REPORTAJ Arad: Bibliotecile rurale își numără ultimii cititori, în timp ce unele se reinventează digital
Peisajul cultural al județului Arad este marcat de o transformare profundă și, adesea, dureroasă în mediul rural: declinul bibliotecilor comunale, cândva o sursă importantă de informare pentru comunitate. Majoritatea acestor instituții s-au închis în ultimele decenii, incapabile, cu mici excepții, să facă față schimbărilor aduse de era digitală și de constrângerile bugetare.
Dacă în anii '90 în județ funcționau peste 70 de biblioteci, astăzi mai sunt deschise aproximativ 20, iar alte zece sunt în curs de renovare sau modernizare.

Managerul Bibliotecii Județene 'A.D. Xenopol' Arad, Ionel Bulbuc, a declarat, pentru AGERPRES, că există programe prin care se dorește salvarea acestor spații culturale.
'Dacă în anul 1994 existau 74 de biblioteci care depuneau statistica de funcționare anual, acum avem un număr de 30 de biblioteci care raportează activitatea, din care, cu aproximație, în acest moment sunt fizic deschise 20, iar celelalte 10 sunt în diferite stadii de mutare în alte clădiri sau renovare', a declarat Ionel Bulbuc.
Biblioteca Județeană încearcă să implementeze soluții creative, iar un astfel de demers este proiectul 'Se deapănă povești', prin care oameni de cultură le citesc celor dornici să asculte.
'Începând cu luna mai a anului trecut, am avut mai multe acțiuni prin care partenerii Bibliotecii Județene - scriitori, actori, persoane cu rol activ în zona non formală a alfabetizării și lecturii, precum și persoane specializate în arta povestirii - au strâns în jurul lor grupuri mari de copii, în bibliotecile publice, prin proiectul 'Se deapănă povești'. Reacția comunităților în care am reușit să ajungem cu proiectul a fost una pozitivă. Cititorii și utilizatorii de bibliotecă sunt dornici de informație, interacțiune, noutate', a spus Bulbuc.
Proiectul 'Se deapănă povești' a debutat în 2002, dar pe atunci poveștile erau citite la Biblioteca Județeană, în școli și grădinițe. În prezent, această activitate care atrage mulți copii se desfășoară în rotație și în bibliotecile din județ.

** Soluții locale: agent agricol sau consilier fonduri europene, în rol de bibliotecar
Cum numărul celor care împrumută cărți s-a redus constant în ultimii ani, mulți primari de comune s-au întrebat cât de sustenabilă mai este această activitate. Edilii admit importanța bibliotecilor pentru comunitate, dar spun că le este greu să le finanțeze în contextul actual de austeritate și reduceri de organigramă.
Foarte puține instituții își permit un bibliotecar cu normă completă, iar soluția găsită a fost, în majoritatea cazurilor, delegarea de atribuții către alți angajați ai primăriei. La Ignești, de exemplu, bibliotecar este agentul agricol, iar instituția 'se deschide la solicitarea celor care au nevoie de cărți', așa cum a explicat primarul Ioan Marinel Urs, care speră ca 'o viitoare dotare cu computere să aducă tineri'.
Situația este similară la Hășmaș, unde bibliotecara se ocupă și de Starea Civilă.
'Spațiul destinat bibliotecii este în reabilitare, la Căminul Cultural. Avem fond de carte, dar este suspendată activitatea. Bibliotecara noastră are și alte sarcini, lucrează la Starea Civilă, pentru că e complicat să mai plătim un salariu cu toate aceste constrângeri bugetare', spune primarul comunei, Cornel Popa.
La Petriș, fondul de carte nici nu mai are statut de bibliotecă, fiind păstrat la Primărie și gestionat de un angajat pe post de consilier fonduri europene.
'Nu are statut de bibliotecă, dar avem un angajat pe post de consilier fonduri europene care este delegat să se ocupe de fondul de carte. Oricine vine la Primărie, poate să împrumute cartea de care are nevoie. Înainte, aveam sediu de bibliotecă la Căminul Cultural, dar acolo au loc cursuri, pentru că școala este în renovare. În actuala conjunctură, cu reducerea organigramelor, nu ne permitem plata unui salariu de bibliotecar', a declarat primarul Ionel Gheorghe Berari.
La Macea nu mai există bibliotecar, pentru că a ieșit la pensie.
'Urmează să dăm atribuții cuiva din primărie. Oricum, biblioteca nu mai este ce a fost pe vremuri, mai vin doar elevi trimiși de profesori, de aceea nici nu mai angajăm bibliotecar cu normă întreagă, nu s-ar justifica plata unui salariu', a declarat primarul Ciprian Otlăcan.
** Adaptarea la digital atrage tinerii
Un exemplu de adaptare la vremuri se întâlnește în comuna Șiria. Aici se află una dintre cele mai frumoase biblioteci din județ, atât din punct de vedere al arhitecturii clădirii, cât și al amenajării interioare. Instituția are peste 12.000 de cărți din literatura română și cea universală, însă cititori au rămas doar elevii, care ridică anumite volume de care au nevoie la școală.

Mariana Popa, bibliotecara din Șiria, a descris pentru AGERPRES declinul activității: 'Acum zece ani veneau zeci de cititori pe zi, acum vin zeci de cititori pe săptămână, iar aceștia sunt elevi'.

Ea a menționat că 'accesul facil la resursele online i-a îndepărtat pe cititori de cartea tipărită, inclusiv pe adulți', adăugând că 'ultimii doi nostalgici au renunțat anul trecut'.
Soluția de supraviețuire a fost îmbrățișarea digitalului: biblioteca s-a dotat cu o sală de computere cu acces la internet, care a devenit atracția principală, însă doar pentru tineri.

'Tinerii vin aici pentru a se bucura de spațiul digital. Sala de computere le oferă acces la internet și, chiar dacă mai toți au acasă această facilitate, unii preferă să învețe împreună sau să socializeze aici. Pentru noi este o bucurie să îi avem la bibliotecă, pentru că știm că pleacă din acest spațiu cu o influență mai bună și cu informații utile', spune Mariana Popa.
La momentul documentării noastre, toate computerele din bibliotecă erau ocupate de elevi care terminaseră cursurile de la școală.

'De cele mai multe ori vin ca să iau cărți, pentru că sunt trimis de profesoara de Limba română, dar vin și să mă joc pe computer', a spus Cristian.
În schimb, Mara spune că vine mai mult pentru a căuta online informații necesare la proiecte școlare.
'Anumite cărți poate nici nu le mai găsesc în format fizic, mai repede le găsesc în format digital. Uneori, urmăresc și cursuri online alternative, iar asta mă ajută mult la teme', a spus tânăra.
La biblioteca din Șiria, periodic se organizează și ateliere de creație sau promovări de cărți, în încercarea de a se menține vie legătura cu publicul.

Bibliotecara Mariana Popa consideră că instituția va trebui să rămână un spațiu cultural pentru comunitate, 'chiar dacă va reinventa formele prin care își va duce mai departe misiunea'. La nivel local, una dintre variantele luate în considerare pentru a-i aduce și pe adulți înapoi în bibliotecă este organizarea de cursuri de competențe digitale. AGERPRES / (AS - redactor: Marian Buga, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali
Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au
ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40
O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes
Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre
Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimul concert din etapa de toamnă,
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva dintre cele mai iubite nume ale m













