REPORTAJ Festivalul 'Ion Chiriac' - povestea unui eveniment care adună oameni cu aceeași pasiune, folkul
Folkul adună pentru două zile, în Vaslui, în cadrul Festivalului 'Ion Chiriac', iubitori ai acestui gen muzical, reuniți pentru a-i aduce un omagiu cantautorului trecut în urmă cu cinci ani la cele veșnice, un artist remarcabil, un om pentru care muzica a fost totul.

Sâmbătă și duminică, la Ansamblul Monumental 'Podul Înalt' și mai apoi la Ghermănești, în comuna Drânceni, cuvântul de ordine este folkul.
În public se regăsesc oameni tineri sau trecuți de prima tinerețe, părinți ori bunici ajunși să-și vadă pe scenă copiii și nepoții, dar și spectatori din mai multe colțuri ale județului veniți pentru o clipă de răgaz pentru sine. Pe scenă sunt copii, adolescenți aflați la început de drum în folk, dar și artiști consacrați, pe care muzica îi conectează într-o emoție deplină.
De câțiva ani buni, la Bârlad, sub îndrumarea profesorului Constantin Pleșu, copii și adolescenți încearcă să ducă mai departe povestea muzicii folk. Participă la festivaluri, la concursuri, sunt nedespărțiți de muzică. Nenăscuți pe când Cenaclul Flacăra reușea să strângă laolaltă oamenii și devenea un fenomen național, acești copii reușesc, la fel ca mulți alții din țară, să făurească un arc peste timp și să contribuie la întoarcerea către simplitate.

'Folkul, pe lângă muzicalitatea sa, are și acest dar de a pune în valoare versul. A apărut ca o muzică revoluționară, dar între timp s-a poziționat în toate segmentele de activitate ale omului, avem muzică folk de dragoste, muzică socială. Ce este foarte important este că în ultima vreme, tinerii au început să prindă din nou drag de a cânta și de a cânta la instrument, pentru că nu poți să fii folkist dacă ai doar o interpretare vocală. În anii de la Revoluție încoace, a fost un curent puternic de promovare a muzicii cu negativ și cu microfon, adică cel care cânta la microfon nu era și instrumentist, or muzica folk are o imagine: omul și chitara. În ultima vreme e un val de copii care își doresc să învețe să cânte la instrument, la chitară, la blockflote - instrument care duce muzica folk spre acel aspect medieval, foarte interesant. Noi am pornit cu generațiile pe care le-am avut în școală, fără o pregătire specială, iar acum suntem prezenți la evenimente peste tot în țară. A apărut și un curent național, pentru că, în ultima vreme, în toată țara, festivalurile de muzică folk chiar au luat amploare. Numai în județul Vaslui avem trei festivaluri mari de folk și nu doar că le avem, important este că lumea participă. La Bârlad au fost anul trecut aproape 2.000 de spectatori, a fost ceva extraordinar. Generația care a prins Cenaclul Flacăra se regăsește automat în muzica folk. Provocarea e să-i convingem pe tineri că muzica folk aduce liniște, aduce puterea cuvântului, puterea versului și că în cadrul muzicii folk își pot exprima părerile despre societate, despre prieteni, despre iubire și tot ceea ce îi înconjoară. Muzica folk este despre libertate, iar tinerii trebuie să se simtă liberi', a mărturisit, pentru AGERPRES, profesorul Constantin Pleșu.
Printre copiii pe care i-a îndrumat se numără și Nicolae Călin, acum elev în clasa X-a. Cântă alături de frații și sora sa, alături de colegi și prieteni și e convins că muzica este cel mai bun liant între oameni. Merge la spectacole, e prins în mirajul muzicii și crede că nu va renunța niciodată la această pasiune.
'Am observat că tot mai mulți copii se îndreaptă spre acest gen muzical. Sora mea a fost în generația care l-a avut diriginte pe domnul profesor și apoi am urmat noi. Sora mea a fost în grupul Ecou, am urmat eu și frații mei, în timp am ajuns mai mulți colegi din clasă și de atunci am continuat, am rămas uniți, mergem la toate festivalurile și concursurile la care suntem invitați și încercăm să aducem cât mai multă bucurie celor care ascultă acest gen de muzică. Stând așa mult timp împreună și mergând în toate turneele, s-a format între noi o legătură specială care sperăm să țină cât mai mulți ani. Mă văd făcând muzică, e un lucru frumos care aduce bucurie atât mie, cât și publicului și cred că acesta este printre cele mai frumoase lucruri', a subliniat Nicolae Călin.
Descoperit pe când era aproape un copil de poetul Adrian Păunescu, artistul vasluian Ion Chiriac a evoluat în cadrul Cenaclului Flacăra alături de fratele său Gelu Chiriac. Deși în timpul vieții s-a dedicat complet muzicii, nu a reușit să găsească drumul unui succes care să fie pe măsura talentului său, reușește însă după ce a părăsit această lume să mențină viu spiritul folkului la Vaslui.
'Avem un festival atât de frumos construit și gândit pentru cel care a fost Ion Chiriac. Unii l-au cunoscut, cei care nu l-au cunoscut îl vor cunoaște din cântecele lui. E greu să duci memoria unui om înainte. Atâta vreme cât se vorbește despre un om el este viu și vrem să credem că Ion este aici cu noi și e cel care ne ajută să fim mai frumoși, mai prieteni, mai iubitori de poezie, mai iubitori de muzică folk', este mesajul transmis publicului de poetul Sorin Poclitaru.

