logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vâlcea: Monumentul domnitorului Barbu Știrbei din Parcul Zăvoi, inaugurat oficial după un secol

Image

Una dintre cele mai importante creații monumentale din Râmnicu Vâlcea, statuia dedicată domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei din Parcul Zăvoi, a fost recondiționată și va beneficia marți de o inaugurare oficială după mai bine de un secol de la realizarea ei, au anunțat autoritățile orașului.

Ridicat în 1920 de sculptorul Constantin Gh. Mihăilescu la intrarea în Zăvoi, în semn de recunoștință a comunității vâlcene de la acea vreme față de domnitorul care a transformat în parc public locul unde s-a intonat pentru prima dată într-un cadru oficial actual imn al României, monumentul ajunsese în ultimii ani într-o stare avansată de degradare, fiind acoperit de licheni și cu părți din el distruse de intemperii.

Restaurarea statuii a început în această primăvară, cu sprijin financiar din partea Clubului Rotary Râmnicu Vâlcea și sub coordonarea restauratorului Mihai Iancovescu Rudeanu, în baza unui proiect avizat de Ministerul Culturii și cu respectarea tuturor procedurilor legale aplicabile monumentelor de for public și patrimoniului construit, potrivit directorului Direcției pentru Cultură Vâlcea, Florin Epure.

'Ridicat în primele decenii ale secolului trecut, monumentul a traversat două războaie mondiale, schimbări politice și perioade în care patrimoniul istoric nu a reprezentat o prioritate. Potrivit documentelor istorice, după instaurarea regimului comunist au existat chiar tentative de distrugere a monumentului, însă construcția din piatră și marmură a rezistat. În schimb, timpul și factorii naturali au produs degradări importante. Documentația tehnică realizată de restauratorul Mihai Iancovescu Rudeanu, specialist în restaurarea pietrei, ceramicii și stucaturii, a evidențiat o serie de probleme majore care puneau în pericol conservarea ansamblului, de la atac biologic produs de mușchi și licheni, depuneri consistente de cruste negre rezultate din poluarea atmosferică și până la fisuri și desprinderi ale elementelor sculpturale, pierderi de material și intervenții vechi executate cu mortare incompatibile', a precizat, pentru AGERPRES, directorul instituției de cultură județene.

Epure a adăugat că această nouă dezvelire a monumentului reprezintă nu doar finalizarea unei lucrări de conservare, ci și o îndreptare a unei nedreptăți istorice, întrucât el nu a fost inaugurat oficial niciodată, iar artistul care l-a realizat nu a primit recunoașterea pe care o merita pentru munca lui.

'Născut la Berești, județul Suceava, Constantin Gheorghe Mihăilescu a studiat sculptura la Academia de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea renumitului profesor Wladimir C. Hegel. Lipsa posibilităților materiale l-a determinat să accepte, în anul 1905, un post de profesor de desen și caligrafie la Râmnicu Vâlcea, unde avea să rămână până la sfârșitul vieții. Deși a fost profesor, Mihăilescu nu și-a abandonat niciodată vocația artistică. Dimpotrivă, orașul Râmnicu Vâlcea a devenit atelierul său în aer liber. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără, pe lângă acest monument al Domnitorului Barbu Știrbei din Parcul Zăvoi, bustul lui Constantin Brâncoveanu (amplasat în fața clădirii Primăriei Râmnicu Vâlcea - n.r.), bustul lui Costache Negri, precum și numeroase lucrări de atelier, premiate la expoziții naționale, între care 'Din pribegie', 'Ciobănașul', 'Duioșie', 'Surâs inocent', 'Viitorul' și 'Joc de copil'. Profesorii vremii îl descriau drept un om modest, energic și pasionat, care își încuraja permanent elevii și pentru care sculptura reprezenta mai mult decât o profesie, era o misiune culturală. Din păcate, artistul s-a stins din viață în 1928, la numai 47 de ani, fără să se bucure pe deplin de recunoașterea valorii operei sale', a mai spus Florin Epure.

Monumentul dedicat lui Barbu Știrbei, clasat ca obiectiv istoric de importanță județeană, este de fapt un ansamblu alegoric în care bustul domnitorului, înfățișat în ținută militară și înnobilat simbolic de ramura de laur a victoriei, este integrat într-o compoziție în care o figură masculină luptă pentru eliberarea unei tinere femei ce se desprinde din stâncă - simbol al libertății și renașterii naționale.

