România - la Târgul Internațional de Carte pentru Copii; patru creatori reprezentativi români prezenți la eveniment
România participă, de luni până joi, la cea de-a 63-a ediție a Târgului Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna, cel mai important eveniment profesional dedicat literaturii pentru copii și tineret la nivel mondial, desfășurat la Bologna Exhibition Centre.
'Începând cu 13 aprilie, Bologna devine un reper important pentru cultura română, un spațiu în care aceasta va fi vizibilă și accesibilă publicului internațional, prin două prezențe complementare care aduc în prim-plan atât creația literară contemporană, cât și patrimoniul cultural. Este vorba despre participarea la Târgul Internațional de Carte pentru Copii și deschiderea, în cadrul Anului Cultural România-Italia, a expoziției 'Tezaurul brodat al Reginelor'', transmite, marți, Ministerul Culturii.
Standul național al României, cu o suprafață de 48 mp, este conceput ca un spațiu deschis dialogului și întâlnirilor profesionale, promovând oferta editorială românească și facilitând conectarea cu piața internațională de carte.
La standul României, publicul va putea întâlni patru creatori reprezentativi pentru scena actuală a literaturii și ilustrației fotografice de carte pentru copii, invitați de Ministerul Culturii la această ediție: Adelina Butnaru, ilustratoare și designer grafic, cu o practică artistică centrată pe cartea ilustrată și identitatea vizuală; Sorina Vazelina, ilustratoare și autoare de benzi desenate, cunoscută pentru abordarea sa experimentală și versatilă; Maria Doni, ilustratoare apreciată pentru stilul său expresiv și pentru proiectele editoriale și curatoriale recente; Alex Moldovan, autor de literatură pentru copii și tineret, premiat și tradus internațional.
Prezența României este completată de o reușită importantă în cadrul Illustrators Exhibition 2026, unde artista Veronica Neacșu se numără printre cei 75 de câștigători selectați din peste 20.000 de lucrări. De asemenea, Alexandra Mîrzac și Maria Doni sunt finaliste, confirmând vizibilitatea tot mai mare a ilustrației românești.
Participarea României la târg este organizată de Ministerul Culturii, cu sprijinul Institutului Cultural Român - Centrul Național al Cărții, al Asociației De Basm și al Clubului Ilustratorilor din România.
Târgul Internațional de Carte pentru Copii de la Bologna reunește anual profesioniști din întreaga lume - editori, autori, ilustratori, agenți literari și traducători - și include trei componente majore: Bologna Children's Book Fair (BCBF), BolognaBookPlus (dedicat sectorului editorial) și Bologna Licensing Trade Fair/Kids (axat pe drepturi de licențiere pentru conținut destinat copiilor și tinerilor). La ediția din acest an, sunt așteptați aproximativ 1.500 de expozanți din 90 de țări și regiuni.
***
Tot la Bologna, joi, în cadrul Anului Cultural România-Italia, va fi deschisă expoziția de fotografie 'Tezaurul brodat al Reginelor', parte a Anului Cultural România-Italia. Expoziția, prezentată anterior la Roma, va fi găzduită la Palazzo d'Accursio - Sala Manica Lunga, în perioada 16 aprilie - 13 mai.
Expoziția propune o incursiune vizuală în universul iilor și costumelor populare care au aparținut Reginelor și Principeselor României, piese de patrimoniu conservate de Fundația Colecția Familiei Regale a României.
Proiectul este organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în colaborare cu Asociația Maitec și în parteneriat cu Consulatul General al României la Bologna, Primăria orașului Bologna, Ministerul Culturii și Ambasada României în Italia. Expoziția este semnată de Dana și Stephane Maitec și curatoriată de Irina Ungureanu Sturza.
'Acesta valorifică, prin imagini de înaltă rezoluție și detalii supradimensionate, bogăția simbolică a broderiei tradiționale. Pe lângă seria fotografică, expoziția include și un costum tradițional din patrimoniul Casei Regale a României, care a aparținut Reginei Maria, mărturie a rolului esențial pe care aceasta l-a avut în afirmarea portului popular ca simbol identitar și cultural', precizează sursa citată.
Anul Cultural România-Italia 2026 este un demers strategic bilateral organizat de Ambasada României în Republica Italiană, Ministerul Culturii și Ministerul Afacerilor Externe, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și al Președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella.
Prin această prezență complexă la Bologna, Ministerul Culturii susține atât promovarea creației contemporane, cât și valorificarea patrimoniului cultural românesc, contribuind la consolidarea vizibilității României în spațiul cultural european și susținând, în mod direct, pregătirea pentru participarea ca țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt, ediția din anul 2028. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț Grama, Tudor Cucu-Dumitrescu,
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimul concert din etapa de toamnă,
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva dintre cele mai iubite nume ale m
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării unui monument al prostiei a p
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'În locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a Europei, un loc cu o biodiversi
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influenț
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma diferite puncte ale Pieței Obor
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. În timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 8 - 15 octombrie, Gruparea de
Festivalul Vrăjitoarelor la Opera Comică pentru Copii, în perioada 9 octombrie - 1 noiembrie
Opera Comică pentru Copii (OCC) organizează, în perioada 9 octombrie - 1 noiembrie, Festivalul Vrăjitoarelor, eveniment care le propune copiilor personaje fantastice, workshop-uri practice, spectacole și numeroase atracții, între care Roata Magică, Caruselul OCC, Trenulețul OCC, Avionul, Simulatorul de zbor, gonflabilele, cursele de carturi și Aventura Parc, info
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea numerelor se realiza prin impuls














