CNA: România TV și Realitatea Plus - amenzi de 50.000 de lei, respectiv 10.000 de lei
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a sancționat, marți, posturile România TV și Realitatea Plus cu amenzi de 50.000 de lei, respectiv 10.000 de lei.
Sancțiunile au fost date din cauza încălcării prevederilor legale potrivit cărora acestea trebuie să asigure imparțialitatea și echilibrul și să favorizeze libera formare a opiniilor, să susțină cu dovezi acuzațiile aduse și să contacteze, într-un timp rezonabil înainte de emisiune, persoanele acuzate, pentru respectarea principiului audiatur et altera pars.
Potrivit unui comunicat al Serviciului Comunicare și Relații Publice al CNA transmis, marți, ASGERPRES, întrunit în ședință publică, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite pentru modul în care a fost relatat subiectul acuzațiilor de plagiat în cazul tezei de doctorat a fostului ministru al Justiției Radu Marinescu.
Subiectul a fost dezbătut în ziua de 12 ianuarie la posturile Antena 3 CNN, B1 TV, Digi 24, Euronews România, Prima News, Realitatea Plus și TVR Info și în perioada 12 - 17 ianuarie la postul România TV.
Constatând nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (1) și (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, Consiliul a decis să aplice următoarele sancțiuni:
* amendă de 50.000 de lei postului România TV.
Rapoartele analizate cuprind emisiunile 'România în 60 de minute' (12, 14 ianuarie), 'România la raport' (12 ianuarie) și emisiuni informative și de dezbateri din 12, 13, 14 și 17 ianuarie. 'În acest caz, Consiliul a reținut la stabilirea sancțiunii și încălcarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul audiovizualului, conform cărora 'În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să asigure imparțialitatea și echilibrul și să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică', precizează CNA.
* amendă de 10.000 de lei postului Realitatea Plus.
Raportul a fost întocmit pentru emisiunile de știri și dezbateri din 12 ianuarie, în intervalul orar 7:00 - 24:00;
* somație publică postului B1 TV - emisiunile din data menționată, intervalul 8:00 - 24:00.
În aceeași ședință, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale postate și redistribuite pe Facebook, YouTube și TikTok de pe conturile lui Cristian Rizea (ex. Spovedania lui Rizea, RizeaTV).
Materialele audiovizuale sunt cuprinse în cinci rapoarte ale Direcției Monitorizare și în 34 de rapoarte ale Direcției Control, întocmite ca urmare a sesizărilor primite și a autosesizării Consiliului.
Textele integrale ale Deciziilor de sancționare și ale Ordinelor de a acționa împotriva conținutului ilegal vor fi disponibile pe site-ul oficial al CNA, www.cna.ro, în secțiunea dedicată, după redactare și după comunicarea acestora către părțile vizate. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Claudiu Șerban, consilier onorific al ministrului Culturii, Ioana Ciocan
Claudiu Șerban este noul consilier onorific al ministrului Culturii, Ioana Ciocan. 'Cu peste 30 de ani de experiență în comunicare, jurnalism și management, Claudiu Șerban se alătură echipei ministrei Culturii, Ioana Ciocan, în calitate de consilier onorific', informează Ministerul Culturii, miercuri, într-o postare p
Bihor: Prima ediție 'Les Films de Cannes a Oradea' a avut succes la public, transmit organizatorii
Prima ediție a festivalului 'Les Films de Cannes a Oradea', desfășurată în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, a atras un public numeros, interesat atât de filmele premiate, cât și de întâlnirile cu profesioniști din lumea cinematografiei și de un concert vocal-simfonic. 'Sălile au fost pline, iar spe
Filmul 'Ultimele scrisori ale bunicii', documentarul de debut al regizoarei Olga Lucovnicova, de vineri în cinematografe
Filmul 'Ultimele scrisori ale bunicii', documentarul de debut al regizoarei Olga Lucovnicova, originară din Republica Moldova, va intra, începând de vineri, în cinematografele din România. Pelicula va rula la București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Union), Botoșani (Cinema Unirea), Cluj-Napoca (Cinema Arta, Cin
Congresul Românității Balcanice, la Parlament; lideri ai organizațiilor românești istorice din 5 țări, prezenți la eveniment
Lideri ai organizațiilor românești istorice din Albania, Bulgaria, Croația, Grecia și Macedonia de Nord vor fi prezenți, miercuri, la Congresul Românității Balcanice. Congresul este organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni a Senatului, Comisia pentru românii din afara granițelor țării a Camerei Deputaților, &
Iași: Obiectele din patrimoniul Muzeului Enescu transferate la Palatul Culturii vor fi evaluate și restaurate
Managerul Palatului Culturii - Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Constantin Chituță, a declarat, marți, că obiectele din patrimoniul Muzeului Național 'George Enescu' București care vor fi transferate la Iași urmează să fie evaluate și apoi conservate ori restaurate, urmând ca ulterior să fie depozitate sau expuse publicului.
