Ministrul Culturii și ambasadorul SUA, discuții despre un acord de combatere a traficului ilicit de bunuri culturale
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, demersurile pentru încheierea acordului bilateral privind combaterea traficului ilicit de bunuri culturale figurând, printre altele, pe agenda convorbirilor.
'Discuțiile au vizat, în primul rând, propunerea părții americane de a marca Ziua Independenței Statelor Unite, la 4 iulie, prin iluminarea unor clădiri reprezentative și instituții de cultură din România. A fost exprimată deschidere pentru această inițiativă, urmând ca Ministerul Culturii să analizeze propunerea și să revină cu o listă de clădiri din principalele orașe ale țării', informează Ministerul Culturii, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Un alt subiect important l-a constituit avansarea demersurilor pentru încheierea acordului bilateral privind combaterea traficului ilicit de bunuri culturale. Partea americană a informat că urmează să comunice perioada vizitei în România a experților care vor contribui la definitivarea etapelor tehnice ale acestui proces.
Potrivit sursei citate, complexitatea subiectelor abordate și temele care pot face obiectul unor întrevederi viitoare întăresc nevoia unui cadru coerent și predictibil, prin codificarea legislației culturale sub umbrela legii-cadru a culturii. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Ministerul Culturii/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ioan-Aurel Pop: Biblioteca Academiei Române rămâne o carte de vizită a acestui for
Academicianul Ioan-Aurel Pop, care a condus Academia Română timp de opt ani, a declarat miercuri, la deschiderea expoziției permanente a Bibliotecii Academiei Române, că această instituție reprezintă o veritabilă carte de vizită a forului academic și a subliniat necesitatea finanțării culturii. ''Biblioteca Academiei Rom&ac
BIBLIOTECA AZI/ Vaslui: Bibliotecarul - o ''cenușăreasă'' a culturii; doar câțiva mai reușesc să țină flacăra lecturii aprinsă
În ultimii ani, la fel ca în toată țara, și în județul Vaslui bibliotecile publice s-au închis în număr mare, lăsând comunitățile locale, în special cele rurale, fără unul dintre reperele culturale importante. Cărțile, în trecut prețuite, îngrijite cu drag și oferite unui public dornic de informație, au ajuns să f
Concerte susținute de Eros Ramazzotti și de Laura Bretan, miercuri, în Capitală
Cântărețul italian Eros Ramazzotti susține, miercuri, la București, un show care face parte din noul său turneu, ''Una Storia Importante'', iar Laura Bretan revine cu un spectacol bazat pe dialog muzical și improvizație. Eros Ramazzotti va interpreta live la Romexpo unele dintre cele mai cunoscute hituri ale sale, se arat
Capul Sfântului Gheorghe - adus în România de la Sfântul Munte la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman
Cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, va fi adus, miercuri, în România, de la Muntele Athos, de o delegație condusă de arhimandritul Alexios, cu ocazia hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman. Aflate pentru prima dată în România, sfintele moaște se vor afla la mănăstirea di
Expoziție aniversară permanentă la Biblioteca Academiei Române - cele mai importante momente din istoria instituției
Biblioteca Academiei Române inaugurează, miercuri, o expoziție permanentă la sediul său din Calea Victoriei nr. 125, la eveniment fiind invitat să participe și premierul Ilie Bolojan. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cu această ocazie, vor vorbi președintele Academiei Române, Marius Andruh, academicianul
UPDATE Coiful de la Coțofenești s-a întors la Muzeul Național de Istorie - Demeter: Se reface o legătură între trecut și prezent
Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări de aur, recuperate după furtul comis anul trecut la Muzeul Drents din Assen, au fost prezentate marți seară la Muzeul Național de Istorie a României, ministrul Culturii, Demeter Andras, exprimându-și satisfacția pentru întoarcerea acasă a celor trei prețioase artefacte, pe care a caracterizat-o drept s
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur au fost aduse în țară
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur recuperate după furtul comis anul trecut la Muzeul Drents din Assen au ajuns marți în România. Acestea vor fi transportate de la Aeroportul 'Henri Coandă' din Otopeni către Muzeul Național de Istorie a României sub escorta jandarmilor de la Batalionului 9, batalion de protecție inst
Gorj: Ediția 46 a Festivalului Internațional de Literatură ''Tudor Arghezi'', în mai la Târgu Jiu și Târgu Cărbunești
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj va organiza cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură ''Tudor Arghezi'', care se va desfășura, în perioada 18 - 24 mai, la Târgu Jiu și Târgu Cărbunești. Deja au fost publicate condițiile de participare
Mureș: Actorii Teatrului Național solicită donații constând în obiecte și porturi tradiționale pentru un nou spectacol
Compania ''Liviu Rebreanu'' a Teatrului Național din Târgu Mureș a lansat o campanie de adunare de donații, constând în recuzită din gospodării țărănești vechi și porturi tradiționale, necesare pentru punerea în scenă a unui spectacol regizat de Radu Afrim, intitulat ''Zborul de la cuib''.
Turneul Ansamblurilor de Percuție, între 22 aprilie și 29 mai, în șapte orașe din țară
Turneul Ansamblurilor de Percuție, inițiat de muzicianul Alexandru Veleșcu, va avea loc în perioada 22 aprilie - 29 mai și va cuprinde o serie de concerte în cadrul celui mai mare turneu dedicat muzicii de percuție din România. Seria de concerte extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats, coordonat de muzici
Patriarhul Daniel: Femeile mironosițe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică
Femeile mironosițe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj la Duminica Mironosițelor (26 aprilie 2026). ''Femeile mironosițe sunt icoana tu
Coiful de la Coțofenești și două brățări de aur - prezentate la MNIR; de miercuri și până pe 3 mai, expuse publicului
Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări de aur, recuperate după furtul comis anul trecut la Muzeul Drents din Assen, Olanda, vor fi prezentate marți seară la Muzeul Național de Istorie al României (MNIR). Începând de miercuri și până pe 3 mai, aceste piese excepționale vor putea fi admirate de public în ti
Suceava: Expoziție cu lucrările pictorului Ștefan Luchian, în premieră la Muzeul Național al Bucovinei
O expoziție cu lucrările pictorului Ștefan Luchian va fi vernisată, în premieră, la Muzeul Național al Bucovinei, cu prilejul a 110 ani de la moartea marelui artist, se arată, marți, într-un comunicat transmis de instituția muzeală. Potrivit sursei citate, vernisajul va avea loc pe 22 aprilie, ora 13:00, la sediul Muzeului Național
Coiful de la Coțofenești și două brățări de aur - prezentate la MNIR; de miercuri și până pe 3 mai, expuse publicului
Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări de aur, recuperate după furtul comis anul trecut la Muzeul Drents din Assen, vor fi prezentate marți la Muzeul Național de Istorie al României. În










