Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse ''Interferențe'' sunt o mare bucurie (GALERIE FOTO)
SoNoRo Interferențe, programul de burse al Festivalului SoNoRo, împlinește 20 de ani de existență, perioadă în care organizatorii au oferit peste 600 de burse și au contribuit la crearea unor noi generații de muzicieni.
''20 de ani de burse SoNoRo Interferențe sunt, desigur, o mare bucurie. La început am pornit cu câțiva bursieri pe care i-am adus la Sighișoara, îmi aduc aminte, la cursul de măiestrie organizat de altcineva atunci, de alt organizator, care cumva ne-a găzduit, și după 20 de ani vedem rezultatele copiilor din primul an, extraordinare. Florian Mitrea de exemplu, pianistul care a participat la acel prim workshop, este colegul Dianei Ketler, directoarea artistică a Festivalului SoNoRo, coleg la Academia Regală de la Londra ca profesor. Ce să zic, după 20 ani dacă e să facem un recensământ a ceea ce s-a întâmplat, lucrul care mă face cel mai fericit este că am ales bine și că din majoritatea bursierilor selectați, celor de care ne-am ocupat pe parcursul acestor ani, a ieșit ceva și unii au obținut chiar rezultate fantastice. Deci, nu pot să zic decât 'looking forward', să mă bucur de următorii 10 ani'', a declarat pentru AGERPRES muzicianul Răzvan Popovici, fondatorul festivalului SoNoRo.
În cadrul unei conferințe de presă susținută joi la sediul ICR, muzicianul a spus că se bucură că cele peste 600 de burse acordate ''au dat roade''.
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
''Avem câștigători la concursuri din lume, cadre didactice la mari conservatoare din București, Nuremberg, Freiburg, Bruxelles, Viena, Royal Academy, iar acum dintre violoniștii și violonceliștii care au luat parte, avem soliști în marile orchestre din Bruxelles, Viena, Koln, Hamburg, Berlin și așa mai departe. (...) Deci, zic eu, ar trebui să fim foarte recunoscători că SoNoRo Interferențe a ajuns la vârsta de 20 de ani așa de consistent și atât de, zic eu, benefic pentru viața muzicală a României'', a afirmat Răzvan Popovici.
Pentru ediția din acest an a SoNoRo Interferențe, Răzvan Popovici a menționat că vor fi ''trei sau patru workshopuri, 40 de bursieri selectați, multă muncă și dorința de a vedea cum cresc pe parcursul respectivelor săptămâni de lucru și de studiu''.
Preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a apreciat că SoNoRo Interferențe reprezintă ''un program de tradiție'' și un semn de responsabilitate al inițiatorilor evenimentului.
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
''SoNoRo Interferențe înseamnă pentru ICR un program de tradiție pe care ne bucurăm să-l sărbătorim. Suntem, aș spune, cofondatori, alături de SoNoRo, al acestui program și cred că este o inițiativă foarte importantă, pe de o parte, și pe de altă parte, care de-a lungul timpului a crescut foarte frumos. Cred că este un semn de responsabilitate pe care inițiatorii Festivalului SoNoRo au înțeles să investească în tânăra generație, tânără generație care a participat nu doar la rezidențele de la Montepulciano sau de la programul SoNoRo Interferențe, ci a avut apoi ocazia să urce pe scena festivalului SoNoRo și iată astăzi vorbim de muzicieni apreciați, muzicieni deja consacrați care au pornit de la acest program. În același timp, pentru ICR alături de manifestările pe care le organizăm în străinătate acest program a însemnat o oportunitate de a investi în noua generație, de a ne gândi la viitorul promovării culturale de peste ani și de a oferi această șansă de interconectare, pentru că SoNoRo Interferențe nu înseamnă doar masterclassuri, workshopuri și ocazia de pregătire pentru tineri muzicieni, dar ocazia de a interacționa într-un mediu multicultural, de a cunoaște muzicieni consacrați, muzicieni importanți din alte țări și de a lucra împreună cu aceștia, fie avându-i ca model, fie avându-i alături ca parteneri'', a declarat Liviu Jicman pentru AGERPRES.
La conferința de presă au fost prezenți și foști bursieri SoNoRo: pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, pianista Cristian Mihart și violistul Alexandru Spînu.
Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
În ediția SoNoRo Interferențe din acest an sunt programate trei workshopuri: la Casa Internațională a Artiștilor din Bușteni (3-9 aprilie), la Portul Cultural Cetate din județul Dolj (8-14 iunie) și la Palazzo Ricci din Montepulciano, Italia (5-11 octombrie).
Bursele vor fi acordate pentru vioară, violă, violoncel, pian și canto iar tinerii muzicieni vor studia alături de profesori renumiți de la cele mai importante academii de muzică din Europa și vor concerta pe scene din România și Italia.
Bursa de studii SoNoRo Interferențe, în valoare de 1.500 euro, constă în: cursuri zilnice de muzică de cameră și instrument solo pe perioada unei săptămâni pentru instrumentele pian, vioară, violă, violoncel, canto; cazarea și mesele pe întreaga durată a workshopului pentru sesiunile de cursuri din România de la Casa Internațională a Artiștilor Bușteni și de la Portul Cultural Cetate; cazarea și mesele pentru sesiunea de cursuri din Montepulciano (Italia). Costurile de transport până la locul de desfășurare al workshopurilor din România și Italia vor fi suportate de bursieri. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes
Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre
Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
Spectacolul 'Amadeus' după textul dramaturgului britanic Peter Shaffer, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera, duminică, de la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri AGERPRES. Din distribuție fac parte Ionuț Grama, Tudor Cucu-Dumitrescu,
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimul concert din etapa de toamnă,
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva dintre cele mai iubite nume ale m
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării unui monument al prostiei a p
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'În locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a Europei, un loc cu o biodiversi
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.














