logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Turneul SoNoRo Conac - în premieră la Biserica Italiană din București și Palatul Lloyd din Timișoara

Image

A doua parte a turneului SoNoRo Conac, aflat la ediția a XIV-a, continuă cu două concrete programate în premieră la Biserica Italiană din București pe 24 martie și la Palatul Lloyd din Timișoara pe 25 martie, informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

'Iată-ne deja la a doua parte a turneului SoNoRo Conac! După primele două concerte foarte apreciate de public, pe care le-am susținut în Muzeul de Artă din Ploiești și la Cazinoul din Sinaia, invităm pentru prima dată publicul la Biserica Italiană din București și la Palatul Lloyd din Timișoara - ambele, clădiri monumentale de arhitectură, cu un istoric impresionant și incluse în patrimoniul orașelor în care se află. Le mulțumim domnilor Mihai Ghyka pentru sprijinul acordat în intermedierea relației cu Biserica Italiană și domnului Ovidiu-Florian Andriș, manager al Filarmonicii Banatul Timișoara, pentru parteneriatul valoros și deschiderea de a organiza împreună concertul de la Palatul Lloyd. Suntem emoționați că după 14 ani de existență vom ajunge în spații noi și că ne vom bucura împreună cu publicul nostru de concerte de muzică de cameră în aceste clădiri extraordinare', a declarat directorul turneului, Răzvan Popovici.

Programul cuprinde Wolfgang Amadeus Mozart - Duet în Do major, KV 423 pentru vioară și violă și Duet în Si bemol major, KV 424 pentru vioară și violă și Johan Halvorsen - Sarabande con variazioni pentru vioară și violă.

Accesul la concertul din București este liber, în baza unei rezervări pe site-ul https://conac.sonoro.org/. La concertul din Timișoara, organizat în parteneriat cu Filarmonica Banatul Timișoara, accesul se face în baza biletelor care se pot achiziționa de pe site-ul entertix.ro.

Turneul SoNoRo Conac va continua în luna aprilie cu ultima parte din acest an - City in Focus: Arad (19 - 23 aprilie). AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: SoNoRo/Facebook.com

Afisari: 691

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 07-10-2026 18:03

AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali

Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au ajuns deja la Sfântu Gheorghe, iar, pe măsură ce sunt despachetate, sala de expoziții se umple și ea de forme

Cultura - Media 07-10-2026 17:08

ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40

O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T

Culte 07-10-2026 13:10

Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului

Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio

Culte 07-10-2026 12:47

Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară

În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil

Cultura - Media 07-10-2026 12:37

Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'

Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit

Cultura - Media 07-10-2026 12:29

Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei

Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes

Cultura - Media 07-10-2026 12:16

Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre

Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Cultura - Media 07-10-2026 11:29

Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie

Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co

Cultura - Media 07-10-2026 11:09

Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri

Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.

Cultura - Media 07-10-2026 10:46

RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie

În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.

Cultura - Media 07-10-2026 10:34

Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice

Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate

Cultura - Media 07-10-2026 09:29

Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România

Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt

Cultura - Media 07-10-2026 09:15

Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie

Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimul concert din etapa de toamnă,

Cultura - Media 07-10-2026 05:10

Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală

Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva dintre cele mai iubite nume ale m

Cultura - Media 06-10-2026 21:33

Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului

Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării unui monument al prostiei a p