Teatrul Odeon - 80 de ani de activitate; managerul Emil Banea: Aniversarea aceasta e ceva extraordinar
Teatrul Odeon a aniversat vineri, de Ziua Mondială a Teatrului, 80 de ani de la înființare, în cadrul unui eveniment conceput și prezentat de Răzvan Mazilu.
'Aniversarea aceasta e ceva extraordinar pentru un teatru - să aibă 80 de ani de activitate, 80 de ani plini, cu un început surprinzător în 1946 cu un spectacol care s-a numit 'Clocot', care mie mi se pare elocvent. A fost primul spectacol și apoi s-a lansat către viitor și cred că acum e o zi extraordinară pentru teatru că poate să aniverseze 80 de ani', a declarat managerul Teatrului Odeon, Emil Banea, pentru AGERPRES.
El a menționat că teatrul a avut mai multe 'date de naștere' și, într-un final, a fost aleasă ziua în care se sărbătorește și Ziua Mondială a Teatrului.
'Am luat reper 1946. Declarația cea mai frumoasă atunci a fost că într-o zi din primăvară s-a înființat teatrul și atunci am zis 'Ce zi mai frumoasă în primăvară decât Ziua Mondială a Teatrului?', a explicat Emil Banea.
În cadrul evenimentului a fost lansat 'Albumul Odeon 80', care cuprinde premierele din întreaga istorie a teatrului.



Foto: (c) Petronius Craiu / AGERPRES
'Lansăm în această seară și un album pe care l-am văzut ca o istorie vizuală a teatrului, un album ce cuprinde toate premierele pe care teatrul le-a avut, pe toate scenele lui, atât la sediul din Giulești, cât și la actualul sediu, sunt toate premierele cartografiate în acest album', a precizat managerul Teatrului Odeon.
Evenimentul aniversar a fost deschis cu un moment muzical oferit de Blue Noise. În continuare a fost prezentată filmarea spectacolului 'Amadeus' de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu, cu Radu Beligan, Răzvan Vasilescu, Irina Mazanitis, Paul Ioachim, Mircea Cruceanu, Ion Vâlcu, Sergiu Demetriad, Mihail Stan, Jorj Voicu. Spectacolul a avut premiera în 1982 și a fost înregistrat de Casa de Producție a TVR în 1990.
Printre invitații la evenimentul aniversar al Teatrului Odeon s-a numărat și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes
Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre
Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimul concert din etapa de toamnă,
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva dintre cele mai iubite nume ale m
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării unui monument al prostiei a p
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'În locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a Europei, un loc cu o biodiversi
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.














