VIDEO Bihor: Avram Iancu a fost comemorat la Oradea; o ceremonie militară și una religioasă - la bustul eroului național
Avram Iancu a fost comemorat miercuri, la Oradea, printr-o ceremonie militară și una religioasă care au avut loc la bustul din Piața Traian al eroului național.
Autoritățile locale, reprezentanți ai instituțiilor, un grup folcloric de copii și numeroși participanți au fost prezenți la evenimentul dedicat memoriei lui Avram Iancu, unul dintre cei mai importanți eroi ai istoriei naționale.
Un cuvânt de întâmpinare a fost adresat de președintele Societății Cultural-Patriotice 'Avram Iancu' din Oradea, generalul de brigadă în rezervă Grigore Bartoș.
Manifestările au debutat cu prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului Național al României. În continuare, un sobor de preoți din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române, coordonat de preotul Garnizoanei Oradea, Ionuț Jolța, a oficiat serviciul religios în memoria eroului național.
Prefectul Marcel Dragoș a adus un omagiu liderului revoluționar transilvănean, pe care l-a descris drept 'un simbol al demnității și emancipării românilor din Transilvania', subliniind că acesta a fost un lider și un vizionar preocupat de drepturile, educația și cultura comunității sale.
'Avram Iancu ne-a lăsat o moștenire incontestabilă: datoria de a ne prețui rădăcinile, de a promova dialogul și de a rămâne uniți în jurul valorilor noastre fundamentale', a subliniat prefectul.
La rândul său, președinte de onoare al Societății 'Avram Iancu', Constantin Sicoe, a vorbit despre responsabilitatea evocării personalității lui Avram Iancu și despre rolul acestuia în apărarea libertății moților, precum și despre puternica încărcătură simbolică pe care numele său o păstrează și astăzi în Țara Moților.
În numele societății pe care o reprezintă, acesta a reafirmat angajamentul pentru păstrarea valorilor și identității naționale, încheindu-și discursul cu îndemnul: 'Trăiască Duhul lui Iancu!'.
Generalul de brigadă în rezervă Grigore Bartoș a reamintit contribuția Ministerului Afacerilor Interne și a mai multor persoane la edificarea bustului lui Avram Iancu, monument inaugurat în anul 2022 pe care l-a descris drept un simbol al memoriei și identității naționale. Făcând referire la rolul istoric și simbolic al lui Avram Iancu, acesta a evocat idealul unității românilor și nevoia de lideri capabili să călăuzească destinul unui popor.
'Ce popor este acela care stă despărțit în două țări, când nimic nu-l mai împiedică? Prutul? Păi am avut un mareșal care a spus: 'Treceți Prutul!', pentru că eram atunci în iunie. La 28 iunie 1940 am cedat Basarabia fără să tragem un singur foc de armă. Nu se poate. Dacă nu ai conducător, dacă nu ai păstor care să îndrume turma spre destinul ei, atunci poporul se risipește', a afirmat Bartoș.
Momentul artistic al ceremoniei a fost susținut de grupul 'Moștenitorii cântecului' de la Palatul Copiilor, coordonat de Anamaria Gal. Îmbrăcați în costume populare autentice și purtând opinci, copiii au interpretat cântece patriotice.
După depunerea coroanelor și jerbelor de flori la bustul lui Avram Iancu, ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.
Ceremonia militară și cea religioasă au fost organizate de Garnizoana Oradea, la solicitarea Societății Cultural-Patriotice 'Avram Iancu' - filiala Oradea, cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Bihor, al Consiliului Județean Bihor, al Primăriei Municipiului Oradea și al structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională din municipiu. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto şi video: EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Mureș: SIMFEST 2026 a transformat Târgu Mureșul într-o capitală a filmului și dialogului cultural
Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția a 23-a, care s-a desfășurat la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, și-a reconfirmat statutul de punte culturală între jurnalism de televiziune, cinematograf, fotojurnalism, pictură și activitate scriitoricească. Marele Premiu al ediției din 2026 a fost a
Covasna: Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, expuse la Sfântu Gheorghe
Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, printre care Constantin Brâncuși, Picasso, Dali, Chagall, Henri Matisse, Klimt, Renoir, Rodin și Modigliani, vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției 'Marii artiști din epoca lui Brâncuși', care va fi vernisată sâmbătă, 10 octombrie, la Centrul de Cultură
Constanța: 22 de tineri interpreți din diverse zone etnofolclorice ale țării, la Festivalul 'Dan Moisescu'
Peste 20 de tineri interpreți, din diferite zone etnofolclorice, vor participa la o nouă ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc 'Dan Moisescu', care se va desfășura pe 7 și 8 octombrie, la Constanța, au informat, luni, organizatorii. Potrivit Centrului Cultural Județean Constanța 'Teodor T.
