Maramureș: Primarul din Baia Mare critică managementul Teatrului Municipal pentru ''rezultatele financiare modeste''
Managementul Teatrului municipal Baia Mare este defectuos, iar rezultatele financiare modeste, a declarat, joi, primarul Doru Dăncuș, care a adăugat că și în cazul majorării prețului la bilete pentru spectacole nu se poate anticipa o reechilibrare a situației contabile a instituției de cultură.
'În primul rând, referitor la prețul scăzut al biletelor, enumerat ca motiv pentru veniturile sub orice critică. Chiar dacă propunerea conducerii teatrului de majorare a tarifului pentru bilete ar fi fost aprobată de către Consiliul Local Baia Mare, nu schimba cu nimic situația deja existentă. Îmi pare rău să o spun, consider că problema stă în incapacitatea de a atrage băimărenii la teatru și nu văd cum scumpirea biletelor ar rezolva-o. Tot cu scopul de a justifica rezultatele slabe, s-a invocat faptul că timp de 111 zile sălile teatrului au fost folosite pentru diferite evenimente, multe dintre acestea dedicate comunității. Zile în care, spune conducerea teatrului, s-ar fi putut organiza piese de teatru. De acord. Dar de ce nu s-au organizat?' a afirmat primarul Doru Dăncuș.
El s-a referit și la un 'dezinteres' al administrației teatrului pentru organizarea de evenimente culturale.
'În niciuna dintre zilele în care sălile au fost închiriate sau oferite cu titlu gratuit pentru diverse evenimente dedicate comunității noastre, nu erau programate spectacole! Sunt și alte aspecte care poate ar merita discutate. Dar, așa cum am spus, din respectul pe care îl port celor care se zbat să mențină vie arta teatrală în Baia Mare, pentru moment mă voi opri aici' a precizat Doru Dăncuș.
Primarul a arătat că vor continua investițiile în teatru și alte activități culturale din municipiu, dar a subliniat că nu mai poate fi acceptată abordarea managerială 'învechită'.
'În Baia Mare, fie că vorbim despre subvenționarea unor instituții, fie că vorbim despre susținerea unor evenimente de marcă, fie că vorbim despre săli de spectacole moderne, investim masiv în cultură. Ne străduim, totodată, să creăm o infrastructură culturală pe care puține orașe din România o au. Dar nu putem să investim în condiții moderne și să acceptăm în același timp abordări învechite și ineficiente la conducerea instituțiilor de cultură, cu atât mai puțin lipsa de interes pe banii băimărenilor', a susținut primarul Doru Dăncuș.
Acesta a mai precizat că urmează a fi efectuată o analiză în Consiliul Local asupra parametrilor de funcționare a instituției.
'Tocmai de aceea am inclus-o ca temă principală de analiză a managementului instituției, în cadrul evaluării anuale pe care urmează să o desfășurăm și în care vom verifica dacă și cum au fost îndepliniți indicatorii de performanță, atât din perspectivă economică, cât și artistică. În funcție de rezultat, vom lua măsurile care se impun', a mai spus Doru Dăncuș.
Totodată, directorul Teatrului Municipal Baia Mare, Radu Macrinici, a declarat joi, pentru AGERPRES, că urmează să prezinte administrației locale situația instituției, însă reproșurile sunt 'puțin deplasate' ori denotă o necunoaștere a modului de funcționare a instituției.
'Urmează să prezint întreaga documentație în fața comisiei de evaluare a Consiliului Local, însă pot să spun că reproșurile adresate sunt puțin deplasate ori e posibil să nu fie cunoscută funcționarea teatrului (...) Este adevărat că avem prețuri mai mici la bilete, inclusiv pentru copii, dar în acest fel încurajăm participarea la spectacole. Pe durata celor 111 zile, anul trecut sala teatrului a fost oferită cu titlu gratuit sau chirie unor evenimente organizate pentru comunitatea locală în cadrul unor proiecte culturale derulate de licee, școli, grădinițe sau alte asociații. În situația în care n-ar fi trebuit să oferim spațiul nostru pentru aceste activități, cu siguranță încasările teatrului ar fi arătat diferit', a spus Radu Macrinici.
Managerul Teatrului Municipal Baia Mare a mai adăugat că instituția își desfășoară activitatea în condiții normale, iar agenda spectacolelor și evenimentelor programate continuă.
Astfel, în perioada 25 - 28 martie 2026 instituția va găzdui cea de-a 12-a ediție a Festivalului de Teatru Contemporan pentru Tineret ACTING, organizat împreună cu ACTING - Asociația Tineri în Teatru.
În cadrul festivalului sunt invitate 9 trupe de teatru din țară și o trupă din Chișinău, Republica Moldova, devenind astfel un eveniment internațional. Spectacolele vor fi susținute de trupe de elevi cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Programul cuprinde și două spectacole invitate ale Teatrului Municipal Baia Mare, precum și un spectacol al studenților din anul terminal al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității 'Babeș-Bolyai' din Cluj-Napoca.
Teatrul Municipal Baia Mare este deținătorul a două premii UNITER, dintre care un premiu a fost obținut anul trecut pentru organizarea Festivalului Internațional de Artele Spectacolului 'ATELIER'.
Consiliul Local Baia Mare a alocat recent fonduri pentru modernizarea și reabilitarea clădirii Teatrului Municipal, situată în zona veche a orașului. AGERPRES / (AS, A - redactor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes
Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre
Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimul concert din etapa de toamnă,
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva dintre cele mai iubite nume ale m
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării unui monument al prostiei a p
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'În locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a Europei, un loc cu o biodiversi
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.