Organizator al festivalului, la rândul său compozitor și interpret de muzică folk, directorul Centrului Cultural 'Podul Înalt' Muntenii de Jos, Romică Brunchi, și-a promis în urmă cu cinci ani, când și-a pierdut prietenul, că nu va permite nicicând ca numele acestuia să fie uitat de public.
'Ion a fost unul dintre ultimii boemi ai Vasluiului și un artist de o sinceritate fantastică. El în muzica lui nu se ascundea după trucuri, efecte, muzica lui este simplă. Ce a înregistrat el ajunge direct la sufletul oamenilor. A fost un om care a crescut copii pentru muzica folk, sunt artiști mulți care îi datorează cariera lui Ion Chriac și iată că nu-și încheie misiunea nici acum, pentru că acești copii care vin la festival își croiesc un drum în folkul românesc. Pentru mine el a reprezentat mai mult decât un prieten, a fost un mentor și sunt recunoscător că l-am cunoscut, că am făcut parte din lumea lui. O promisiune pe care au am făcut-o atunci când m-am despărțit de el a fost acest festival. Cred că oamenii au nevoie și de liniște în lumea aceasta nebună, în tot ceea ce se întâmplă în piața muzicală prea comercială, invadată și de AI. E o întreagă nebunie, iar muzica folk aduce oamenilor acea liniște pe care ți-o aduce un foc de tabără, un popas într-o pădure și îți dă timp să meditezi, să te gândești la tine, la probleme tale, te duce într-o lume curată, sinceră, în care poți să te regăsești mai ușor dacă ai sufletul construit așa', a evidențiat Romică Brunchi.

La fiecare ediție a Festivalului de Muzică Folk 'Ion Chiriac' este prezentă și fiica artistului, Ioana, cea care prin muzica sa știe că își face părintele fericit acolo unde este. A primit de la tatăl său lecții prețioase și spune cu lacrimi în ochi că revine mereu cu drag la Vaslui, acolo unde simte că este acasă. Drumul său e muzica și spune că și-a găsit jumătatea pe scenă în persoana unei tinere chitariste cu care vrea să pună bazele unui proiect muzical care să amintească de frații Chiriac.
'Tatăl meu a fost și continuă să fie figura reprezentativă și călăuza vieții mele. Este prima dată când vin la Vaslui zâmbind, după cinci ani de zile în care am venit plângând. Dacă până acum plângeam de dor, acum am lacrimi de bucurie. Pentru mine Vasluiul este în continuare acasă, am fost prin Copou, am fost prin oraș, m-am plimbat și m-am bucurat de orașul acesta minunat care îmi amintește de tata. Cea mai importantă lecție primită de la el e iubirea pentru orice, de la muzică, până la adevăr, până la viață. Tata a fost un om care spus mereu adevărul și poate uneori a avut de pierdut cu asta, dar pe termen lung a fost un câștigător și acest lucru se vede astăzi, când atâția oameni arată că nu l-au uitat și că spiritul său este viu', a mărturisit Ioana Sîia Chiriac.