ICR: Concursul de eseuri 'Eu și România' - la cea de-a IV-a ediție
Institutul Cultural Român anunță lansarea celei de-a IV-a ediții a concursului de eseuri 'Eu și România', adresat copiilor și tinerilor români din comunitățile istorice, inclusiv din Republica Moldova, precum și din diaspora. Potrivit unui comunicat al ICR transmis luni AGERPRES, competiția se adresează copiilor și tinerilor cu v&acir
Teleorman: Marele scriitor Zaharia Stancu, omagiat de Ziua Mondială a Educației
Marele scriitor Zaharia Stancu este omagiat luni, în județul Teleorman, de Ziua Mondială a Educației, cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la naștere. 'Astăzi, de Ziua Educației, cinstim memoria uneia dintre marile voci ale literaturii române: Zaharia Stancu. Născut pe 5 octombrie 1902, în județul nostru, în comuna Salcia, mar
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Iași/ Managerul Palatului Culturii: Giotto la Iași este un eveniment istoric, imposibilul făcut posibil
Giotto la Iași este imposibilul făcut posibil, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al Palatului Culturii - Complexul Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Constantin Chituță, despre una dintre cele mai importante opere ale pictorului italian, Popliticul, care ajunge pentru prima dată în România în cadrul SACRUM Iaș
Bihor: Salonul Internațional fotografic ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat în Cetatea Oradea
Aproape 200 de fotografii, realizate de artiști din România și din alte opt țări, sunt expuse în cadrul Salonului Internațional ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat la Centrul pentru Cultură și Civilizația Vinului ''Millesime'' din Cetatea Oradea. Potrivit unui comunicat transmis luni de or
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere deschide a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere, în regia lui Vlad Massaci, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț, deschide luni, de la ora 19:00, Festivalul Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Emanuel Becheru, Tudor Tăbăcaru, Elena Popa, Vale
Covasna: Corul 'Armonia' din Brăila, cu 155 de ani de tradiție, pe scena Festivalului Național 'George Sbârcea'
Formații corale din județele Covasna, Harghita și Brăila s-au întâlnit, în acest weekend, la Sfântu Gheorghe, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național Coral 'George Sbârcea', printre invitați numărându-se și corul 'Armonia' din Brăila, care a aniversat recent 155 de ani de existență.
Iași: Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, expus la Palatul Culturii
Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, datat 1500 și aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, poate fi admirat, începând de duminică, la Iași, în cadrul 'SACRUM. Iași Art Festival'. Este pentru a doua oară în ultimii 70 de ani când piesa de patrimoniu este expusă la Iași.
Premieră la TNB duminică - spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele
Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, are premiera oficială duminică, la Sala Studio a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'Livada de vișini' face parte din programul 'Teatrokosmos - Pilonul marilor spec
Spectacolul 'Madrigal: Drumul Mătăsii', în premieră la București; actrița Rodica Mandache - invitat special
Spectacolul extraordinar 'Madrigal: Drumul Mătăsii', având-o ca invitat special pe actrița Rodica Mandache, va fi prezentat în premieră la București de Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, pe 3 octombrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București. Potrivi
Olt: Obiecte folosite la prinderea pilonilor podului lui Constantin cel Mare, scoase din Dunăre
Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite în această săptămână în apa fluviului de arheologul scafandru Iuian Rusu și predate Muzeului Corabia, a anunțat, vineri, coordonatorul Se













