Înscrierile pentru masterclass-urile Concursului Enescu - prelungite până pe 15 iulie
Organizatorii Concursului Internațional 'George Enescu' au anunțat vineri prelungirea termenului de înscriere până la 15 iulie, ora 23:59, pentru toate cele trei masterclass-uri incluse în ediția aniversară a competiției: dirijat, compoziție și interpretare instrumentală.
Desfășurate în cadrul Concursului Internațional George Enescu, masterclass-urile reprezintă o importantă componentă educațională a proiectului și oferă tinerilor artiști șansa de a lucra direct cu muzicieni de renume internațional, într-un context artistic de cel mai înalt nivel, se arată într-un comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES.
Prin prelungirea perioadei de înscriere, organizatorii își propun să ofere unui număr cât mai mare de tineri muzicieni șansa de a accesa aceste oportunități de formare și perfecționare în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase proiecte muzicale dedicate noii generații de artiști.
Pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de tineri muzicieni la programele educaționale din cadrul Concursului Internațional George Enescu, organizatorii vor acorda și o serie de burse care acoperă taxa de participare. Cei interesați pot solicita informații privind condițiile de acordare a acestora la adresa competition@artexim.ro.
Desfășurat în perioada 24-28 august, Masterclassul de dirijat și aprofundare în studiul muzicii se adresează tinerilor dirijori aflați la începutul parcursului profesional și oferă o experiență rară de lucru direct cu o orchestră profesionistă.
Sub îndrumarea dirijorului Cristian Măcelaru, director artistic al Concursului Internațional George Enescu și unul dintre cei mai apreciați muzicieni români ai momentului, participanții selectați vor avea ocazia să lucreze cu Orchestra Română de Tineret într-un program intensiv care combină studiul partiturii, tehnica dirijorală și reflecția asupra rolului muzicii în societatea contemporană.
Din totalul aplicațiilor primite vor fi selectați șase participanți activi. Pe parcursul masterclassului, aceștia vor lucra direct cu Cristian Măcelaru și cu Orchestra Română de Tineret, iar la finalul programului, trei dintre ei vor fi selectați pentru a dirija Orchestra în concertul de încheiere al masterclassului, programat în 28 august, la Ateneul Român.
Masterclassul de compoziție și aprofundare în studiul muzicii, desfășurat în perioada 24-27 august, este dedicat tinerilor creatori interesați de muzica contemporană și de explorarea unor noi perspective asupra actului componistic.
Participanții vor lucra cu trei personalități marcante ale scenei muzicale internaționale: Zygmunt Krauze, figură emblematică a muzicii contemporane europene, compozitoarea americană Sarah Kirkland Snider și compozitorul și chitaristul Steven Mackey, artist recunoscut pentru capacitatea sa de a conecta limbajele muzicale contemporane cu influențe provenite din zone stilistice diverse.
Programul se va încheia pe 27 august, ora 18:30, printr-un concert susținut în Foaierul Ateneului Român de Ansamblul Couleurs, care va interpreta lucrările dezvoltate de participanți pe parcursul sesiunilor de lucru. Evenimentul precede concertul final al secțiunii de compoziție din cadrul Concursului Internațional George Enescu, dirijat de Marin Alsop la pupitrul Orchestrei Naționale Radio.
Masterclassul de interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii constituie un cadru intensiv de perfecționare artistică și dezvoltare profesională. Doar nouă participanți activi vor fi selectați pentru această ediție. Aceștia vor beneficia de sesiuni individuale de lucru și de întâlniri dedicate aprofundării repertoriului, construcției unei identități artistice și înțelegerii contextelor culturale și istorice care influențează interpretarea muzicală.
'În muzică, cele mai importante lecții nu se învață din cărți, ci din întâlnirile care îți schimbă felul de a asculta, de a gândi și de a crea. De aceea cred atât de mult în aceste masterclassuri. Ele nu sunt simple cursuri, ci spații în care tinerii artiști pot experimenta, pot pune întrebări și își pot descoperi propria voce artistică. Dacă această prelungire a înscrierilor va însemna că încă un tânăr muzician va avea șansa unei întâlniri care îi poate influența decisiv parcursul profesional, atunci decizia noastră și-a atins scopul', a spus Cristian Măcelaru, citat în comunicat.
Concursul Internațional George Enescu 2026 se desfășoară la București în perioada 23 august - 19 septembrie și marchează cea de-a XX-a ediție a competiției.
Sub tema 'În căutarea excelenței/ In Pursuit of Excellence', evenimentul reunește tineri muzicieni din întreaga lume și continuă misiunea de a descoperi, susține și promova noile generații de artiști. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Faza finală a concursului 'Prietenii cărții braille'; ediția din acest an - dedicată lui Brâncuși
Asociația Nevăzătorilor din România organizează sâmbătă faza finală a concursului național 'Prietenii cărții braille', ediția din acest an fiind dedicată vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concursul 'Prietenii cărții braille' reprezintă o invitație la lectură,
Întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile - sâmbătă, la Galeria Madrigal
Galeria Madrigal invită publicul sâmbătă la evenimentul 'Offline la Madrigal', o întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, evenimentul, programat în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Casa Madrigal, propune o alternativă la timpul petrecut î
Profesorul De Baets: Adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze, să-l apere
Profesorul emerit Antoon De Baets de la Universitatea din Groningen a primit vineri seară, la Palatul Elisabeta, Premiul Cantemir, prilej cu care a afirmat că adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere. Distincția a fost acordată în cadrul unui eveniment găzduit de Principele Radu, dedicat celui de-al IX-l
Mureș: Șapte personalități, între care artiști și sportivi de talie mondială, au primit distincția 'Pro Urbe'
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul Culturii. Înt
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate
Festivalul Internațional 'Meridian', în perioada 2 - 8 noiembrie; se deschide luni, la Opera Națională București, cu concertul multimedia 'Vortex'
Concertul multimedia 'Vortex', construit în jurul ideii de vertij muzical repetitiv, ce alternează sonorități transparente cu mecanisme ludice și cu 'mașinării' viscerale, deschide, luni, la Opera Națională București, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional 'Meridian', organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar - premieră, duminică, la Teatrul Masca
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, va fi prezentat în premieră duminică, de la ora 19:00, la Teatrul Masca. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, spectacolul va putea fi urmărit și sâmbătă, de la ora 19:00, în avanpremieră. Euro














