Anne Applebaum, câştigătoare a Premiului Pulitzer - în România; va participa la prezentarea Raportului anual EFOR 2026
Anne Applebaum, câștigătoare a Premiului Pulitzer, unul dintre cei mai reputați istorici și jurnaliști din lume, va fi prezentă în România pentru a se întâlni cu publicul, miercuri și joi, în cadrul a două evenimente care vor avea loc la București și Timișoara.
Cunoscuta jurnalistă va participa, miercuri, de la ora 10:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I', la prezentarea 'Raportului anual EFOR 2026. Democrația și societatea civilă în Europa de Est', realizat de Expert Forum.
Cu acest prilej, Anne Applebaum va avea un dialog cu președintele EFOR, Sorin Ioniță, despre traiectoria democrației în regiunea noastră, informează Editura Litera.
În cadrul evenimentului, vor fi lansate volumele 'Axa autocraților. Corupție, control, propagandă: cum se sprijină reciproc dictatorii pentru a-și păstra puterea' și 'Foametea roșie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei', publicate recent în colecția Kronika a Editurii Litera.
Cărțile analizează mecanismele dictaturii și represiunii, evidențiind tehnici similare de control și brutalitate folosite de regimurile totalitare și autoritare, atât în trecut, cât și în prezent.
Evenimentul se va desfășura cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I' și al Muzeului Național al Literaturii Române.
Joi, de la ora 18:00, la invitația Universității de Vest din Timișoara, Anne Applebaum se va afla într-un dialog cu jurnalistul Marian Voicu. Evenimentul, intitulat 'Why Democracies Turn Against Themselves', care va avea loc în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, propune o analiză lucidă asupra fragilității democrațiilor contemporane, ascensiunii autoritarismului și responsabilității societăților libere într-un context internațional marcat de tensiuni și transformări profunde, transmite Editura Litera.
***
Anne Applebaum este istoric și jurnalistă, colaboratoare la The Atlantic și asociat senior la Agora Institute, Johns Hopkins University.
Este autoarea unor cărți de istorie devenite reper pentru Europa de Est, printre care 'Gulag. O istorie' (Editura Litera, 2023), câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru nonficțiune în 2004, 'Cortina de Fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1944-1956' (Editura Litera, 2016), câștigătoare a Premiului Cundill pentru literatură istorică, 'Foametea roșie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei' (Editura Litera, 2026), câștigătoare a premiilor Lionel Gelber și Duff Cooper.
Acestora se adaugă volumul 'Amurgul democrației' (Editura Litera, 2021), devenit bestseller internațional, în care analizează atracția unor intelectuali și politicieni occidentali față de autocrație.
Cea mai nouă carte a Annei Applebaum, 'Axa autocraților', publicată în 2024 (Editura Litera, 2025), examinează rețeaua de dictaturi - Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, Venezuela, Zimbabwe și nu numai - care lucrează împreună pentru a se sprijini, a-și conserva puterea și a submina lumea democratică. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri la Academia Română - profesorul Corin Braga, printre noii membri corespondenți
Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită miercuri, a decis, prin vot secret, alegerea a patru membri corespondenți, printre aceștia regăsindu-se profesorul de literatură comparată, romancierul și criticul literar Corin Braga. Potrivit unui comunicat al Academiei, transmis AGERPRES, noii membrii aleși sunt: * Corin Braga - Secț
VIDEO Bihor: Avram Iancu a fost comemorat la Oradea; o ceremonie militară și una religioasă - la bustul eroului național
Avram Iancu a fost comemorat miercuri, la Oradea, printr-o ceremonie militară și una religioasă care au avut loc la bustul din Piața Traian al eroului național. Autoritățile locale, reprezentanți ai instituțiilor, un grup folcloric de copii și numeroși participanți au fost prezenți la evenimentul dedicat memoriei lui Avram Iancu, unul dintre cei mai importanți eroi
Ziua Iei/Ministerul Culturii: Sărbătorim măiestria femeilor care au transmis practicile realizării cămășii cu altiță
Ziua Iei este un prilej de a sărbători creativitatea, hărnicia, măiestria femeilor care au creat și transmis din generație în generație practicile de realizare a cămășii cu altiță, de la obținerea pânzei până la croi și alegerea ornamentelor specifice, transmite, miercuri, Ministerul Culturii. 'De Ziua Iei, Ministerul Culturii adresează r
CJ Iași: Vot în unanimitate pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al județului lui Cristian Mungiu
Consiliul Județean (CJ) Iași a aprobat miercuri, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de 'Cetățean de onoare' regizorului, scenaristului și producătorului de film Cristian Mungiu. Președintele CJ, Costel Alexe, inițiatorul proiectului, a declarat că acordarea titlului de 'Cetățean de onoare al județului Iași' unor aseme
Spectacolul-concert 'Mai e vreun candidat?', de Ada Milea, în premieră, miercuri și joi, la TNB
Spectacolul-concert 'Mai e vreun candidat?', de Ada Milea, are premiera miercuri și joi, de la ora 21:30, la Sala Amfiteatru, în aer liber, a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din Capitală. Potrivit site-ului tnb.ro, 'Mai e vreun candidat?' este o poveste muzicală despre amor, interese, politică, șantaj, inspirată din 'O scr
Ziua Iei/Buzău: Cămașa îngropată, o ie cât un simbol istoric expusă la Muzeul ,,Timpul Omului' din Mânzălești
La Muzeul 'Timpul Omului' din comuna buzoiană Mânzălești este expusă o cămașă îngropată, o ie salvată din calea trupelor cotropitoare în jurul anului 1945, o piesă unică prin simbolistica 'Pomului vieții' și istoria sa care amintește de modul în care zestrea era salvată prin îngropare la rădăcina unui copac, departe de casă.
Ziua Iei/ Expoziție dedicată costumului purtat în comunitățile tradiționale din sud - de miercuri, la Muzeul Țăranului
Expoziția 'Urme care rămân', dedicată costumului purtat în comunitățile tradiționale la începutul secolului al XX-lea în zona de sud a țării, se deschide miercuri la Muzeul Național al Țăranului Român. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17:00, la Sala Media, într-un cadru special, un
S-a lansat BBC News România
BBC World Service a lansat noua sa ofertă în limba română - BBC News România, care oferă publicului știri și informații de încredere prin site-ul bbc.com/romania și canalele de Facebook și Instagram, urmând ca în acest an să fie lansate și canalele de YouTube
AnulBrâncuși/Gorj: Schița originală a Coloanei fără Sfârșit, realizată de Constantin Brâncuși, expusă la Parlamentul European
Schița originală a Coloanei fără Sfârșit, realizată de sculptorul Constantin Brâncuși, document considerat a fi actul de naștere al principalei creații brâncușiene, a fost expusă la Parlamentul European, în cadrul expoziției 'Infinitul lui Brâncuși'. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Pri
Regizorul Andrei Șerban, numit director onorific al Teatrului Național București
Regizorul Andrei Șerban a fost numit în funcția de director onorific al Teatrului Național București, a anunțat marți instituția de cultură. 'Directorul general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București, Ada Hausvater, pune în aplicare o linie strategică fundamentală a proiectului său de management: principiu
Bihor: Kira Hagi aduce la Oradea expoziția multimedia 'AGAPI - O jumătate de secol de iubire'
Actrița și artista Kira Hagi, fiica fostului mare internațional român Gheorghe Hagi, va fi prezentă la Oradea pe 4 iulie, cu prilejul vernisajului expoziției 'AGAPI - O jumătate de secol de iubire', găzduită de NOCA (New Oradea Contemporary Art), spațiul dedicat artei contemporane dezvoltat de Oradea Heritage. Potrivit unui comun
Iași: Zeci de meșteri populari vin în Parcul Copou, la Târgul 'Cucuteni 5000'
Zeci de meșteri olari din România, Republica Moldova și Ucraina se vor afla, în perioada 26 - 28 iunie, în Parcul Copou din Iași, pentru a lua parte la o nouă ediție a Târgului național de ceramică 'Cucuteni 5000'. Potrivit organizatorilor, ediția cu numărul 56 a Târgului 'Cucuteni 5000' reunește m
Cluj: Peste 100 de evenimente sold-out la TIFF.25 și 130.000 de participanți
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță că, în cele zece zile ale ediției sale cu numărul 25, au fost 130.000 de participanți și peste 100 de evenimente sold-out. 'Zece zile de proiecții, concerte, întâlniri și evenimente speciale au adus la Cluj peste 130.000 de spectatori și participanți. Ediția aniv
Încep înscrierile la Tabăra de creație 'Vara pe uliță' de la Muzeul Satului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' invită copii să ia parte, ca în fiecare an, la Tabăra de creație 'Vara pe uliță', numeroase ateliere fiind organizate între 6 iulie și 31 iulie. Tabăra include o paletă largă de activități, prin care copiii își pot petrece vacanța de vară într-o atmosferă priet
'Mănăstirea Hurezi: România în UNESCO 70. Cultură și Sfințenie', program dedicat de ICR Beijing patrimoniului cultural
Expoziția 'Mănăstirea Hurezi: România în UNESCO 70', componentă a unui program dedicat patrimoniului brâncovenesc, se va deschide, miercuri, la sediul ICR Beijing. Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român, transmis marți AGERPRES, expoziția reunește fotografii din arhiva mănăstirii vâlcene și







