Rapsodul Domnica Trop, considerată ''privighetoarea'' de la marginea lumii, una dintre vocile care veneau din lumea veche a satului, a decedat, luni, la vârsta de 87 de ani.

Rapsodul Domnica Trop trăia în mijlocul munților Mehedințiului, la Izverna, într-o casă bătrânească, răzlețită de restul lumii, iar de câte ori avea posibilitatea, când cineva străin îi trecea pragul, mărturisea că s-a născut cu cântecul pe buze, mama ei fiind una dintre bocitoarele de seamă ale satului. Prima ei ieșire pe scenă a fost la 27 de ani, când învățătorul Vasile Căpăstraru i-a prezentat-o Mariei Ciobanu și lui Ion Dolănescu, în 1973, când în sat s-a organizat un spectacol folcloric.

''Acești mari artiști m-au dus, tot în 1973, la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde mi s-a înmânat un premiu special și de atunci am început să cutreier țara în lung și lat, prin intermediul radioului, desigur, că nu pot pleca de acasă, să-l las pe Gheorghe, bărbatu-miu, singur cu vitele și toate cele'', declara, pentru AGERPRES, Domnica Trop, în iulie 2014.

Repertoriul Domnicăi Trop este bogat în piese muzicale străvechi, multe fiind împrumutate de interpreți renumiți din țară. Are puține discuri, dar cântecele ei au devenit celebre în lumea iubitorilor de folclor autentic.

''Cele mai renumite sunt: 'Mărie, Mărie', 'S-o legat, neică, legat', 'Ursitoare, ursitoare', 'Fire-al naibului de dor', 'Șarpe, șarpe din dudău'. Le-am cântat și le cânt și acum. În ele se află sufletul neamului meu, freamătul codrului din apropiere, zborul păsărilor ce-mi umbresc câteodată ochiul'', povestea dada Domnica, așa cum îi spuneau oamenii de sat.

Pereții odăilor erau tapisați cu chilimuri țesute de mâna ei și a fetelor, iarna, ''când afară șuieră vântul ca zmeul din povestea lui Eminescu'' și nu e nimic de făcut pe lângă casă.

''Când m-am dus la București, Marioara Murărescu mi-a promis că mă așteaptă în gară, dar ca să mă recunoască mi-a cerut să vin îmbrăcată în costum popular. Așa am făcut. Se uita lumea la mine ca la urs, eu nu știu acum dacă costumul popular pe care-l moștenisem de la mama era de vină sau fiindcă mă văzuseră la televizor'', și-a amintit Domnica Trop.

În lada cu zestre păstra în jur de 20 de costume populare, de fiecare dintre ele având legată câte o amintire. ''Sunt unice și valoroase. Mulți au vrut să mi le cumpere, dar eu am refuzat. Ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa'', spunea Domnica Trop.

Ea era mândră că zestrea ei cea mai mare erau cântecele: ''Eu nu am pretenție să fiu plătită, pentru că înlăuntrul meu sute de cântece îmi sunt zestre. Ar trebui ca cineva să se gândească și să le salveze. Eu mor mâine, poimâne și ele vor pieri odată cu mine'', spune dada Domica și își ștergea pe furiș o lacrimă.

Cel mai celebru rapsod al Mehedințului avea un glas magic, inegalabil, potrivit pentru cântecul popular: ''Foaie verde ca aluna, sara când răsare luna, Sara scârțăie fântâna și mândra face cu mâna, Cu mâna, cu mânica, să mă duc până la ea, Ca să-i sărut gurița, ca să-i sărut gurița, măi, Gurița și ochiu-al drept, care mă face ca s-aștept, Gurița și ochiu-al stâng, care mă face să plâng''.

Cântecul ''Sara când răsare luna'' a fost preluat și de Angelica Stoican, de Niculina Stoican și de nepotul dadei Domnica, Petrică Mîțu Stoian. ''Acesta și celălalte în care mi-am lăsat inima și dorul vor fi duse mai departe, ele vor umbla prin lume și nu știu, zău, dacă cineva își va mai aminti că au pornit de aici, din Izverna, locul unde am deschis ochii și am rămas, că dacă eu plecam, nu știu dacă locurile acestea nu s-ar fi părăsit'', afirma cu nostalgie Domnica Trop.

În noiembrie 2013 Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial i-a acordat Domnicăi Trop titlul de Tezaur Uman Viu. I s-a spus că a fost cinstită cu această distincție fiindcă a devenit un reper al muzicii populare românești și păstrător al cântecului autentic vechi, specific Olteniei de sub munte.

Odată cu Domnica Trop dispare o voce unică și se închide încă o ușă spre cântecul și satul românesc autentic. AGERPRES / (AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)