Ceremonia de dezvelire a monumentului recondiționat va avea loc în Parcul Zăvoi marți, începând cu ora 11:00, în prezența autorităților locale, a membrilor Clubului Rotary Râmnicu Vâlcea și a artistului restaurator și va cuprinde și o expoziție cu câteva lucrări ale artistului Constantin Gh. Mihăilescu aflate în colecția Secției de Artă a Muzeului Județean Vâlcea. AGERPRES/(AS - redactor: Ramona Dincă, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea/Facebook.com

Afisari: 6974

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 05-10-2026 16:58

REPORTAJ/Mureș: SIMFEST 2026 a transformat Târgu Mureșul într-o capitală a filmului și dialogului cultural

Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția a 23-a, care s-a desfășurat la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, și-a reconfirmat statutul de punte culturală între jurnalism de televiziune, cinematograf, fotojurnalism, pictură și activitate scriitoricească. Marele Premiu al ediției din 2026 a fost a

Cultura - Media 05-10-2026 16:34

Covasna: Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, expuse la Sfântu Gheorghe

Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, printre care Constantin Brâncuși, Picasso, Dali, Chagall, Henri Matisse, Klimt, Renoir, Rodin și Modigliani, vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției 'Marii artiști din epoca lui Brâncuși', care va fi vernisată sâmbătă, 10 octombrie, la Centrul de Cultură 

Cultura - Media 05-10-2026 16:09

Constanța: 22 de tineri interpreți din diverse zone etnofolclorice ale țării, la Festivalul 'Dan Moisescu'

Peste 20 de tineri interpreți, din diferite zone etnofolclorice, vor participa la o nouă ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc 'Dan Moisescu', care se va desfășura pe 7 și 8 octombrie, la Constanța, au informat, luni, organizatorii. Potrivit Centrului Cultural Județean Constanța 'Teodor T.

Cultura - Media 05-10-2026 15:58

ICR: Concursul de eseuri 'Eu și România' - la cea de-a IV-a ediție

Institutul Cultural Român anunță lansarea celei de-a IV-a ediții a concursului de eseuri 'Eu și România', adresat copiilor și tinerilor români din comunitățile istorice, inclusiv din Republica Moldova, precum și din diaspora. Potrivit unui comunicat al ICR transmis luni AGERPRES, competiția se adresează copiilor și tinerilor cu v&acir

Cultura - Media 05-10-2026 14:21

Teleorman: Marele scriitor Zaharia Stancu, omagiat de Ziua Mondială a Educației

Marele scriitor Zaharia Stancu este omagiat luni, în județul Teleorman, de Ziua Mondială a Educației, cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la naștere. 'Astăzi, de Ziua Educației, cinstim memoria uneia dintre marile voci ale literaturii române: Zaharia Stancu. Născut pe 5 octombrie 1902, în județul nostru, în comuna Salcia, mar

Culte 05-10-2026 13:25

Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor

Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I

Culte 05-10-2026 13:15

Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului

Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în

Cultura - Media 05-10-2026 12:58

Iași/ Managerul Palatului Culturii: Giotto la Iași este un eveniment istoric, imposibilul făcut posibil

Giotto la Iași este imposibilul făcut posibil, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al Palatului Culturii - Complexul Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Constantin Chituță, despre una dintre cele mai importante opere ale pictorului italian, Popliticul, care ajunge pentru prima dată în România în cadrul SACRUM Iaș

Cultura - Media 05-10-2026 11:56

Bihor: Salonul Internațional fotografic ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat în Cetatea Oradea

Aproape 200 de fotografii, realizate de artiști din România și din alte opt țări, sunt expuse în cadrul Salonului Internațional ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat la Centrul pentru Cultură și Civilizația Vinului ''Millesime'' din Cetatea Oradea. Potrivit unui comunicat transmis luni de or

Cultura - Media 05-10-2026 08:36

Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere deschide a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești

Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere, în regia lui Vlad Massaci, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț, deschide luni, de la ora 19:00, Festivalul Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Emanuel Becheru, Tudor Tăbăcaru, Elena Popa, Vale

Cultura - Media 04-10-2026 19:37

Covasna: Corul 'Armonia' din Brăila, cu 155 de ani de tradiție, pe scena Festivalului Național 'George Sbârcea'

Formații corale din județele Covasna, Harghita și Brăila s-au întâlnit, în acest weekend, la Sfântu Gheorghe, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național Coral 'George Sbârcea', printre invitați numărându-se și corul 'Armonia' din Brăila, care a aniversat recent 155 de ani de existență.

Cultura - Media 04-10-2026 17:48

Iași: Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, expus la Palatul Culturii

Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, datat 1500 și aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, poate fi admirat, începând de duminică, la Iași, în cadrul 'SACRUM. Iași Art Festival'. Este pentru a doua oară în ultimii 70 de ani când piesa de patrimoniu este expusă la Iași.

Cultura - Media 04-10-2026 05:00

Premieră la TNB duminică - spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele

Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, are premiera oficială duminică, la Sala Studio a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'Livada de vișini' face parte din programul 'Teatrokosmos - Pilonul marilor spec

Cultura - Media 03-10-2026 05:24

Spectacolul 'Madrigal: Drumul Mătăsii', în premieră la București; actrița Rodica Mandache - invitat special

Spectacolul extraordinar 'Madrigal: Drumul Mătăsii', având-o ca invitat special pe actrița Rodica Mandache, va fi prezentat în premieră la București de Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, pe 3 octombrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București. Potrivi

Cultura - Media 02-10-2026 18:03

Olt: Obiecte folosite la prinderea pilonilor podului lui Constantin cel Mare, scoase din Dunăre

Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite în această săptămână în apa fluviului de arheologul scafandru Iuian Rusu și predate Muzeului Corabia, a anunțat, vineri, coordonatorul Se