Bihor: Concertul pentru harpă nr.3 de Nicholas Charles Bochsa, la Filarmonica orădeană, în premieră europeană
Orchestra Filarmonicii de stat din Oradea, dirijată de Janko Zsolt și harpistul virtuoz Alexander Boldachev vor prezenta joi, în premieră absolută pentru Europa, Concertul pentru harpă, Nr. 3, Op. 293 de Nicholas Charles Bochsa, una dintre lucrările scrise în urmă cu 200 de ani, descoperită recent și interpretată doar de două ori în lume, a informat marți, într-un comunicat, instituția.
'Partitura concertului a fost găsită abia anul trecut, însă frumusețea sa a îndemnat mai mulți muzicieni să creeze transcripții pentru diferite instrumente. Lucrarea a fost interpretată în concert doar de două ori până acum, o dată în Canada, la Toronto, și o dată în Mexic, ambele interpretări aparținând profesorului lui Boldachev. Prin urmare, concertul Filarmonicii de Stat Oradea marchează nu doar o premieră națională, ci chiar una continentală', se arată în comunicat.
Programul concertului orădean, intitulat 'Baletul harpei', va cuprinde, în deschidere, Serenada pentru orchestră de coarde, Op. 48, iar la final, Teme din trei balete de Piotr Ilici Ceaikovski, pentru harpă și orchestră, ambele semnate de același compozitorul rus.
Conducerea Filarmonicii menționează harpa ca fiind un instrument rar și distinct în orchestră, apreciat pentru sunetul său delicat, expresiv și capacitatea de a crea o atmosferă de visare și emoție.
Deși nu are un volum puternic și este, de regulă, unică într-o orchestră, harpa se evidențiază prin eleganță și rafinament, având un statut aparte față de celelalte instrumente.
'În orchestră, harpa poate fi considerată o regină la curtea nobiliară, așa cum este și baletul pe scenă, între celelalte forme de artă', se menționează în comunicat.
Născut la curțile nobiliare, baletul a devenit simbol al eleganței și perfecțiunii, dezvoltându-se decisiv în Franța, la curtea regelui Ludovic al XIV-lea. Prin fondarea Academie Royale de Musique și a primei companii profesioniste de balet, Paris Opera Ballet, baletul s-a consacrat ca artă clasică majoră, apreciată și astăzi.
Nicholas Charles Bochsa (1789-1856) a fost un harpist și compozitor francez. Fiul muzicianului Charles Bochsa, Nicholas a fost un copil-minune, a studiat la Conservatorul din Paris și a avut o carieră timpurie de succes, devenind harpist al Orchestrei Imperiale a lui Napoleon și compozitor pentru Opera Comique. Acuzat de fraudă în 1839, a fugit din Franța și s-a stabilit la Londra, unde a contribuit la fondarea Royal Academy of Music și a ocupat funcții importante în viața muzicală engleză.
Este considerat sursa de inspirație pentru personajul Svengali din nuvela 'Trilby' (1894) de George du Maurier. Relația sa scandaloasă cu soprana engleză Anna Bishop, care și-a părăsit soțul pentru el, ar fi stat la baza relației ficționale dintre Svengali și Trilby.
Cei doi au susținut turnee în Europa și America, evitând Franța. Bochsa a fost, pentru o perioadă, director la Teatro di San Carlo din Napoli, iar în 1855 a ajuns în Australia, unde a murit la scurt timp după un concert la Sydney. A fost înmormântat de Anna Bishop, profund îndurerată.
Din creația sa au rămas câteva opere rar interpretate și concerte pentru harpă.
Alexander Boldachev, 36 de ani, este un harpist virtuoz, compozitor, dirijor, producător și profesor de origine ruso-elvețiană, cunoscut pentru abordarea sa modernă și inovatoare asupra harpei. El este recunoscut internațional pentru redefinirea rolului harpei și pentru fuziunea dintre muzica clasică și cea contemporană.
A concertat în peste 50 de țări, pe scene prestigioase precum Carnegie Hall, Musikverein Wien și Elbphilharmonie, dar și în contexte neconvenționale, inclusiv la festivalul Burning Man. Este un compozitor prolific, cu peste 300 de lucrări ce îmbină muzica clasică cu rock, jazz, electronică și muzică de film, premiate și nominalizate internațional. Activitatea sa se extinde spre educație, fiind profesor asociat și invitat la instituții de prestigiu, precum și spre inițiative culturale, fiind fondatorul Zilei Mondiale a Harpei și al Festivalului de Harpă de la Zurich.
'Viziunea artistică a lui Boldachev este condusă de un singur crez: acela că totul este posibil - folosind harpa ca voce universală pentru a conecta culturi, genuri și comunități din întreaga lume', se mai precizează în comunicatul Filarmonicii. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Filarmonica de Stat Oradea/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Expoziția 'Giotto la Iași', vernisată în prezența ministrului Culturii și ambasadorului Italiei
Expoziția 'Giotto la Iași', care aduce pentru prima dată în România una dintre cele mai importante opere ale marelui artist, Popliticul, a fost vernisată, miercuri seara, la Palatul Culturii din Iași, în prezența ministrului Culturii, Demeter Andras, și a ambasadorului Italiei în România, Laura Aghilarre.
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali
Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au
ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40
O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes
Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre
Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt













