Ioan-Aurel Pop: Biblioteca Academiei Române rămâne o carte de vizită a acestui for
Academicianul Ioan-Aurel Pop, care a condus Academia Română timp de opt ani, a declarat miercuri, la deschiderea expoziției permanente a Bibliotecii Academiei Române, că această instituție reprezintă o veritabilă carte de vizită a forului academic și a subliniat necesitatea finanțării culturii.
''Biblioteca Academiei Române este, de fapt, un muzeu al cărții și al obiectelor vechi de patrimoniu, care au fost donate, depozitate și custodite aici cu atâta grijă și cu atâta putere de a le face cunoscute publicului. Ea rămâne o carte de vizită a Academiei Române (...) Mă bucur foarte mult că, prin expoziție, îi determinăm pe cei care au putere de decizie să înțeleagă ce rol are cultura în viața unui popor civilizat. Românii se pretind un popor civilizat și european. Și atunci, e foarte bine să alocăm fonduri pentru așa ceva. Iar expoziția asta e o mărturie a faptului că banii nu se dau de pomană, ci rodesc. Cultura rodește'', a afirmat istoricul.
Președintele Academiei Române, Marius Andruh, a descris expoziția ca pe ''o colecție de rezumate a ceea ce cuprinde Biblioteca Academiei, (...) care este un tezaur național''.
''Aici avem o colecție de rezumate a ceea ce cuprinde Biblioteca Academiei noastre și care este (...) un tezaur național. Îmi vine în minte și o analogie cu ceea ce s-a întâmplat la Teatrul Național, în momentul revenirii la forma inițială și al modernizării lui, când unele săli au dispărut, pentru că nu mai aveau sens în modul de organizare a spectacolelor și când o sală în care se pictau decoruri a devenit o sală de spectacole care se cheamă Sala Pictura. Aici, Sala Fișierelor a fost reconfigurată așa cum a fost reconfigurată sala din cealaltă instituție de cultură pe care am invocat-o'', a spus academicianul.
El a propus amplasarea unor panouri pe gardurile instituției de pe strada Dacia, pentru a face vizibilă activitatea Bibliotecii Academiei. ''Pentru că este o stradă pe care se circulă și poate vom avea o imagine a ceea ce se întâmplă în Academia Română, pentru cultura română'', a punctat președintele Academiei.
Directorul general al Bibliotecii Academiei Române, prof. ing. Nicolae Noica, a arătat că expoziția va pune în evidență ''lucrurile deosebite'' din patrimoniul instituției și a îndemnat politicienii să viziteze mai des acest for.
''Vedeți și dumneavoastră la ora actuală cum se face la noi politică. Ar trebui guvernele și politicienii să vină mai des pe aici, pe la Academia Română, poate prin sălile de lectură să răsfoiască o carte. Sunt mulți care nu au trecut și nu știu despre ce este vorba. (...) Cărți din anul 1290, plan de organizare a Bucureștiului din 1300. Astea sunt niște lucruri formidabile. Aici este primul document privind înființarea Societății Literare Române, care a fost baza Academiei Române, și acolo bustul unui mare donator, Zappa (Evanghelie Zappa, un filantrop și om de afaceri aromân, recunoscut ca unul dintre cei mai mari donatori și susținători financiari ai Academiei Române, aflată la începuturile sale sub forma Societății Literare Române n.r.). Câți din domnii ăștia, care au astăzi bani, mai vin să dea niște bani pentru cultură și educație?'', a spus Noica.
***
Biblioteca Academiei Române a inaugurat miercuri o expoziție permanentă la sediul din Calea Victoriei nr. 125, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la fondarea Academiei Române.
Expoziția, realizată în urma unei munci de șase luni, prezintă momente esențiale din istoria Bibliotecii și evoluția patrimoniului său, de la prima colecție donată în 1866 până la fondul actual de peste 10 milioane de unități.
Colecțiile expuse includ carte veche și rară, manuscrise - de la pagini bizantine la caietele eminesciene -, periodice românești, afișe de teatru din secolul al XIX-lea, foi volante tipărite pe mătase, hărți istorice, fotografii din Bucureștiul secolului al XIX-lea, portrete ale familiei regale, lucrări de grafică românească și străină, precum și partituri ale unor compozitori renumiți.
O secțiune specială este dedicată departamentelor dispărute ale Bibliotecii, precum Tipografia și Serviciul fotografic, dispărute după 1990, odată cu accelerarea evoluției tehnice, sunt prezente în expoziție prin multe piese și aparate de epocă: aparate fotografice cu burduf, prese de tipar interbelice, boxe pentru radioul instituției din 1950, gramofoane, pick-up-uri cu lămpi, aparate de multiplicare documente scrise din anii '60.
Din același fond documentar fac parte fotografiile de grup ale angajaților Bibliotecii din diverse generații, precum și imagini din modernul sediu al Bibliotecii construit în 1937 de arhitectul Duiliu Marcu.
