logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Demeter András István: Există un plan pentru găsirea unui spațiu în care să poată funcționa CNDB

Image

În condițiile în care Sala Omnia a fost pierdută, fiind luată înapoi de Ministerul de Interne, există un plan pentru găsirea unui alt spațiu în care să poată funcționa Centrul Național al Dansului București, a spus, joi seara, ministrul Culturii, Demeter András István, la întâlnirea organizată la Centrul Național al Dansului, la care au participat artiști, manageri culturali, organizații independente și structuri educaționale din mai multe regiuni ale țării.

'Eu am început în aceste câteva luni discuții. În primul rând am țintit foarte sus. M-am dus la ministrul Educației din acea vreme și i-am spus că aș vrea să preiau toată construcția care se numește Palatul Copiilor. (...) Daniel David mi-a spus: 'Numai asta îmi lipsește acum, să-ți dau ție, Ministerului Culturii, Palatul Copiilor, că atunci chiar că voi fi linșat'. Vom vedea cine va fi ministru și eu o să reiau. (...) Avem soluții, avem încercări. V-am spus despre soluția din Parcul Basilescu, fostul sediu al Teatrului Masca, mi s-ar părea foarte ok, pentru că marile culturi, marile orașe, s-au dezvoltat, inclusiv centrul Bucureștiului când s-a construit nu știu care mare teatru, atunci era la marginea orașului. Între timp orașul a crescut de jur împrejurul său. Deci, soluții ar exista și acum, nu trebuie să pornești de la zero, dar răspuns 'când', nu am. Nu doar avem un plan, lucrăm la el', a afirmat Demeter András István



Ministrul a precizat că nu poate să promită o 'mare schimbare' dar a spus că se va implica 'serios și hotărât' în rezolvarea acestor probleme și că indiferent cât va dura mandatul său va face tot posibilul să pună măcar bazele acestui proiect.

'Trebuie să identificăm și există, nu vreau să vă dau ceva extrem de concret pentru că este doar o ipoteză dar este din ce în ce mai conturată, există un anumit patrimoniu la nivel național care este cât de cât prezervat. Este o rețea de infrastructură la nivel național pe care administratorii de până acum, la nivel de autoritate, au niște dificultăți. E posibil să avem șansa de a prelua o astfel de infrastructură și să o dezvoltăm în această rețea națională. Eu cred că ăsta ar fi elementul principal fiindcă dacă, să zicem, de mâine am avea o altă alternativă pentru Sala Omnia, peste trei ani, să zicem, printr-o minune, am reuși să o inaugurăm, acel spațiu va fi tot doar în București, în buricul târgului, și nu va acoperi nevoile la nivel național. (...) De aceea eu, și acest lucru mi-l pot asuma ca preocupare, mă gândesc la modalitatea prin care am putea să penetrăm la nivel național, cel puțin la nivel de regiuni, nu neapărat să ne lipim de anumite orașe', a afirmat ministrul Culturii.

Bogdan Trâmbaciu, director în Uniunea de Management a proiectului, răspunzând întrebării ce se întâmplă cu banii alocați pentru refacerea Sălii Omnia, a spus că banii nu se pierd.



'Vizavi de bani. Chestia asta cu se pierd banii. Am auzit-o de foarte multe ori de când lucrăm pe creditele externe. Este o teză falsă și este o afirmație falsă. Nu se pierde niciun ban. Toți banii care au existat din acordul cadru de împrumut s-au investit. La ora actuală, la momentul când a dispărut Sala Omnia din administrarea Ministerului Culturii, a trebuit să fie scoasă din acordul cadru de împrumut, pentru că este o procedură legală, asta nu înseamnă că banii au plecat undeva. N-au plecat nicăieri. Noi avem patru credite, acorduri cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în care sunt incluși bani suficienți încât să facem viitoarea sală a Centrului Național al Dansului. Este vorba doar de includerea sau scoaterea unui obiectiv atunci când îl vom avea în lista respectivă. E ca o linie de credit pe care noi o avem din 2007 cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Nu s-a pierdut niciun ban. Bani sunt și este posibil să fie mai mulți pentru că nu știm decât va fi nevoie. Vom vedea cât va fi nevoie în momentul în care se va identifica locația', a explicat Trâmbaciu.



La eveniment au fost prezenți și Vava Stefanescu, manager CNDB, Mihai Mihalcea, director Programe și Proiecte CNDB, Arcadie Rusu (Linotip - Centru Independent Coregrafic), Simona Deaconescu (Tangaj Collective), Oana Mureșan (OM Centru Coregrafic, Cluj-Napoca), Camelia Neagoe (Asociația Delazero), Lavinia Urcan (Unfold Motion, Timișoara), Florin Fieroiu, coregraf, Aura Corbeanu, manager cultural și vicepreședinte al Uniunii Teatrale din România. Ei i-au transmis ministrului Culturii problemele și doleanțele lor.

Discuția a fost moderată de Mihaela Michailov, critic de artă și dans. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Afisari: 649

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 07-10-2026 22:30

PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări

În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet

Cultura - Media 07-10-2026 22:23

Iași: Expoziția 'Giotto la Iași', vernisată în prezența ministrului Culturii și ambasadorului Italiei

Expoziția 'Giotto la Iași', care aduce pentru prima dată în România una dintre cele mai importante opere ale marelui artist, Popliticul, a fost vernisată, miercuri seara, la Palatul Culturii din Iași, în prezența ministrului Culturii, Demeter Andras, și a ambasadorului Italiei în România, Laura Aghilarre.

Culte 07-10-2026 20:35

Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor

Cultura - Media 07-10-2026 18:03

AnulBrâncuși/Covasna: Vizitatorii expoziției 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale' pot câștiga o litografie Salvador Dali

Iedera se prelinge în culorile ruginii ale toamnei peste clădirea Centrului de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe care va găzdui, peste câteva zile, expoziția 'Brâncuși și marii artiști ai epocii sale'. Lucrările au

Cultura - Media 07-10-2026 17:08

ARCUB: Expoziție privind evoluția vestimentară în Capitală, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40

O expoziție despre evoluția vestimentară și transformările sociale și culturale ale Capitalei, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în anii '40, va fi vernisată, joi, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis miercuri AGERPRES, curatoriată de Iulia Gorneanu, expoziția 'Îmbrăcând T

Culte 07-10-2026 13:10

Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului

Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio

Culte 07-10-2026 12:47

Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară

În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil

Cultura - Media 07-10-2026 12:37

Covasna: 'Un tramvai numit dorință', în regia lui Andrei Șerban, în premieră la Teatrul 'Andrei Mureșanu'

Piesa 'Un tramvai numit dorință' de Tennessee Williams, una dintre operele emblematice ale dramaturgiei americane, va fi prezentată în premieră, la sfârșitul acestei săptămâni, de trupa Teatrului 'Andrei Mureșanu' din Sfântu Gheorghe, într-un spectacol semnat de reputatul regizor Andrei Șerban, a anunțat conducerea instit

Cultura - Media 07-10-2026 12:29

Mureș: Sighișoara celebrează 'El Día de la Cultura' alături de Ambasada Cubei

Municipiul Sighișoara, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cuba în România, va găzdui vineri, 16 octombrie, evenimentul cultural 'El Día de la Cultura' (Ziua Culturii Cubaneze), menit să aducă muzica, arta și tradițiile din această țară direct în rândul comunității locale și al turiștilor. Manifes

Cultura - Media 07-10-2026 12:16

Primăria Capitalei anunță concursuri pentru posturile de manageri la trei teatre

Primăria Municipiului București (PMB) anunță concursuri pentru posturile de manageri la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 30 octombrie, informează PMB, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Cultura - Media 07-10-2026 11:29

Bucharest Photofest: Peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, în perioada 9 - 18 octombrie

Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional Bucharest Photofest aduce în perioada 9 - 18 octombrie, sub tema 'Witness', peste 200 de artiști și 50 de evenimente în 10 spații din Capitală, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Tema ediției, 'Witness', pornește de la o co

Cultura - Media 07-10-2026 11:09

Constanța: Cazino Music Festival - abonamente cu 40% reducere pentru concertele din ultimele șapte weekenduri

Organizatorii Cazino Music Festival anunță introducerea abonamentelor pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026 a festivalului de muzică clasică care se desfășoară la Constanța, publicul putând beneficia astfel de o reducere cu 40% pentru concertele din perioada 10 octombrie-22 noiembrie.

Cultura - Media 07-10-2026 10:46

RECTIFICARE Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie

În știrea cu titlul ''Spectacolul 'Amadeus' în regia lui Vlad Cristache - premieră la Teatrul Nottara, pe 11 octombrie'', difuzată miercuri, la ora 10:46, pe fluxurile București și Cultură - Media, în lead se va citi corect ora 18:30, în loc de 19:00, potrivit unei rectificări transmise de organizatori.

Cultura - Media 07-10-2026 10:34

Buzău: S-a redeschis șantierul arheologic al 'Prințesei' cu craniul alungit; cercetări cu radiocarbon și analize antropologice

Muzeul Județean Buzău a reluat cercetările arheologice în situl de la Gherăseni-Grindul Cremenea, cunoscut datorită descoperirii unei diademe datate în secolul al V-lea d. Hr., element de decor purtat pe cap de 'Prințesa' cu craniul alungit. Potrivit Muzeului Județean Buzău, primele cercetări sistematice au fost desfășurate

Cultura - Media 07-10-2026 09:29

Turneul 'Aripi', susținut de patru tineri pianiști japonezi, între 12 și 16 octombrie, în trei orașe din România

Tinerii pianiști japonezi Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku vor susține, în perioada 12 - 16 octombrie, în cadrul Turneului 'Aripi', recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș, informează Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) înt