Ciprian Ciucu: Deblochez concursurile pentru posturile de manageri de teatre
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că urmează să fie organizate concursuri pentru posturile de manageri de teatre.
În acest sens, a fost supus dezbaterii publice regulamentul privind concursurile, iar peste două săptămâni vor începe înscrierile, în vederea formării comisiilor.
'Mesajul primit din partea comunităților culturale din București a fost auzit. Și așa cum am promis, deblochez concursurile pentru posturile de manageri de teatre. Astăzi am pus pentru două săptămâni în transparență/dezbatere regulamentul privind concursurile. E făcut în baza legii. Dacă este loc să fie îmbunătățit, vă fi îmbunătățit. Și predictibil', scrie edilul general, marți, pe Facebook.
El menționează că într-o primă etapă vor fi selectate, conform legii, comisiile de concurs. În acest sens, îi îndeamnă pe specialiști să se înscrie.
'Tot ce pot să vă spun este că aceste concursuri vor fi pe bune, vor fi desfășurate de către specialiști, nu vor fi decise de către mine. Așa cum este normal. Teatrele noastre au nevoie de manageri stabili, care să-și asume să facă performanță în baza unor mandate predictibile', menționează Ciucu.
Pe site-ul Primăriei Capitalei sunt anunțate condițiile de înscriere pentru membrii comisiei. Aceștia trebuie să aibă experiență și notorietate în domeniu și să nu fi avut, în ultimii doi ani, relații contractuale cu instituția de spectacole pentru care se organizează concursul și nici cu vreunul dintre candidați.
Înscrierile experților au loc în perioada 10-24 martie. Experții care doresc să facă parte din aceste comisii se pot înscrie în perioada 10 - 24 martie, trimițând un e-mail la cultura@pmb.ro.
Comisiile de concurs vor analiza proiectele de management ale candidaților, îi vor intervieva și îi vor selecta pe cei mai buni, menționează sursa citată. Pentru fiecare instituție de spectacole se va constitui câte o comisie de concurs, formată din specialiști în domeniu și reprezentanți ai PMB. Un expert poate fi membru în mai multe comisii.
Se vor organizate concursuri pentru următoarele instituții: Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Bulandra, Metropolis, Odeon, Nottara, 'Ion Creangă', 'Constantin Tănase', Teatrul Evreiesc de Stat, Excelsior, Masca, Opera Comică pentru Copii, Țăndărică, 'Stela Popescu', Teatrul Dramaturgilor Români.
Regulamentul de concurs, supus dezbaterii publice, poate fi consultat la adresa: https://doc.pmb.ro/institutii/primaria/directii/directia_presa/2026/Regulament_CONCURS_Proiecte_de_management.pdf. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nemulțumiri privind legea salarizării; Federația CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia a anunțat luni că începe, în regim de urgență, consultarea membrilor și strângerea semnăturilor necesare pentru declanșarea grevei generale. 'Decizia este un răspuns direct la actuala formă a proiectului legii salarizării. În loc să corecteze inechi
CNA: Aviz favorabil pentru campania 'Vocea mâinilor contează'
Consiliul Național al Audiovizualului a dat aviz favorabil, luni, pentru campania 'Vocea mâinilor contează', propusă de Fundația CODA, care urmează să se desfășoare pe tot parcursul lunii septembrie. Reprezentanta fundației Lena Dermengiu a precizat că această campanie vizează conștientizarea modului de comunicare a persoanelor s
Festivalul de folclor 'Mamaia' - de miercuri până vineri, în Piațeta Perla
A XXV-a ediție a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc 'Mamaia' va avea loc, de miercuri până vineri, în Piațeta Perla din stațiunea de la malul Mării Negre. Potrivit unui comunicat al TVR, transmis luni AGERPRES, prima seară a festivalului se desfășoară sub genericul 'Cântec
Sălaj: Noaptea Muzeelor la Sate, marcată printr-o 'Șezătoare la Dealul Țarinei' organizată la Casa 'Iuliu Maniu'
'Șezătoare la Dealul Țarinei', un eveniment dedicat tradițiilor și poveștilor satului de altădată, ce își propune să creeze un spațiu de întâlnire între generații, în care amintirile celor care au cunoscut lumea rurală de odinioară să poată fi transmise celor mai tineri, este organizat, sâmbătă, 29 august, la Casa Memorială 'Iu
Poeți și artiști din întreaga lume - la a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), proiect care reunește poeți și artiști din întreaga lume într-un program amplu dedicat poeziei, dialogului intercultural și puterii cuvântului, va avea loc în Capitală, în perioada 14 - 20 septembrie, informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia
Orchestra Filarmonicii 'George Enescu' concertează, miercuri, la Festivalul Ravello din Italia, pe Terasa Belvedere de la Villa Rufolo, sub bagheta noului său dirijor principal, Robert Trevino. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, programul va cuprinde 'Rapsodia română nr. 1, op. 11' de George Enescu și '
Bihor: Expoziția ''Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș'', la Casa Darvas-La Roche din Oradea
Expoziția ''Gustav Klimt și Kunstler-Compagnie la Peleș'', dedicată lucrărilor realizate de Gustav Klimt, fratele său Ernst Klimt și Franz Matsch la Castelul Peleș, va fi deschisă între 2 și 30 septembrie la Casa Darvas-La Roche din Oradea. Potrivit unui comunicat al Oradea Heritage, vernisajul va avea loc pe 2 septembrie
Timiș: ''Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX'', o nouă expoziție pregătită la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara pregătește o nouă expoziție intitulată ''Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX'', un titlu inspirat de romanul scriitorului austriac Stefan Zweig, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Marius Cornea, inițiatorul proiectului. Parte a Trilogiei ''Albume de fami
Eveniment dedicat aniversării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, organizat miercuri de ICR Chișinău
Institutul Cultural Român ''Mihai Eminescu'' la Chișinău organizează miercuri, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, conferința ''Republica Moldova la 35 de ani de Independență: 'Lecția de rusă' în dialog public''. Potrivit unui comunicat ICR transmis, luni, AGERPRES, evenimentul este ded
Spectacolul ''Avarul'', în regia lui Mihai Bendeac, deschide noua stagiune la Teatrul de Comedie
Spectacolul ''Avarul'', o adaptare liberă după piesa lui Moliere, cu un text semnat de Sebastian Filcea și în regia lui Mihai Bendeac, va avea premiera pe 23 și 24 septembrie, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie. Spectacolul va deschide stagiunea 2026-2027, informează organizatorii într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Neamț: Municipiul Piatra-Neamț este pentru două zile Capitala Tineretului Ortodox din Moldova
Municipiul Piatra-Neamț găzduiește, în perioada 24-25 august, a șasea ediție a ''Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova'' (ITOM), eveniment organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de Protopopiatul Piatra-Neamț. La eveniment sunt pre
Bihor: ''Impossible Dream'', concert vocal-simfonic în Cetatea Oradea, cu melodii celebre, povești de iubire și sonorități de film
Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea va oferi publicului meloman, vineri seară, în curtea interioară a Cetății Oradea, concertul vocal-simfonic ''Impossible Dream'', cu muzică celebră, povești de iubire și sonorități de film, parte a programului estival INIȚIO 2026, care se desfășoară în perioada 10 august - 4 septembrie).
Buzău: Lipsa indicatoarelor rutiere afectează atracțiile culturale; turiștii pot rata muzeele și siturile arheologice
Toate obiectivele culturale administrate de Muzeul Județean Buzău au nevoie de semnalizare rutieră pe drumurile din județ, lipsa indicatoarelor afectând în special atracțiile culturale aflate în mediul rural sau cele din zonele montane, unde semnalul de telefonie este slab, iar o parte dintre turiștii care nu cunosc regiunea le pot rata, susțin
Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse, în premieră, în România, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou București
Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima dată în România, a anunțat, duminică, părintele prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou București 'Kilometrul Zero', locașul voievodal unde sfânta raclă va fi depusă spre închinare în perioada 5 - 10 septembrie. O delegație f
CulturMedia solicită partidelor să nu voteze legea salarizării în forma actuală și să elimine 'inechitățile' din sectorul muzeal
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia solicită partidelor politice să nu voteze proiectul legii salarizării în forma actuală și avertizează asupra unui conflict social 'de amploare'. Forma actuală a proiectului, în loc să elimine 'inechitățile' din sectorul muzeal, le consolidează și le