Alături de tinerii veniți la festival au cântat și artiști care au un nume important în muzica folk din România. Aceștia remarcă de la an la an o revigorare a folkului și se declară bucuroși că au un public din ce în ce mai numeros.
'E a treia prezență a mea la acest festival și mă bucur foarte mult că fac parte din povestea asta. A început să-mi fie familiară prezența aici și e o bucurie de câte ori vin, chiar dacă e foarte departe de locul în care stau. Mă bucur să reîntâlnesc oameni și artiști din zona aceasta. Mi se pare că în ultima vreme muzica folk și-a găsit cumva locul, în sensul în care lumea începe să vină, avem public, avem public tânăr, ceea ce este foarte important. Sunt copii care cântă și care vor să meargă pe drumul acesta. E un semnal al faptului că trebuie să continuăm. Atât timp cât pui suflet și îți place ceea ce faci, la un moment dat toate eforturile dau rezultat. Avem nevoie de o întoarcere la simplitate, dar eu cred că nu a fost o rupere totală față de emoție, de simplitate, de rădăcini și de orice alt lucru care ține de suflet și de conștiința noastră. E greu să ne regăsim acum când suntem bombardați de informație din toate direcțiile în fiecare zi în viața noastră, dar muzica aceasta și-a găsit locul tocmai prin faptul că oamenii sunt diferiți și fiecare are nevoia lui și de a fi sălbatic și de a fi sentimental și de a fi cuminte și de a fi rău uneori', a menționat, pentru AGERPRES, Cătălin Stepa.

Cu amintirea începuturilor sale în muzica folk, atunci când a câștigat marele premiu la un festival, deși avea în plan să urmeze o carieră în domeniul militar și a ajuns cu sprijinul lui Adrian Păunescu să-și lege destinul de muzică, Gheorghe Gheorghiu a observat, la rândul său, cum folkul renaște. Artistul consideră că, într-o lume invadată de inteligența artificială, este esențială întoarcerea omului pe drumul simplității.

