REPORTAJ Dâmbovița: Muzeul de Artă Târgoviște - o bijuterie arhitecturală care adăpostește fresce din vremea lui Brâncoveanu (GALERIE FOTO)
Clădirea Muzeului de Artă din Târgoviște, construită în 1892 de meșteri italieni cu scopul de a găzdui Prefectura Județului Dâmbovița, este una dintre cele mai vechi și frumoase clădiri din municipiu, dar și locul în care sunt expuse lucrări de mare valoare cum ar fi frescele din Biserica Mare a Curții Domnești realizate la sfârșitul secolului al XVII-lea, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Deși de dimensiuni relativ mici, imobilul nu este lipsit de monumentalitate și de o anume somptuozitate datorate atât exteriorului, dar mai cu seamă interiorului împodobit cu stucaturi, plafoane și pereți pictați cu motive geometrice și vegetale.
Se află într-o curte comună cu Muzeul de Istorie și Muzeul Poliției Române, în imediata apropiere a Curții Domnești din Târgoviște. Clădirea a fost reabilitată în anul 2000, fiind impresionantă pentru cei care o vizitează, prin picturile pereților, arhitectura interioară, dar și prin scara mare care duce la etaj.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Irina Cîrstina, muzeograf la Complexul Național Curtea Domnească Târgoviște, consideră edificiul ''o mică bijuterie în centrul istoric al orașului Târgoviște''.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
''Această clădire nu este de dimensiuni impresionante, dar odată ce pătrundem în interiorul ei regăsim aici atmosfera specifică anilor 1900 și ne putem întoarce în timp într-o Târgoviște care, deși fusese abandonată de voievozi încă din vremea lui Constantin Brâncoveanu, iată, renăștea la 1900 și ne întâmpină astăzi sub forma Muzeului de Artă din Târgoviște. Găzduiește în spațiile de la parter artă religioasă, sunt fresce din Biserica Mare Domnească, dar și icoane și alte obiecte de cult, iar în spațiul de la etaj de obicei au loc expoziții, expoziții temporare și găzduim Bienala de Artă Gabriel Popescu sau Gheorghe Petrașcu. De data aceasta ne aflăm în cadrul Bienalei Gabriel Popescu'', spune Irina Cîrstina.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Clădirea muzeului a fost construită de antreprenorul italian Giovanni Baltasare Vignosa.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
În Enciclopedia orașului Târgoviște, finanțată de primărie și editată în 2012, se arată atenția dată realizării interiorului clădirii.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
''Caracteristica acestei lucrări a fost lucrătura interioară, ușile pictate cu elemente vegetale și cu fronton amplu din stucatură. Pereții holului au fost pictați în întregime atât la parter cât și la etaj, discret și în concordanță cu arhitectura, conferind prețiozitate spațiului de anticameră. Încăperile cu destinație specială (sala de consiliu) aveau pictură interioară, sobe cu șemineu și candelabre asemănătoare cu cele amplasate în hol, astfel că fiecare detaliu crea atmosferă prin culoare, lumină și căldură'', se precizează în Enciclopedia orașului Târgoviște.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
La etajul clădirii se află Sala de Consiliu cu o bogată pictură murală. Deasupra celor cinci uși de acces în sală este pictat câte un peisaj cu monumente reprezentative din Târgoviște (Curtea Domnească, Mitropolia nouă) ori împrejurimi așa cum le-a văzut pictorul de origine italiană Giovanni Battista del Basso la 1894 - 1895, o excepție constituind-o prezența, deasupra ușii centrale, a căpriorului ca stemă a județului Dâmbovița.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
În expunere permanentă la Muzeul de Artă Târgoviște sunt frescele din Biserica Mare a Curții Domnești, de o deosebită valoare artistică și istorică.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
''Atunci când lăcașul a fost restaurat și pregătit pentru a fi inclus în circuitul de vizitare în anii '60-'70, o parte din fresca bisericii nu a mai putut rămâne în poziția ei naturală acolo unde fusese gândită pe turle și toate aceste fragmente au fost extrase, sunt restaurate și se află aici în Muzeul de Artă. Putem vedea fresca din vremea lui Brâncoveanu din Biserica Mare a Curții Domnești pictată la 1698. De asemenea, sunt icoane, tot din perioada lui Brâncoveanu și post-brâncovenesc. Mai este expus un sfeșnic din Biserica Domnească de la Doicești. Trebuie să spunem că Brâncoveanu lângă Târgoviște construise și curtea de la Doicești unde exista un palat, el era destinat fiului cel mic, lui Matei, și acolo în această biserică domnească se află acest sfeșnic care este restaurat și se află în Muzeul de Artă. Acestea ar fi elementele cele mai importante pe care vizitatorii le găsesc în mod curent. În spațiul de la etaj este o înșiruire de explozii temporare care se succed unele după altele în funcție de planul expozițional al muzeului'', mai spune muzeograful de la Complexul Național Curtea Domnească Târgoviște, Irina Cîrstina.
Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Elevii Liceului de Arte ''Bălașa Doamna'' din Târgoviște expun periodic lucrări la muzeu. Mulți dintre elevi ajung să expună și peste ani, când ajung artiști cunoscuți. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Expoziția 'Giotto la Iași', vernisată în prezența ministrului Culturii și ambasadorului Italiei
Expoziția 'Giotto la Iași', care aduce pentru prima dată în România una dintre cele mai importante opere ale marelui artist, Popliticul, a fost vernisată, miercuri seara, la Palatul Culturii din Iași, în prezența ministrului Culturii, Demeter Andras, și a ambasadorului Italiei în România, Laura Aghilarre.
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali
Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au
ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40
O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'
Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit
Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei
Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes
Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre
Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie
Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co
Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri
Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.
RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie
În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.
Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice
Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate
Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România
Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt













