespeariene în 'Othello Hip Hop' sau îndrăgitul spectacol '(D)efectul Placebo', care revine într-o formulă nouă în spațiul pe care l-a inaugurat în 2019.
Programul Amfiteatrului TNB poate fi accesat pe tnb.ro și pe bilet.ro. Proiectul este propus de Asociația Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București.
Dacă vor fi condiții meteo nefavorabile se vor aplica următoarele reguli: dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol și timpul de montare permite acest lucru, reprezentația se mută într-una dintre sălile teatrului, iar dacă acest lucru nu este posibil se restituie banii pe bilete; dacă ploaia începe în timpul reprezentației, spectacolul se suspendă, nefiind posibilă rambursarea costului biletului, precizează organizatorii. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alexandru Andrieș începe turneul național 'Ultimul dans', la Galați
Alexandru Andrieș dă startul turneului național 'Ultimul dans' joi, la Teatrul Național 'Nae Leonard' din Galați. Potrivit site-ului eventim.ro, 'Ultimul dans' este un turneu despre muzică, memorie, prietenie și poveștile care rămân cu noi, construit în jurul cântecelor care au însoțit generații
Zilele Industriei Filmului Românesc #6, pe 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului din Capitală
A șasea ediție a Zilelor Industriei Filmului Românesc, eveniment dedicat tuturor celor implicați în cinematografia autohtonă, de la cineaști multipremiați la debutanți, de la autorități locale și centrale până la ambasadorii unor țări cu tradiție în coproducția de filme cu România, va avea loc pe 1 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema Muzeul Ță
Opera 'Tannhauser' de Richard Wagner, deschide noua stagiune de la Opera Națională București
Opera 'Tannhauser' de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil, va fi prezentată în premieră la Opera Națională București, pe 1 și 3 octombrie, în deschiderea stagiunii 2026 - 2027. Noua producție a Operei Naționale București îl aduce la conducerea muzicală pe maestrul Cristian Mandeal, una dintre person
Turnul TVR - iluminat în roz joi, ca simbol al solidarității în lupta împotriva cancerului de sân
Turnul TVR va fi iluminat în roz joi, începând cu ora 19:00, ca simbol al solidarității în lupta împotriva cancerului de sân, momentul putând fi urmărit în direct la Telejurnalul Televiziunii Publice. Potrivit unui comunicat al Televiziunii Publice, transmis AGERPRES, acțiunea are loc în ca
Expoziția colectivă de artă 'Emoții' - la Muzeul Țăranului Român
Expoziția colectivă de artă 'Emoții', organizată în cadrul Salonului de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici din București, se va deschide joi la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziția reunește 35 de artiști, membri ai asociației, și prezintă 60 de lucrări realizate în tehnici diverse, de l
Mureș: Proiecție eveniment pentru comunitatea surzilor la Festivalul Internațional SIMFEST
Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, care se desfășoară la Târgu Mureș, a organizat o proiecție cinematografică specială, dedicată comunității persoanelor surde. 'Evenimentul, găzduit de Centrul Cultural 'Mihai Eminescu' din Târgu Mureș, a adus în prim-plan lungmetra
VIDEO Maestrul Cristian Mandeal, despre opera 'Tannhäuser': O operă de Wagner este într-adevăr un challenge
Opera Națională București (ONB) deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei 'Tannhäuser' de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil și cu scenografia semnată de Dragoș Buhagiar. Sub conducerea muzicală a maestrului Cristian Mandeal, primele reprezentații vor avea loc joi și sâmbătă, de la ora 18:00.
Constanța: Cazinoul, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026 din Spania
Cazinoul din Constanța este finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania, au informat, miercuri, reprezentanții instituției de cultură. Potrivit unui comunicat de presă, Muzeul Cazinoului din Constanța a ajuns în finala European Museum Academy Awards 2026, instituție europeană dedicată dezvolt
Mureș: Turneul Filarmonicii din Târgu Mureș la Budapesta unește muzica, diplomația și afacerile
Concertul extraordinar al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, din data de 11 noiembrie, de la prestigioasa Academie de Muzică 'Liszt Ferenc' din Budapesta, va fi evenimentul central al unui amplu program de diplomație culturală și economică menit să promoveze județul Mureș în Ungaria. Organizatorii evenimentului de la Budapes
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Spectacolul 'Wicked the Musical' - 7 reprezentații la București, în perioada 31 martie - 4 aprilie 2027
Spectacolul 'Wicked the Musical' va putea fi văzut, în premieră în România, în perioada 31 martie - 4 aprilie 2027, la Romexpo Pavilionul Central. Potrivit unui comunicat eventim.ro transmis, miercuri, AGERPRES, musicalul, care a cucerit peste 65 de milioane de spectatori din &icir
Vâlcea: Povestea pâinii în epoca regatului dac, prezentată în expoziție la Muzeul Județean
Pasionații de istorie și nu numai sunt invitați la Muzeul Județean 'Aurelian Sacerdoțeanu' Vâlcea să descopere cum se producea pâinea pe vremea dacilor, în cadrul unei expoziții temporare realizată în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Intitulată 'Miros de p&a
Patriarhul Daniel: Academicianul Ionel Haiduc - o personalitate luminoasă a științei și culturii românești
Patriarhul BOR, Daniel, a transmis un mesaj de condoleanțe, miercuri, la trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Române Ionel Haiduc, despre care subliniază că a fost 'o personalitate luminoasă a științei ș
Dezbateri, lansări de carte, muzică live la a XV-a ediție a Festivalului Strada de C'Arte
Dezbateri, lansări de carte, muzică live, reprezentații cu foc și cai, tururi în limba română și engleză au avut loc la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Strada de C'Arte organizat de Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, în perioada 23 - 27 septembri
BIBLIOTECA AZI/Bistrița-Năsăud: Bibliobusul, salvarea bibliotecilor rurale? Se impune un program național, crede managerul Bibliotecii Județene
Zilele în care bibliobusul Bibliotecii Județene 'George Coșbuc' Bistrița-Năsăud ajunge în mijlocul copiilor și al cadrelor didactice din comunele și satele mai îndepărtate ale județului sunt unele de sărbătoare. Este al nouălea an în care acest minibus achiziționat de Consiliul Județean, la solicitarea conducerii Bibliotecii Județene, aduce ca













