Brașov: Expoziție cu lucrări realizate de femei și una dedicată ''tovarășelor'' din comunism, la Muzeul de Artă
Două expoziții - una a grupului ''Aproximativ 28'', format în exclusivitate din femei, și una intitulată ''Tovarășele sau emanciparea prin muncă. Femeia în arta oficială din România comunistă 1948-1989'', pot fi văzute de public la Muzeul de Artă Brașov, până în luna septembrie.
Conducerea instituției muzeale a anunțat, luni, că organizează o nouă expoziție în cadrul programului Window Art, intitulată ''artverbe'', care aduce în atenția publicului grupul de artiste ''Aproximativ 28''.
Conform sursei citate, grupul ''Aproximativ 28'' a fost înființat ''cu scopul de a propune viziuni autentice asupra universului feminin și de a aborda teme precum discursul de gen, raporturile de putere și negocierea permanentă dintre identitatea personală și cea artistică''.
''Practica artistică a colectivului se dezvoltă prin intervenții site-specific realizate în medii diverse, de la performance și instalație, la fotografie și textile experimentale. Pornind de la proverbe românești, zicale și pilde consacrate în uzul cotidian, lucrările textuale reunite sub titlul 'artverbe' fac parte dintr-o serie amplă de intervenții site-specific. Acestea funcționează atât ca lucrări autonome, cât și ca elemente integrate în performance-uri. Prin deplasarea accentului asupra formei feminine a cuvântului artist - utilizat, de regulă, în sens generic - și inserarea acesteia în structura unor expresii bine cunoscute, grupul 'Aproximativ 28' explorează complexitatea statutului femeii artist în societatea românească'', se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
Fondat la București în 2002, colectivul este alcătuit din Ana Bănică, Cuzina, Alina Paina, Oana Marinică, Mihaela Moldovan, Alina Șerban și Dora Tishmann.
Expoziția ''artverbe'' poate fi admirată pe fațada Muzeului de Artă Brașov, până în luna septembrie.
Prin programul Window Art, Muzeul de Artă Brașov aduce arta contemporană în spațiul public și o face accesibilă unui public cât mai larg, integrând-o în viața cotidiană a orașului și, în același timp, își asumă rolul de a promova o perspectivă echilibrată asupra istoriei și practicilor artistice contemporane, oferind vizibilitate artiștilor.
În ce privește expoziția ''Tovarășele sau emanciparea prin muncă. Femeia în arta oficială din România comunistă 1948-1989'', curatoriată de dr. Monica Enache, aceasta reunește lucrări din colecțiile Muzeului de Artă din Brașov, Muzeului Național de Artă al României, Complexului Muzeal Național ''Moldova'' din Iași și Muzeului Național de Artă Timișoara și își propune să readucă în atenție ''un patrimoniu artistic important, dar controversat, al artei create și promovate în timpul regimului comunist''.
''Expoziția propune o lectură actuală a unui patrimoniu adesea redus la rolul său propagandistic, invitând publicul să redescopere nu doar imaginile oficiale ale comunismului, ci și tensiunile sociale, culturale și de gen pe care acestea le ascund. Selecția de lucrări propune o analiză critică a modului în care imaginea femeii a fost construită, instrumentalizată și reinterpretată în discursul oficial al regimului comunist din România, precum și felul în care această reprezentare s-a reflectat în artele plastice'', a transmis conducerea instituției muzeale.
Expoziția pornește de la cercetarea ''Eroinele muncii. Evoluția viziunii oficiale despre femeie în societatea comunistă și avatarurile acesteia în artă'', realizată de dr. Monica Enache în cadrul proiectului ''Muzeul virtual al artei sub comunism. Perspective asupra unui patrimoniu controversat'' și publicată în 2025.
Vernisajul expoziției va avea loc în 31 iulie, la sediul muzeului. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.muzeulartabv.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Faza finală a concursului 'Prietenii cărții braille'; ediția din acest an - dedicată lui Brâncuși
Asociația Nevăzătorilor din România organizează sâmbătă faza finală a concursului național 'Prietenii cărții braille', ediția din acest an fiind dedicată vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concursul 'Prietenii cărții braille' reprezintă o invitație la lectură,
Întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile - sâmbătă, la Galeria Madrigal
Galeria Madrigal invită publicul sâmbătă la evenimentul 'Offline la Madrigal', o întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, evenimentul, programat în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Casa Madrigal, propune o alternativă la timpul petrecut î
VIDEO Profesorul De Baets: Adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze, să-l apere
Profesorul emerit Antoon De Baets de la Universitatea din Groningen a primit vineri seară, la Palatul Elisabeta, Premiul Cantemir, prilej cu care a afirmat că adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere. Distincția a fost acordată în cadrul unui eveniment găzduit de Principele Radu, dedicat celui de-al IX-l
Mureș: Șapte personalități, între care artiști și sportivi de talie mondială, au primit distincția 'Pro Urbe'
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul Culturii. Înt
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate
Festivalul Internațional 'Meridian', în perioada 2 - 8 noiembrie; se deschide luni, la Opera Națională București, cu concertul multimedia 'Vortex'
Concertul multimedia 'Vortex', construit în jurul ideii de vertij muzical repetitiv, ce alternează sonorități transparente cu mecanisme ludice și cu 'mașinării' viscerale, deschide, luni, la Opera Națională București, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional 'Meridian', organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar - premieră, duminică, la Teatrul Masca
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, va fi prezentat în premieră duminică, de la ora 19:00, la Teatrul Masca. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, spectacolul va putea fi urmărit și sâmbătă, de la ora 19:00, în avanpremieră. Euro