Expoziția permanentă a Bibliotecii Academiei Române își deschide porțile tuturor categoriilor de public și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9:00 - 14:00. Intrarea este liberă. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Mureș: SIMFEST 2026 a transformat Târgu Mureșul într-o capitală a filmului și dialogului cultural
Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția a 23-a, care s-a desfășurat la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, și-a reconfirmat statutul de punte culturală între jurnalism de televiziune, cinematograf, fotojurnalism, pictură și activitate scriitoricească. Marele Premiu al ediției din 2026 a fost a
Covasna: Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, expuse la Sfântu Gheorghe
Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, printre care Constantin Brâncuși, Picasso, Dali, Chagall, Henri Matisse, Klimt, Renoir, Rodin și Modigliani, vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției 'Marii artiști din epoca lui Brâncuși', care va fi vernisată sâmbătă, 10 octombrie, la Centrul de Cultură
Constanța: 22 de tineri interpreți din diverse zone etnofolclorice ale țării, la Festivalul 'Dan Moisescu'
Peste 20 de tineri interpreți, din diferite zone etnofolclorice, vor participa la o nouă ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc 'Dan Moisescu', care se va desfășura pe 7 și 8 octombrie, la Constanța, au informat, luni, organizatorii. Potrivit Centrului Cultural Județean Constanța 'Teodor T.
ICR: Concursul de eseuri 'Eu și România' - la cea de-a IV-a ediție
Institutul Cultural Român anunță lansarea celei de-a IV-a ediții a concursului de eseuri 'Eu și România', adresat copiilor și tinerilor români din comunitățile istorice, inclusiv din Republica Moldova, precum și din diaspora. Potrivit unui comunicat al ICR transmis luni AGERPRES, competiția se adresează copiilor și tinerilor cu v&acir
Teleorman: Marele scriitor Zaharia Stancu, omagiat de Ziua Mondială a Educației
Marele scriitor Zaharia Stancu este omagiat luni, în județul Teleorman, de Ziua Mondială a Educației, cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la naștere. 'Astăzi, de Ziua Educației, cinstim memoria uneia dintre marile voci ale literaturii române: Zaharia Stancu. Născut pe 5 octombrie 1902, în județul nostru, în comuna Salcia, mar
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Iași/ Managerul Palatului Culturii: Giotto la Iași este un eveniment istoric, imposibilul făcut posibil
Giotto la Iași este imposibilul făcut posibil, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al Palatului Culturii - Complexul Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Constantin Chituță, despre una dintre cele mai importante opere ale pictorului italian, Popliticul, care ajunge pentru prima dată în România în cadrul SACRUM Iaș
Bihor: Salonul Internațional fotografic ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat în Cetatea Oradea
Aproape 200 de fotografii, realizate de artiști din România și din alte opt țări, sunt expuse în cadrul Salonului Internațional ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat la Centrul pentru Cultură și Civilizația Vinului ''Millesime'' din Cetatea Oradea. Potrivit unui comunicat transmis luni de or
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere deschide a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere, în regia lui Vlad Massaci, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț, deschide luni, de la ora 19:00, Festivalul Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Emanuel Becheru, Tudor Tăbăcaru, Elena Popa, Vale
Covasna: Corul 'Armonia' din Brăila, cu 155 de ani de tradiție, pe scena Festivalului Național 'George Sbârcea'
Formații corale din județele Covasna, Harghita și Brăila s-au întâlnit, în acest weekend, la Sfântu Gheorghe, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național Coral 'George Sbârcea', printre invitați numărându-se și corul 'Armonia' din Brăila, care a aniversat recent 155 de ani de existență.
Iași: Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, expus la Palatul Culturii
Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, datat 1500 și aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, poate fi admirat, începând de duminică, la Iași, în cadrul 'SACRUM. Iași Art Festival'. Este pentru a doua oară în ultimii 70 de ani când piesa de patrimoniu este expusă la Iași.
Premieră la TNB duminică - spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele
Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, are premiera oficială duminică, la Sala Studio a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'Livada de vișini' face parte din programul 'Teatrokosmos - Pilonul marilor spec
Spectacolul 'Madrigal: Drumul Mătăsii', în premieră la București; actrița Rodica Mandache - invitat special
Spectacolul extraordinar 'Madrigal: Drumul Mătăsii', având-o ca invitat special pe actrița Rodica Mandache, va fi prezentat în premieră la București de Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, pe 3 octombrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București. Potrivi
Olt: Obiecte folosite la prinderea pilonilor podului lui Constantin cel Mare, scoase din Dunăre
Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite în această săptămână în apa fluviului de arheologul scafandru Iuian Rusu și predate Muzeului Corabia, a anunțat, vineri, coordonatorul Se













