Asociația Editorilor din România propune eliminarea timbrului literar
Asociația Editorilor din România (AER) propune eliminarea timbrului literar din viitoarea formă a Legii 35/1994, după modelul timbrului folcloric și a timbrului de divertisment, argumentând că un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică amenință să scoată peste 3 milioane de euro din buzunarele cititorilor pentru beneficiul exclusiv al Uniunii Scriitorilor din România.
'Asociația Editorilor din România atrage atenția că, deși situația culturii scrise a devenit una dezastruoasă în ultimele nouă luni, a apărut propunerea de a introduce o taxă pe citit care va scoate cel puțin 3 milioane de euro din buzunarele cetățenilor în beneficiul exclusiv al Uniunii Scriitorilor din România. Această entitate ar urma să primească beneficii consistente din vânzarea fiecărei cărți, indiferent de domeniul acesteia, de țara de proveniență a autorului sau de calitatea de membru/nemembru al Uniunii Scriitorilor', transmite asociația, joi, de Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor.
AER precizează că Ministerul Culturii a pus în dezbatere publică, pe 17 aprilie, pe site, un proiect de ordonanță de urgență care 'distorsionează' Legea nr. 35/1994 privind timbrul cultural. Pretextând simplificarea legii (și eliminarea timbrului folcloric și a timbrului de divertisment), prevederile propuse extind aplicabilitatea timbrului literar la absolut toate categoriile de cărți (indiferent dacă autorul acestora este român, străin sau chiar Inteligența Artificială), tipărite sau audio, în limba română sau în orice limbă străină, inclusiv la albumele de artă, argumentează sursa citată.
'Sumele pretinse cu titlu de timbru literar ar urma să intre exclusiv în conturile Uniunii Scriitorilor din România, al cărei președinte Varujan Vosganian nu este la prima tentativă de a impune o taxă pe citit de asemenea anvergură, după tentativele similare din 2011-2012 și 2014-2016, ambele soldate cu eșecuri răsunătoare. Reinstituit prin Legea nr. 35/1994, timbrul literar este o prevedere legislativă anacronică, care preia Decretul 31/1949, și care avea un sens atunci când cultura scrisă era apanajul exclusiv al instituțiilor de stat, cărora le revenea de aceea obligația să asigure unicul mijloc de retribuție al scriitorilor (Fondul Literar). După apariția Legii Dreptului de Autor, nr. 8/1996, timbrul literar și-a pierdut orice relevanță, devenind o măsură suplimentară și redundantă de taxare a cititorilor, în beneficiul conducerii Uniunii Scriitorilor din România', susține AER.
Dacă timbrul literar nu va fi eliminat, AER propune reducerea cuantumului acestuia la 0,2% din valoarea unei cărți, având în vedere că proiectul extinde aplicabilitatea timbrului la absolut toate cărțile, indiferent dacă sunt tipărite sau audio și indiferent dacă au fost editate sau nu în România.
De asemenea, AER reia modificările propuse Ministerului Culturii încă de acum trei ani privind actuala formă a Legii nr. 35/1994: timbru literar pentru cărțile beletristice ale autorilor români, mai puțin cărțile pentru copii, vândute prin unitățile de orice fel, editate sau nu în România; viramentul către organizațiile de creatori a sumelor încasate să se facă anual; reducerea la 0,01% a penalităților pe ziua de întârziere.
Totodată, AER se pronunță ferm împotriva oricărei încălcări a deciziilor judecătorești definitive.
'Modificările propuse de Ministerul Culturii vor face Uniunea Scriitorilor unic beneficiar al timbrului literar, în condițiile în care există patru decizii consecutive ale instanțelor din România care statuează rolul de beneficiar al acestor sume pentru Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor (ARCCA), entitate care a dovedit că poate să facă proiecte de mult mai mare impact pentru cultura scrisă, având la dispoziție sume mult mai mici decât Uniunea Scriitorilor', mai transmite AER. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spectacol inspirat de universul brâncușian, la ARCUB; vor interpreta Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael
ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael, se arat
Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes
Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.
Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos
Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat
Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate
Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi
Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am
Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'
Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.
'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope
Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'
Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Arta și frumusețea păpușilor japoneze, într-o expoziție la MNAR; 67 de exponate, reunite în patru secțiuni
Expoziția de artă tradițională japoneză intitulată ''Ningyo: arta și frumusețea păpușilor japoneze'' va fi vernisată vineri, la Muzeul Național de Artă al României. Evenimentul este organizat de Ambasada Japoniei, Japan Foundation și Muzeul Național de Artă al României. Vernisajul va avea loc, de la 18:00, în pr
Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor la sarcofagul roman descoperit la Constanța
Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor și a demersurilor de conservare a sarcofagului roman al unui copil, găsit intact la Constanța, astfel încât această descoperire excepțională să poată fi studiată și valorificată în condiții adecvate. 'Un sarcofag roman descoperit intact la Constanța dezvăluie povestea unui copil care a t
Mureș: Orașul Luduș a închis temporar biblioteca publică, după ce bibliotecara și-a dat demisia
Primăria orașului Luduș a decis să suspende activitatea bibliotecii publice, după ce și-a dat demisia singura bibliotecară rămasă în urma reducerilor drastice de personal. 'Noi am făcut o reducere de personal în urmă cu un an, un an și jumătate, din cauza faptului că am scris foarte multe proiecte, am implementat foarte multe p
Timiș: Maestrul Iosif Todea se retrage de la pupitrul dirijoral al Corului 'Ion Românu', după trei decenii
Melomanii vor avea privilegiul audiției unui Concert aniversar de excepție - 'Construcții istorice' -, joi, de la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, care va marca retragerea maestrului Iosif Todea de la conducerea Corului 'Ion Românu'. Programul concertului aniversar reunește trei dirijori și
Bihor: Prima ediție Bookfest la Oradea, în perioada 5-8 noiembrie: 30.000 de volume, evenimente și invitați de prestigiu
Oradea găzduiește, în premieră, Salonul de Carte Bookfest, un eveniment care aduce în oraș peste 30.00 de volume, nume importante ale literaturii și culturii române, autori internaționali, lansări de carte, dezbateri și întâlniri cu publicul.
Prahova: Tabloul lui Grigorescu evaluat la 3,5 lei - piesa de rezistență a expoziției 'Comorile Prahovei'
Tabloul 'Peisaj' al lui Nicolae Grigorescu, înregistrat în evidența contabilă a Muzeului Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' cu valoare de 3,5 lei, va fi piesa 'de rezistență' a primei ediții a expoziției 'Comorile Prahovei', a anunțat, joi, președintele Consiliul Județean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu.












