AnulBrâncuși/ Expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși s-a deschis la Mercati di Traiano din Roma
Expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sa, s-a deschis joi seară, la Mercati di Traiano - primul muzeu de arhitectură antică din lume - , în plin centrul Romei, a anunțat vineri, pe Facebook, Ambasada României în Italia.

Sursa foto: Ambasada României în Italia / Facebook.com
Expoziția 'Constantin Brâncuși: Originile Infinitului' este organizată în cadrul calendarului Anului Cultural România-Italia 2026, elaborat și promovat de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din România, al Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Apărării, sub Înaltul Patronaj al Președinților României și Italiei. Curatoriată de Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă din Craiova și Muzeul Județean Gorj 'Alexandru Ștefulescu', inițiativa se înscrie, de asemenea, în cadrul celebrărilor oficiale dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (1876-1957), una dintre figurile fondatoare ale sculpturii moderne.

Sursa foto: Ambasada României în Italia / Facebook.com
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, directorul general responsabil de Patrimoniul cultural al Romei, Claudio Parisi Presicce, directorul general adjunct pentru Diplomație publică și culturală din cadrul MAE italian, Filippo la Rosa, care a transmis un mesaj din partea Secretarului general al MAECI Riccardo Guariglia, președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, Federico Mollicone, și primarul Romei, Roberto Gualtieri.

Sursa foto: Ambasada României în Italia / Facebook.com
'Cu certitudine, nu poate să existe artă 'infinită', nici civilizație durabilă sau ordine politică stabilă fără adevăr, fără discernământ, fără încredere, fără respectul cuvenit pentru oameni, pentru ierarhia valorilor etice și morale. Brâncuși vorbește lumii întregi despre o Românie autentică și vie, care onorează tradițiile în timp ce privește cu încredere spre viitor. Expoziția 'Constantin Brâncuși: Originile Infinitului' de la Roma reconfirmă locul prestigios pe care cultura română îl ocupă în Europa și deschide noi perspective pentru cultivarea legăturilor istorice, culturale și diplomatice dintre România și Italia', a declarat consilierul prezidențial Diana Iancu, prezentă la eveniment, care a transmis mesajul președintelui României, Nicușor Dan.

Sursa foto: Ambasada României în Italia / Facebook.com
În intervenția sa, Gabriela Dancău a evidențiat semnificația simbolică a spațiului Mercati di Traiano ca expresie a continuității istorice europene și a subliniat soliditatea parteneriatului româno-italian, consolidat prin dialog politic și cooperare strategică întemeiate pe valori comune. De asemenea, Dancău a apreciat că Anul Cultural România-Italia 2026 confirmă maturitatea relației bilaterale și angajamentul comun pentru o Europă a valorilor, iar expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși reflectă dialogul profund dintre tradiția românească și clasicitatea romană, reafirmând cultura drept punte între trecut și viitor.

Sursa foto: Ambasada României în Italia / Facebook.com
Președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, Federico Mollicone, a subliniat importanța culturală a proiectului și semnificația celebrării a 150 de ani de la nașterea artistului, în cadrul Anului Cultural România-Italia 2026.
Prezent la inaugurare, primarul Romei Roberto Gualtieri a subliniat că expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși la Musei dei Mercati di Traiano creează un dialog între arta clasică și modernismul brâncușian și a salutat inițiativa de a deschide gratuit expoziția pentru cetățenii români și moldoveni, ca o recunoaștere a contribuției acestor comunități la societatea-gazdă, celebrând patrimoniul comun și legăturile europene.

Sursa foto: Ambasada României în Italia / Facebook.com
Curatorul expoziției și director al Muzeului Național de Artă al României din București, Erwin Kessler, a realizat un tur ghidat al expoziției pentru oaspeții prezenți, unde au fost admirate capodopere precum Rugăciunea, Mademoiselle Pogany, Prometeu, Tors și Scaunul din seria Masa Tăcerii, lucrări emblematice care ilustrează evoluția artistică a lui Brâncuși și căutarea sa neîntreruptă a formei perfecte.
La deschiderea expoziției au fost prezenți atât reprezentanți ai instituțiilor țării-gazdă - parlamentari, reprezentanți ai președinției, ai guvernului, diplomați, personalități din mediul artistic și al spectacolului, din mediul de cercetare, antreprenorial și religios -, cât și din România, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, și directorul Muzeului Național de Artă din Craiova, Laurențiu Barbu.

Sursa foto: Ambasada României în Italia / Facebook.com
Expoziția este deschisă publicului în intervalul 20 februarie - 19 iulie 2026, iar cetățenii români și ai Republicii Moldova beneficiază de acces gratuit. Vizitatorii au acces la un ghid audio în limbile engleză, italiană și română. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali
Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au ajuns deja la Sfântu Gheorghe, iar, pe măsură ce sunt despachetate, sala de expoziții se umple și ea de forme
ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40
O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes
Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre
Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal susțin un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie
Organiștii Maria-Luisa Antal și Eduard Antal vor susține, în cadrul Turneului Național 'Orgile României', ediția a VIII-a, un recital extraordinar la Ateneul Român pe 11 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, recitalul de la matineu este ultimul concert din etapa de toamnă,
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - miercuri, la Sala Palatului din Capitală
Concertul extraordinar '3 Tenori ieșeni & Friends' - cu Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă - va avea loc miercuri, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, cei trei tenori vor împărți scena cu câteva dintre cele mai iubite nume ale m
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării unui monument al prostiei a p