Iași: Expoziția 'Matisse la Palat', vernisată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă
Litografii, picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, sunt expuse, până pe 10 ianuarie 2027, în cadrul expoziției 'Matisse la Palat' organizată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași.
ICR Londra marchează joi două decenii de activitate printr-un eveniment aniversar special
Institutul Cultural Român de la Londra marchează două decenii de activitate dedicată promovării culturii românești în Regatul Unit printr-un eveniment aniversar special, care reunește expoziția de fotografie 'PAST FORWARD: 20 Years of Romanian Culture in London' și un concert susținut de ansamblul internațional Unicorn Frequency, condus de violonist
Alba: Un instrument de scris extrem de rar, din secolul al II-lea, într-o mini-expoziție la Muzeul Național al Unirii
Un instrument de scris, un stylus utilizat de romani pentru scrierea pe tăblițele cerate, un obiect de bronz extrem de rar prin decor, descoperit în urmă cu trei ani în zona cimitirului din Alba Iulia, poate fi admirat pe durata lunii noiembrie în cadrul unei mini-expoziții, vernisată marți la Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia. Artef
Timiș: Zeci de piese de patrimoniu, prezentate în expoziția 'Costumul popular - o lume țesută în simboluri'
Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara vernisează, joi, o expoziție care prezintă peste 80 de piese din zestrea portului tradițional, între care cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, propunând o incursiune în universul vestimentar tradițional al comunităților din Banat. În cadrul expoziției 'Podoabe din
A început transferul manuscriselor de la Muzeului Enescu' către Complexul Muzeal 'Moldova' din Iași (GALERIE FOTO)
Manuscrisele și celelalte bunuri de patrimoniu ale Muzeului Național 'George Enescu' au început să fie transferate marți la Complexul Muzeal Național 'Moldova' din Iași, unde vor fi păstrate în custodie temporară, în condiții adecvate de depozitare, până la finalizarea lucrărilor de restaurare a Palatului Cantacuzino din Bucure
Irina Rimes, Lidia Buble și The Motans - printre câștigătorii de la Gala Premiilor Muzicale Radio România (GALERIE FOTO)
Irina Rimes, Dora Gaitanovici, Lidia Buble și The Motans s-au numărat printre câștigătorii de la Gala Premiilor Muzicale Radio România, care a avut loc luni seară, la Sala Radio. Evenimentul, prezentat de Irina Baianț și Adrian Nour, a reunit artiști și nume cunoscute ale muzicii românești, iar premiile au recompensat perform
Alianța Națională a Uniunilor de Creatori - apel pentru dublarea finanțării culturii în bugetul pentru anul 2027
Alianța Națională a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) a dat publicității, luni, un apel pentru dublarea finanțării culturii în bugetul pentru anul 2027, în care subliniază că pentru proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor, sumele alocate Ministerului Culturii să fie de cel puțin 0,15% din PIB. 'Apelul nostru este legat
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Mureș: Radiografia manipulărilor din Decembrie 1989, prezentată de magistratul care a instrumentat Dosarul Revoluției
Biblioteca Județeană Mureș a găzduit, luni, lansarea volumului 'Teroriștii din decembrie 1989. Mituri și manipulări', semnat de Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare, procurorul care a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției. 'Ne bucurăm să găzduim la Biblioteca Județeană Mureș lansarea volumului 'Teroriștii din
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car