'Mă bucur că se ocupă cineva să aducă aminte de numele lui Ion Chiriac, un artist reprezentativ pentru această zonă și nu numai. Vin de la alt festivalz, de la Curtea de Argeș. Eu n-am mai fost la festivaluri de folk multă vreme, dar mă bucur că, iată, folkul se revigorează. E atât de frumos să cânți cu o chitară. Ce bine ar fi să ne întoarcem la simplitate, e atât de complicat cu AI-ul, se scot cântece pe bandă rulantă, dar emoția pe care o transmite un om cu o chitară nu poate fi egalată de nimeni și de nimic. Eu sunt entuziasmat să-i văd pe acești copii care vin să asculte cântece cântate de o voce și o chitară și mă bucur că folkul a redevenit ce a fost pe vremuri', a subliniat Gheorghe Gheorghiu.
Festivalul de Muzică Folk 'Ion Chiriac' continuă duminică, la Ghermănești, în localitatea natală a artistului. AGERPRES/(AS, A - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: Loredana Ciobanu / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Mureș: SIMFEST 2026 a transformat Târgu Mureșul într-o capitală a filmului și dialogului cultural
Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția a 23-a, care s-a desfășurat la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, și-a reconfirmat statutul de punte culturală între jurnalism de televiziune, cinematograf, fotojurnalism, pictură și activitate scriitoricească. Marele Premiu al ediției din 2026 a fost a
Covasna: Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, expuse la Sfântu Gheorghe
Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, printre care Constantin Brâncuși, Picasso, Dali, Chagall, Henri Matisse, Klimt, Renoir, Rodin și Modigliani, vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției 'Marii artiști din epoca lui Brâncuși', care va fi vernisată sâmbătă, 10 octombrie, la Centrul de Cultură
Constanța: 22 de tineri interpreți din diverse zone etnofolclorice ale țării, la Festivalul 'Dan Moisescu'
Peste 20 de tineri interpreți, din diferite zone etnofolclorice, vor participa la o nouă ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc 'Dan Moisescu', care se va desfășura pe 7 și 8 octombrie, la Constanța, au informat, luni, organizatorii. Potrivit Centrului Cultural Județean Constanța 'Teodor T.
ICR: Concursul de eseuri 'Eu și România' - la cea de-a IV-a ediție
Institutul Cultural Român anunță lansarea celei de-a IV-a ediții a concursului de eseuri 'Eu și România', adresat copiilor și tinerilor români din comunitățile istorice, inclusiv din Republica Moldova, precum și din diaspora. Potrivit unui comunicat al ICR transmis luni AGERPRES, competiția se adresează copiilor și tinerilor cu v&acir
Teleorman: Marele scriitor Zaharia Stancu, omagiat de Ziua Mondială a Educației
Marele scriitor Zaharia Stancu este omagiat luni, în județul Teleorman, de Ziua Mondială a Educației, cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la naștere. 'Astăzi, de Ziua Educației, cinstim memoria uneia dintre marile voci ale literaturii române: Zaharia Stancu. Născut pe 5 octombrie 1902, în județul nostru, în comuna Salcia, mar
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Iași/ Managerul Palatului Culturii: Giotto la Iași este un eveniment istoric, imposibilul făcut posibil
Giotto la Iași este imposibilul făcut posibil, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al Palatului Culturii - Complexul Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Constantin Chituță, despre una dintre cele mai importante opere ale pictorului italian, Popliticul, care ajunge pentru prima dată în România în cadrul SACRUM Iaș
Bihor: Salonul Internațional fotografic ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat în Cetatea Oradea
Aproape 200 de fotografii, realizate de artiști din România și din alte opt țări, sunt expuse în cadrul Salonului Internațional ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat la Centrul pentru Cultură și Civilizația Vinului ''Millesime'' din Cetatea Oradea. Potrivit unui comunicat transmis luni de or
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere deschide a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere, în regia lui Vlad Massaci, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț, deschide luni, de la ora 19:00, Festivalul Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Emanuel Becheru, Tudor Tăbăcaru, Elena Popa, Vale
Covasna: Corul 'Armonia' din Brăila, cu 155 de ani de tradiție, pe scena Festivalului Național 'George Sbârcea'
Formații corale din județele Covasna, Harghita și Brăila s-au întâlnit, în acest weekend, la Sfântu Gheorghe, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național Coral 'George Sbârcea', printre invitați numărându-se și corul 'Armonia' din Brăila, care a aniversat recent 155 de ani de existență.
Iași: Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, expus la Palatul Culturii
Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, datat 1500 și aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, poate fi admirat, începând de duminică, la Iași, în cadrul 'SACRUM. Iași Art Festival'. Este pentru a doua oară în ultimii 70 de ani când piesa de patrimoniu este expusă la Iași.
Premieră la TNB duminică - spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele
Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, are premiera oficială duminică, la Sala Studio a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'Livada de vișini' face parte din programul 'Teatrokosmos - Pilonul marilor spec
Spectacolul 'Madrigal: Drumul Mătăsii', în premieră la București; actrița Rodica Mandache - invitat special
Spectacolul extraordinar 'Madrigal: Drumul Mătăsii', având-o ca invitat special pe actrița Rodica Mandache, va fi prezentat în premieră la București de Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, pe 3 octombrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București. Potrivi
Olt: Obiecte folosite la prinderea pilonilor podului lui Constantin cel Mare, scoase din Dunăre
Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite în această săptămână în apa fluviului de arheologul scafandru Iuian Rusu și predate Muzeului Corabia, a anunțat, vineri, coordonatorul Se













